Skip to content
Politică

UPDATE Și un fost ministru vrea funcția / Un baron ieșit din grațiile lui Dragnea a strâns deja oaste

UPDATE 13:12

Și un fost ministru dorește funcția avută în vedere de către senatorul Niculae Bădălău.

" "
" "

Este vorba despre alt senator al Partidului Social Democrat: Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educației. Ea a anunțat joi că va candida pentru postul de președinte executiv al PSD, potrivit Mediafax.

„Pentru preşedinte executiv, am depus-o în ideea nu că alerg după funcţii, niciodată nu am făcut asta, dar cred că trebuie menţinută competiţia în partid şi reprezentanţii la congres decid prin votul lor. (…) Aşa cum s-au desfăşurat toate congresele până acum, de fiecare dată, toate funcţiile au fost supuse din nou la vot pentru un nou mandat, pentru că altfel noi ne aflăm în interiorul unui mandate, în care toată lumea care a trecut prin votul congresului a obţinut un mandate de patru ani. Suntem încă la jumătatea mandatului”, a declarat Ecaterina Andronescu, întrebată fiind dacă era nevoie de un vot pentru toate funcţiile din cadrul PSD.

Mai mult: Ecaterina Andronescu spune că nu era nevoie de alegeri.

“Cred că la acest congres, care este unul extraordinar, nu trebuia să facem alegeri; trebuia să venim cu un document- proiect de ţară, în care să spunem cum gândim şi cum vedem noi creşterea economică a României, cum vedem dezvoltarea educaţiei, pe următorii 15-20 de ani. Cred că în acest moment toată lumea s-ar fi concentrate pe Proiectul de ţară şi mai puţin pe candidaturi. Candidaturile ţin de viaţa internă a PSD”, a punctat Andronescu.

———————

De acum, este oficial: un baron PSD ieșit din grațiile președintelui Liviu Dragnea a strâns deja oaste pentru Congresul Partidului Social Democrat, programat pentru 10 martie.

Este vorba despre senatorul Niculae Bădălău, jupânul din Giurgiu. Organizația județeană a anunțat joi că îl susține pe parlamentar pentru un nou mandat de președinte executiv al PSD, scrie Realitatea.net. Amintim că Bădălău a devenit celebru după ce i-a adresat o scrisoare lui Dragnea, în care se plângea de stilul dictatorial al acestuia de a conduce PSD. Același Niculae Bădălău a lipsit din Parlament în ziua votului de învestitură pentru guvernul Dăncilă.

De altfel, pentru functia de președinte executiv al formațiunii politice mai candidează premierul Viorica Dăncilă și fostul ministru al Sănătății Nicolae Bănicioiu.

Totodata, membrii Consiliului Executiv Judetean al PSD Giurgiu au votat in unanimitate o rezolutie prin care filiala isi declara sustinerea pentru presedintele partidului, Liviu Dragnea.

„Prin aceasta Rezolutie ne aratam sprijinul pentru presedintele partidului, singurul presedinte votat de 435.172 de social democrati din tara si din strainatate, ceea ce inseamna peste 80 la suta dintre membrii PSD. In urma acestui vot, in 2016, Liviu Dragnea a primit un mandat pentru patru ani. Il sustinem pe Presedintele PSD, Liviu Dragnea!” au transmis PSD-iștii giurgiuveni.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *