Skip to content
Politică

UPDATE Protest anti OUG pe Legile Justiției. Momentul intonării imnului VIDEO EXCLUSIV

Un nou protest este programat duminică, 21 octombrie, în Piaţa Victoriei din Bucureşti. El a început la ora 18:00 şi vine ca o reacţie la adoptarea modificărilor la Legile Justiţiei.

UPDATE 21:00

Protestatarii au început să cânte imnul național.

UPDATE 19:15

Potrivit corespondentului PSNews.ro de la fața locului, la această oră sunt peste 1000 de protestatari. Manifestația este pașnică.

Cei prezenţi în Piaţa Victoriei arborează steaguri ale României, UE, SUA, dar şi cu #rezist şi suflă în vuvuzele sau în fluiere. Totodată, se strigă „Tudorel, demisia!”

Oamenii au început să se strângă deja în Piaţa Victoriei din Bucureşti. Proteste similare sunt organizate şi în Timişoara, Timișoara Civică organizând un nou eveniment în stradă, în centrul oraşului, cu mesajul: „Vă vom opri!”.

Tudor Chirilă a transmis un mesaj pe pagina sa de Facebook cu puţin timp înainte de începerea protestului: Există tendința de a minimaliza importanța protestelor. La ce sunt bune protestele că nu s-a schimbat nimic? La ce e bun ieșitul în strada că ăștia tot nu pleacă. Cred că problema se pune greșit. Ce am fi avut fără proteste? Păi, simplu, o țară confiscată mult mai repede și aproape în totalitate.

O țară în care ei și-ar fi trecut modificările legislative în liniște. Fără să-i arate nimeni cu degetul. Ori faptul că au fost proteste i-a făcut să se grăbească, să facă mișcări greșite, să manipuleze grosolan pentru că s-au grăbit sub presiunea publică. Și asta i-a făcut să facă greșeli”

„Au început cu OUG 13. Am ieșit în stradă și i-am oprit. Au continuat cu Legile Justiției. Am ieșit în stradă și Uniunea Europeană a reacționat. Au încercat să ignore semnalele din Europa și au adoptat Codurile Penale care îi scapă pe infractori. Am ieșit în stradă și vocea noastră s-a auzit până la Comisia de la Veneția. Acum, s-au întors de unde au început: la OUG 92, care amenință activitatea DNA și a Parchetului General. […] Este timpul să ieșim din nou în stradă. Să fim mulți, puternici și să-i oprim din nou. Ne vedem duminică, în Piața Victoriei”scrie în anunţul evenimentului de pe Facebook.

Potrivit corespondentului PSNews.ro de la fața locului, la această oră sunt în jur de 100 de protestatari, dar numărul acestora este în creștere. În Piața Victoriei s-au deplasat și câteva unități de jandarmi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *