Skip to content
Politică

UPDATE Răsturnare de situație / Cătălin Beciu, decizie extremă: PLEACĂ din ALDE

pressalert.ro

UPDATE 17:28

Redacția PSnews.ro vă prezintă o răsturnare de situație în cazul lui Cătălin Beciu.

Astfel, potrivit unui comunicat trimis luni după-amiază redacției, ALDE este pornită împotriva lui Beciu, intenționând chiar excluderea acestuia din partid.

„Comisia de Fuziune a ALDE, cel mai înalt for de conducere al partidului Alianța Liberalilor și Democraților, a hotărât, conform statutului, să propună Delegației Permanente Naționale excluderea domnului Cătălin Beciu, ca urmare a declarațiilor politice grave care au afectat imaginea partidului și care se îndepărtează de principiile liberale, democratice și de respect al drepturilor fundamentale ale cetățenilor, cu referire specială la libertatea de exprimare.

Delegația Permanentă Națională va analiza în proxima ședință propunerea Comisiei de Fuziune și va decide pe baza votului membrilor săi”, menționează partidul în comunicatul citat.

Astfel, se pare că Beciu ar fi știut deja despre intenția de excludere, așa încât propriul anunț privind demisia ar putea fi o încercare de salvare a imaginii, pe ultima sută de metri.

————————–

Omul de afaceri din Ploiești Cătălin Beciu a luat o decizie extremă pe fondul protestelor anti-guvernamentale din aceste zile: PLEACĂ din Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE).

„Incă ceva…
Ca să nu mai fie discuții, până la protest îmi voi depune demisia din partid.
Adica, acum”, a transmis Beciu luni pe Facebook.

Politicianul a intrat recent în atenția presei la sfârșitul lunii ianuarie, după ce a scris pe Facebook o postare virulentă la adresa celor care ieșiseră să protesteze împotriva proiectului de ordonanță de urgență (OUG) vizând grațierea.

Redăm mai jos postarea lui Beciu de pe 19 ianuarie, care a făcut înconjurul presei și care i-a atras critici inclusiv din partea Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, pentru că omul lui Tăriceanu catalogase drept „nazistă” demonstrația de stradă sus-amintită:

„Ieri a avut loc prima manifestație nazistă, din ultimii şaptezeci de ani, în România.

Au iesit nişte cretini care vor tortură în locul privării de libertate şi lagăre de exterminare în locul închisorii.

Mai vor şi încălcarea Constituției, care garantează dreptul la demnitate şi la tratament uman.

Animalelor, mi-e scârbă de voi. De toți ăia care ați fost pe stradă, aseară. Atât de scârbă încât aş ieşi împotriva voastră, tot acolo, în stradă.

Doar că vreau să fiu sigur că pot să respect Constituția, care vă garantează dreptul la viață…

Astăzi, nu sunt sigur.

Fac spume când văd nazişti.

Multe spume.

Jos Koveşi, Iohannis, Mungiu Micțiunedi si, în general, jos cretinii şi naziştii!

Editez:

A, ştiu că limbajul nu-i politic.

Şi?

Sunt om de afaceri”.

La scurt timp după criticile mediatice, Cătălin Beciu și-a anunțat autosuspendarea din funcția de vicepreședinte al ALDE.

Vă prezentăm comunicatul Institutului „Elie Wiesel” cu privire la statusul de Facebook al lui Beciu:

„Catalogarea protestelor drept «manifestaţie nazistă» trivializează eforturile pe care statul român le-a făcut în ultimii ani în direcţia asumării trecutului fascist şi promovării memoriei victimelor Holocaustului, precum şi a combaterii antisemitismului, rasismului şi xenofobiei. De asemenea, afirmaţia că ‘România are lagăre de exterminare, în loc de închisori’ este ofensatoare faţă de cei care au fost victime ale politicilor genocidare din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Compararea sistemului penitenciar actual din România cu lagărele de exterminare este inacceptabilă şi arată o totală lipsă de respect faţă de victimele Holocaustului”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *