Skip to content
Politică

UPDATE Reacția lui Ponta / Dragnea tună și fulgeră

ziare.com

UPDATE 10:33

Fostul premier al României, Victor Ponta, a reacționat joi, printr-un mesaj pe Facebook, la acuzațiile transmise de Liviu Dragnea, referitoare la cei doi foști premieri PSD care „au atitudine de șobolani”.

Concret, Ponta susține că jignirile lui Dragnea îi aduc aminte de Traian Băsescu, cel care l-ar „fi crescut” pe șeful PSD și pe care l-a trimis să distrugă Partidul Social Democrat din interior.

Totodată, Ponta susține că jignirile lui Dragnea demonstrează că îi este frică de oameni și de închisoare, afirmând că șeful PSD îi urăște pe toți foștii premieri ai PSD-ului.

Redăm mai jos postarea integrală a lui Victor Ponta:

„Jignirile lui Dragnea mi-au adus aminte de Traian Basescu – si de faptul ca Liviu Dragnea a fost crescut de Traian Basescu si trimis la PSD ca sa il distruga din interior/ imi pare rau ca s-au adus in conducerea PSD metodele , oamenii si limbajul lui Basescu – oamenii de buna credinta din PSD nu meritau asa ceva / ca si la Basescu jignirile lui Dragnea arata un singur lucru : FRICA ; frica de oameni si frica de inchisoare ! Asa ca e semn bun !

Nu stiu daca Dragnea s-a referit in jignirile sale la mine, la Sorin Grindeanu sau la Tudose – sau ( poate la Adrian Nastase ) – pe toti este invidios si pe toti ne uraste ; pe toti a complotat sa ne dea jos pentru ca nu suntem nici hoti nici slugi ale lui / stiu sigur ca oamenii obisnuiti din PSD si votantii acestui Partid ne respecta si ne primesc mereu cu bratele deschise pe toti – iar pe Dragnea si Dancila ii considera o rusine ! Parerea acestor oameni conteaza pentru mine – si voi continua sa imi fac datoria fata de ei!

Daca Dragnea m-a dat afara din PSD atunci imi voi face aceasta datorie fata de oameni din #ProRomania! Si sunt convins ca la un moment dat si PSD va scapa de Gasca de pedisti de la Teleorman!”

————–

Liderul Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, tună și fulgeră. Miercuri seara ar fi lansat un atac la adresa a ”doi foști premieri” dați de PSD, care ”au atitudine de șobolan”.

Președintele Camerei Deputaților spune că eforturile opoziției de a clătina poziția PSD-ului este sortită eșecului, cu toate că cei doi prim-miniștrii încearcă și ei să rupă din voturile social-democrate. Cu toate că nu i-a numit explicit, este cel mai probabil ca liderul PSD să se fi referit la Mihai Tudose și Victor Ponta, întrucât atacul lui Dragnea vine pe fondul plecării mai multor social-democrați de partea lui Ponta, în ProRomânia, în timp ce Tudose face parte din tabăra nemulțumită de conducerea actuală, conform Hotnews.ro.

”Este vorba de o atitudine de șobolan a unor doi foșți premieri ai partidului, dar ca orice șobolan, știți, rod puțin, dar până la urmă nu se dărâmă casa. Majoritatea este stabilă, avem suficiente voturi, nici pe departe nu vor strânge voturi pentru a trece moțiunea de cenzură. Dar eu vreau să punctez încă o dată: miza finală nu este guvernarea. Sunt dispuși să sacrifice orice, inclusiv stabilitatea României pentru ca acelele legi (legile justiției -n.r.) să nu fie adoptate. Aceasta este miza, să nu mai lăsăm lumea în confuzie”, a spus Dragnea, într-o intervenție telefonică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *