Skip to content
Politică

UPDATE Timmermans, în vizită la București. Întâlniri cu înalți oficiali români

UPDATE 12:13

Senatul României a emis un comunicat de presă prin care a detaliat cursul discuției dintre oficialul european și liderul ADLE, Călin Popescu Tăriceanu.

A fost abordat subiectul sensibil al MCV, moment în care senatorul ALDE a reiterat nevoia trecerii de această etapă „care grevează statutul României” în uniune.

Cu privire la respectarea statului de drept, Tăriceanu a afirmat importanța funcționării democrației în afara influenței Serviciilor.

„(…) Referitor la Mecanismul de Cooperare și Verificare, președintele Senatului a reiterat importanța sprijinului și cooperării din partea Comisiei pentru încheierea neîntârziată a acestei etape care grevează statutul României de membru cu drepturi depline în UE. Decizia Comisiei de a ridica mecanismul este așteptată pentru a încheia situația curentă în care România este evaluată în paralel prin mai multe instrumente cu aceleași obiective. A precizat în acest sens că rapoartele Comisiei publicate în ultimii ani au confirmat faptul că majoritatea obiectivelor MCV au fost internalizate de o manieră corespunzătoare în politicile și strategiile naționale, situație confirmată și de concluziile Studiului privind evaluarea celor 10 ani de MCV în BG și RO realizat de Comisia pentru control bugetar (CONT) a PE, prezentat la data de 29 ianuarie a.c..

În ceea ce privește modificarea codurilor penal și de procedură penală, Președintele Senatului a menționat că în plan legislativ, la nivelul Ministerului Justiției, a fost finalizat și adoptat proiectul de lege de modificare a Codului Penal şi Codului de Procedură Penală pentru punerea în acord cu deciziile Curţii Constituţionale.

Cu privire la respectarea de către România a valorilor și a raporturilor instituționale caracteristice statului de drept, dl Călin Popescu-Tăriceanu a arătat că Parlamentul României acordă o deosebită atenție protejării și promovării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor în fața instituțiilor. În acest sens, a precizat că, în baza legitimității date de votul alegătorilor, se urmărește ca instituțiilor garantate prin Constituție și legi să li se asigure o funcționare democratică, în afara oricărei interferențe a instituțiilor de forță sau a serviciilor de intelligence”, se arată în comunicat.

UPDATE 12:10

Joi, dupa intalnirea cu Frans Timmermans, Florin Iordache, presedintele comisiei speciale pentru modificarea legilor justiei, a declarat că:

“Eu cred ca a fost o intalnire buna. (…) Noi am venit cu toatele argumentele sa demonstram ca statul de drept nu e afectat”.

“Atat timp cat politicul nu intervine in niciun fel, acesta este castigul acestor trei legi” a spus Iordache dupa intrevederea cu prim-vicepresedintele Comisiei Europene.

El a sustinut ca a fost si o “lipsa de comunicare” cu Bruxellesul si ca multe din ingrijorarile exprimate s-au demonstrat a nu fi reale.

“Toate acele modificari care suscitau nemultumire au fost eliminate. Ceea ce avem noi de facut este ca legislatia sa fie in acord cu legislatia europeana si cu hotararile CEDO”, a declarat Iordache, potrivit Hotnews.ro

Intrebat de jurnalisti ce a spus Timmermans, Iordache a raspuns: „Si eu astept cu interes punctul de vedere pe care il va exprima”

UPDATE 10:25

Întrevederea dintre Frans Timmermans și liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, s-a încheiat.

Primul oficial cu care s-a întâlnit prim-vicepreşedintele Comisiei Europene a fost Liviu Dragnea.

———————

Joi, Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, se va afla în București, într-o vizită oficială. Cu ocazia acestui prilej, se va întâlni cu înalți oficiali români.

Mai precis, Timmermans va sta de vorbă, în decursul vizitei sale în Capitală, cu preşedintele Klaus Iohannis, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, premierul Viorica Dăncilă, precum şi cu procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, şi cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, conform News.ro.

De la ora 15.30, prim-vicepreşedintele CE va susţine o conferinţă de presă, la sediul Reprezentanţei Comisiei Europene în România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *