Skip to content
Politică

Universitatea de Vest din Timișoara, sancțiune dură pentru Bodog

ebihoreanul.ro

Universitatea de Vest din Timișoara intervine în scandalul privind posibilul pagiat in teza de doctorat a fostului ministru al Sănătății Florian Bodog.

Astfel, Senatul Universității de Vest din Timișoara a constatat existența plagiatului și a decis retragerea titlului de doctor. Documentele vor fi transmise luni spre MEN si CNATDCU, a declarat pentru HotNews.ro rectorul Universității, Marilen Pirtea.

Comisia de Etică a Universității de Vest din Timișoara (UVT) a decis pe 17 iulie că “există un grad de similitudine de 36% în teza de doctorat” elaborată de Florian Bodog. Rectorul instituției de învățământ superior a declarat atunci pentru HotNews că nu îi este clar daca acest grad de similitudine inseamna plagiat și că senatul se va pronunța în acest sens.

Astăzi, 27 iulie 2018, Marilen Pirtea a declarat pentru HotNews că „s-a votat în Senatul UVT constatarea plagiatului si retragerea titlului de doctor. Documentele vor fi transmise luni spre MEN si CNATDCU”.

Amintim că Emilia Șercan a publicat anul trecut în PressOne o analiză a tezei de doctorat semnate de Florian Bodog, cu titlul: „Ministrul Florian Bodog a plagiat două treîn domeniul științe economice, teză coordonată de dl. prof. univ. dr. Mihai C. Demetrescu și de dl. prof. univ. dr. Gh. Gh. Ionescu, și susținută în cadrul Școlii Doctorale a Facultății de Economie și de Administrare a Afacerilor, în anul 2008, ceea ce nu respectă standardele de calitate actuale și etică profesională în modul de elaborare și redactare a tezelor.imi din teza de doctorat în Ştiinţe Economice”. Pe 17 iulie 2018, Comisia de Etică a Universității de Vest din Timișoara a decis că “există un grad de similitudine de 36% în teza de doctorat cu titlul Managementul și marketingul unităților sanitare, elaborată de dl. dr. Bodog F. Florian Dorel ,

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *