Skip to content
Politică

UPDATE Tic-tac pentru Portocală: va cădea ghilotina de la CCR ?

romaniatv.net

UPDATE 11:31

Deputata Andreea Cosma este audiată marți dimineață la sediul DNA Ploiești.

Se pare că Andreea Cosma a fost chemată la DNA în calitate de martor și va trebui să dea declarații procurorilor anticorupție, anunță agerpres.ro

Deputata a fost chemată pentru a face mărturisiri privitoare la un dosar care îl vizează pe fostul procuror DNA Ploiești Mircea Negulescu.

În același dosar a fost audiat vineri și fratele Andreei Cosma, fostul deputat Vlad Cosma, a precizat ea.

—————————————————————————

Către CCR a fost trimisă cererea fostului procuror DNA Mircea Negulescu, după ce ea a fost admisă de judecătorii de la ÎCCJ. Cererea conține excepția de neconstituționalitate invocată de fostul procuror DNA privitoare la suspendarea sa din magistratură.

Mai precis, fostul procuror Mircea Negulescu a înaintat o excepție de neconstituționalitate referitoare la întregul demers de cercetare disciplinară pe care îl face Inspecția Judiciară la adresa sa, potrivit dcnews.ro

MINUTA:

823/1/2017 – Admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată de recurentul–pârât Negulescu Mircea.

Sesizează Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a sintagmei „poate dispune suspendarea din funcţie a magistratului până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare” cuprinsă în art.52 alin.(1) din Legea nr.317/2004 în raport cu dispoziţiile art.41 şi art.45 raportat la art.53 din Constituţie. Admite în principiu recursul declarat de Negulescu Mircea, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, împotriva Încheierii din 28 februarie 2017, pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii – Secţia pentru procurori în materie disciplinară în dosarul nr.2/P/2017.

Fixează termen de judecată pe fond a recursului la data de 23 octombrie 2017, cu citarea părţilor. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 septembrie 2017.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *