Skip to content
Politică

UPDATE Reacția instituției / Alt an, aceeași umilință la coada permiselor EXCLUSIV

Ponturi Despre

UPDATE 17:28

Redacția PSnews.ro a sunat prima oară în jurul orei 16:30 la Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) de pe Șoseaua Pipera, nr. 49, ca să aflăm de ce s-a produs aglomerația și ce măsuri iau autoritățile pentru eficientizarea activității. Ne-a răspuns la telefon subcomisarul Viorel Aldea (ofițerul de serviciu pe unitate), care ne-a asigurat că reprezentanții Direcției de Permise întreprinseseră deja primele acțiuni de descongestionare.

„Acum o jumătate de oră (în jurul orei 16:00 – n.r.), s-au luat măsuri de suplimentare – în sensul că până acum erau două persoane la ghișeul de eliberare (a permiselor – n.r.), iar a treia persoană a fost detașată din ghișeu în partea cealaltă, la eliberare. Am observat mai devreme și am suplimentat acest lucru”, a declarat polițistul pentru PSnews.ro.

Confruntat cu faptul că reporterul PSnews.ro de la fața locului ne trimisese în urmă cu puțin timp imagini care dovedeau faptul că înghesuiala persista, subcomisarul de Poliție a argumentat că deja se micșorase coada de așteptare de la ghișeu: „În urmă cu ceva timp, era coada până la intrare (cobora pe scări), dar acum s-a mai restrâns coada. Deja se văd primele rezultate, ca urmare a suplimentării. Acum un sfert de oră-o jumătate de oră s-au luat primele măsuri. Putem să vorbim pe concret în 5 minute, să vedem care este situația. Eu sunt ofițerul de serviciu pe unitate. Până diseară, la 8, sunt aici. Pot să mă duc să mai verific o dată, dar vă spun că o să se vadă în câteva minute deja măsurile”.

Întrebat concret câte ghișee erau în acel moment deschise, Viorel Aldea a răspuns: „În momentul de față, pentru preluarea imaginilor, pentru depunerea dosarelor, sunt deschise trei sau patru ghișee”.

Partea cea mai importantă a discuției a fost aceea în care polițistul a dezvăluit cauza înghesuielii: sosirea multor persoane din alte județe, din cauză că în București lucrurile se mișcă mai repede.

„Problema este în felul următor: eliberarea tuturor permiselor se face după ora 15:30. Persoanele care depun în vederea preschimbării permisului au două variante: trimitere prin poștă (în 5-6 zile lucrătoare) sau eliberare la ghișeu. Sunt multe persoane din județe limitrofe care vin în sediul nostru din Pipera și preschimbă permisul: persoane din Prahova, Dâmbovița, Călărași, Argeș. Pentru că se schimbă permisul mai ușor (în 2-3 ore, cu eliberare după ora 3 și jumătate) și așteaptă acest permis. Așa se face că după ora 15:30 toate persoanele care au făcut poză în timpul zilei așteaptă permisul respectiv. Ele sunt în general persoane din alte județe și vor să plece de aici cu permisul”, a explicat subcomisarul pentru PSnews.ro.

Noi am insistat: de ce nu există un dispozitiv sau o persoană care să le dea bonuri de ordine petenților? La rândul lui, ofițerul de Poliție a subliniat că ar fi degeaba, dând de înțeles că așa ceva ar încetini deplasarea cozii.

„Un bon de ordine nu ar ajuta mai mult – ar fi o restricție în plus. În momentul de față, când ajunge la ghișeu, se preia buletinul și se caută în ordine alfabetică permisul care este depozitat într-un tip de rastel. Se face eliberarea în ordinea în care au sosit. Dar nu ajută cu nimic un astfel de bon de ordine”, a punctat subcomisarul Aldea.

Chestionat în legătură cu numărul efectiv al ghișeelor pentru eliberarea permiselor, polițistul a replicat: „Vorbind de București, sunt 3-4 ghișee de preluare a imaginii și două ghișee de eliberare. S-a suplimentat, în sensul că erau două persoane, dar a venit și al treilea lucrător pentru a elibera aceste permise”.

În acest punct, văzând scepticismul nostru, subcomisarul Viorel Aldea a dat asigurări că va reveni cu un apel în 5 minute, ca să ne confirme faptul că lucrurile se mișcă. Polițistul s-a ținut de cuvânt și a declarat în a doua parte a discuției: „În momentul de față, se văd primele măsuri și se vede că s-a micșorat coada. Mai sunt circa 50 de persoane la rând. Coada deja este situată doar în fața ghișeului; nu mai coboară pe scări, cum era în urmă cu o jumătate de oră”.

„Trei persoane eliberează permise de conducere. E un ghișeu mare, pentru că eliberarea de permise presupune ca toate permisele să stea într-un loc, pe o singură masă întinse în ordinea alfabetică și cu un sistem informatic. Și se eliberează în baza buletinului, în ordinea în care au sosit persoane. Nu poți să împarți permisele. E un singur ghișeu, cu deschiderea de 3-4 metri, și trei persoane eliberează permise”, a încheiat Aldea.

——————————————–

Un alt an, aceeași umilință!

Din nou cozi infernale, vineri după-amiază, la Direcția de Permise din Pipera, aceasta fiind o situaţie destul de întâlnită în ultimele luni, în ciuda asigurărilor date de ministrul de Interne, Carmen Dan, că situația va fi remediată.

Astfel, reporterul PSNEWS.ro, aflat la fața locului ne-a relatat faptul că, așa cum puteți observa și in imaginile de mai jos, peste 100 de oameni stau de ore bune la coada de eliberare permise.

Precizăm faptul că, așa cum puteți observa în imaginile publicate, coada iese din holul principal și se întinde chiar și pe scările instituției, iar ceea ce este mai neplăcut este faptul că doar unul dintre numeroasele ghișee existente este deschis pentru populație, în timp ce toate celelate sunt închise.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *