UPDATE Senatul a votat legea pensiilor speciale. Proiectul merge la Camera Deputaţilor, for decizional

Senatul-Romaniei
Sursa foto: INQUAM PHOTOS / GEORGE CALIN

UPDATE 12.35

Senatul a votat, miercuri, în calitate de primă Cameră sesizată, proiectul de lege al Guvernului privind pensiile speciale, cu amendamentele agreate în cadrul coaliţiei. Proiectul de lege a fost votat cu 79 de voturi pentru şi 37 împotrivă şi merge la Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz. Reforma pensiilor speciale este jalon în PNRR astfel că de adoptarea legii depinde tranşa numărul trei de plată a fondurilor europene. Proiectul a stat mai multe luni în Senat, iar Comisia Europeană şi Banca Mondială au transmis mai multe observaţii la lege.

Comisiile juridică, de apărare şi de muncă din Senat au adoptat, marţi, un raport de admitere cu amendamente admise şi respinse la proiectul de lege privind pensiile speciale. Printre modificările admise se numără faptul că nicio pensie specială nu va fi mai mare decât veniturile din timpul activităţii, se interzice cumulul pensiilor speciale, se introduce un impozit de 15% pentru partea de necontributivitate şi se prevede că pensiile speciale vor fi indexate cu rata inflaţiei.


Secretarul de stat în Ministerul Muncii, Cristian Vasilcoiu, a declarat miercuri, în plenul Senatului, la dezbaterea pe proiectul legii pensiilor speciale, că a făcut ieri, împreună cu colegii de la Casa de Pensii, mai multe rulări în datele din sistem şi acest proiect duce la scăderi de până la 81% ale pensiilor de serviciu. El a prezentat şi amendamentele aduse proiectului, astfel că pensiile de serviciu nu se mai indexează cu valoarea salariilor în plată, ci cu inflaţia, pensiile mai mari decât salariul mediu, pentru partea de necontributivitate vor fi impozitate cu 15% şi nu se mai pot cumula mai multe pensii de serviciu.

”De principiu, proiectul prevede că nicio pensie de serviciu nu va mai putea depăşi venitul din activitate, că pensiile de serviciu nu se mai indexează cu valoarea salariilor în plată ci cu inflaţia, că pensiile mai mari decât salariul mediu, pentru partea de neconstributivitate vor fi impozitate cu 15%, că nu se mai pot cumula mai multe pensii de serviciu şi vreau să vă spun că am făcut ieri, împreună cu colegii de la Casa de Pensii, mai multe rulări în datele din sistem şi acest proiect duce la scăderi de până la 81% ale pensiilor de serviciu”, a spus el, conform news.ro.

Secretarul de stat a fost întrebat despre impactul bugetar al acestei legi, Vasilcoiu precizând că există în raportul Băncii Mondiale, care a analizat mai multe scenarii printre care şi acest proiect de lege, impact bugetar calculat pentru umătorii 50 de ani, aşa cum prevede PNRR.

”Îl puteţi găsi acolo, domnilor senatori, până în 2070 aveţi impactul calculat actual”, a mai spus secretarul de stat, precizând că raportul a fost pus la dispoziţia parlamentarilor şi a comisiilor din Senat.

Autor

  • Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: