Skip to content
Politică

UPDATE Reacția USR: ”Ar fi o nerozie, un serviciu direct făcut PSD și PNL” / Cioloș pleacă din USR și ia cu el mai mulți europarlamentari

Inquam Photos / Alex Nicodim

UPDATE 15.50

Purtătorul de cuvânt al USR, Ionuţ Moşteanu, a declarat, luni, că orice încercare de rupere a partidului va fi „un serviciu direct” făcut PSD şi PNL. „Cred că fi o nerozie să rupă cineva USR-ul”, a susţinut Moşteanu, menţionând că fiecare om politic îşi gestionează cariera aşa cum crede de cuviinţă, relatează Agerpres.

Ionuț Moșteanu a precizat că în Biroul Naţional al USR s-a discutat despre întâlnirea pe care Dacian Cioloş a avut-o la Bruxelles cu parlamentarii şi europarlamentarii din fostul PLUS, în condiţiile în care o parte dintre aceştia au fost prezenţi la şedinţa de luni şi au confirmat că „nu există perspectiva” scindării partidului, dar există nemulţumiri.

„În primul rând, PLUS nu mai există, este radiat din Registrul partidelor, a fost o fuziune care s-a încheiat. Avem un singur partid – USR. Am discutat, pentru că în Biroul Naţional sunt colegi care au fost la această deplasare la Bruxelles. Nu este un secret pentru nimeni – o mare parte dintre parlamentarii din fostul PLUS au fost la o discuţie, la Bruxelles, cu Dacian şi cu europarlamentarii din fostul PLUS. Ne-au confirmat că au fost aceste discuţii, ne-au confirmat că sunt nemulţumiri. De asemenea, colegii din Biroul Naţional care au fost acolo ne-au confirmat că nu există perspectiva ruperii, a scindării, a plecării. Voi discuta astăzi şi cu colegii deputaţi care au fost acolo să vedem ce s-a discutat, dacă au ceva mai mult să ne spună. Din punctul meu de vedere, orice încercare de rupere a acestui partid va fi un serviciu direct făcut celor de la PSD şi PNL, cred că ar fi o nerozie ca să rupă cineva USR-ul”, a afirmat Ionuţ Moşteanu.


Fostul lider al USR, Dacian Cioloş urmează să îşi anunţe în perioada următoare demisia din partid, au precizat surse din interiorul formaţiunii pentru News.ro. Alături de acesta vor mai demisiona şi câţiva apropiaţi ai lui, cel mai probabil europarlamentari.

Dacian Cioloş şi-a dat demisia de la şefia partidului pe 7 februarie de la şefia partidului, iar în prezent preşedinte interimar este fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă. După plecarea lui Cioloş, câteva sute de membri ai USR şi-au dat demisia din partid.

Acum, surse din USR precizează că Dacian Cioloş ar urma să îşi anunţe demisia şi din calitatea de membru al USR, fiind zvonuri că acesta îşi pregăteşte o nouă platformă politică.

USR se pregăteşte pentru alegeri interne, Congresul partidului urmând să aibă loc în vară sau în toamnă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *