Skip to content
Politică

UPDATE/ Tragedia de la Barcelona. MAE, ULTIMELE precizări. Trei români, printre victime (VIDEO)

Metro.co.uk

UPDATE 15:54

În continuarea informaţiilor privind atentatul terorist din Barcelona, Ministerul Afacerilor Externe precizează următoarele :

Conform ultimelor date obţinute de Consulatul General al României la Barcelona din partea autorităţilor spaniole, două dintre cele trei persoane de cetăţenie română, rănite în urma atacului, au fost externate, fiind tratate doar în regim ambulatoriu.

Menționăm că al treilea cetăţean român rămâne spitalizat, fiind vizitat de către Consulul general al României la Barcelona. De asemenea, reprezentantul oficiului consular a avut discuţii atât cu însoţitorii cetățeanului în cauză, cât şi cu personalul medical, starea clinică a pacientului menţinându-se stabilă.

În vederea consolidării capacităţii de reacţie operativă și de asistență consulară a oficiului consular român din Barcelona, o echipă consulară mobilă având în componenţă un consul şi un funcţionar consular din cadrul Consulatului României la Castellon, precum și ataşatul pentru afaceri interne din cadrul Ambasadei României la Madrid s-a deplasat la Barcelona în cursul acestei dimineţi.

UPDATE 15:14

Numarul ranitilor in atacurile din Barcelona si Cambrils este de 130. Dintre ei, 17 sunt in stare critica, iar 30 in stare grava, potrivit serviciilor de urgenta, citate de Reuters.

UPDATE 13:36

Numarul mortilor a urcat la 14, au anuntat serviciile de urgenta spaniole

UPDATE 11:16

Autoritatile care investigheaza atacurile din Barcelona si Cambrils cred ca ar fi putut fi implicata o celula cu opt persoane ce planuia si un atac cu butelii de gaz

UPDATE 10:30

MAE: A fost identificat un alt roman ranit in Barcelona.

„Autoritățile spaniole au informat în această dimineață Consulatul General al României la Barcelona că printre persoanele rănite în urma atentatului terorist din Barcelona a fost identificată o a treia victimă de cetăţenie română. Potrivit acelorași surse oficiale, și acest cetățean român este spitalizat, stare sa nefiind gravă. Precizăm că operațiunea de identificare a victimelor și cetățeniei răniților este un proces complex aflat în desfășurare, situația fiind una care se schimbă de la un moment la altul. Informații actualizate vor fi transmise pe tot parcursul evoluției situației, pe măsura obținerii de date oficiale de la autoritățile locale”, se arată în comunicatul MAE, remis redacției de știri PSNEWS.RO.

UPDATE 10:20

ISIS a revendicat atentatul, potrivit Dcnews.

UPDATE 10:15

O alta persoana a fost arestata, potrivit politiei catalane. Suspectul a fost retinut in orasul Ripoll, situat la circa 96 km nord de Barcelona, unde fusese arestat joi si unul dintre cei doi barbati aflati deja in custodia autoritatilor, Driss Oukabir.

UPDATE 9:00

In atacul din Barcelona au fost raniti 26 de cetateni francezi, 11 sunt in stare grava, transmite ministerul de externe de la Paris, citat de Reuters.

Update 08:00

Numărul românilor răniți în atentatul de la Barcelona a ajuns la 2, ia autoritățile de la București anunță că aceștia vor fi vizitați la spital de reprezentanții Consulatului General al României la Barcelona, anunță MAE, prin intermediul unui comunicat de presă remis redacției PSNews.ro.

A doua victimă se află în stare gravă la spital, după primele informații fuirnizate în dimineața zilei de 18 august de reprezentanții misiunii diplomatice a României din Barcelona.

Numărul victimelor se ridică acum la 13 morți și 100 de răniți, după cum informează autoritățile spaniole, citate de Digi24.ro. Conform datelor strânse până acum, victimele atentatului din Barcelona provin din 24 de țări

Un alt atac a avut loc în timpul nopții în orașul Cambrils, din apropierea metropolei catalane, dar poliția spaniolă a reușit să îi pună capăt până ca acesta să ia amploare.

& persoane, printre care si un polițist au fost rănite în acest al doilea atac. Cambriols este o stațiune populară aflată la aproximativ 120 de kilometri de Barcelona, informează b1.ro.

În acest al doilea atac au fost uciși 5 teroriști, aceștia fiind echipați cu centuri explozive. Autroritățile spaniole au precizat că au reținut deja câțiva suspecți, bănuiți a avea legătura cu atentatele din Barcelona și Cambrils.

Ministerul Afacerilor de Externe de la București a constituit o celulă de criză, ar Ambasada României la Madrid şi Consulatul General al României la Barcelona sunt pregătite să acorde întreaga asistență consulară posibilă.

Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Consulatului General al României la Barcelona: +34 934 181 535+34 934 344 223, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență sau la numărul de urgenţă al oficiului consular din Barcelona +34 661 547 853, respectiv al misiunii diplomatice din Madrid +34 649 656 032.

În Spania au fost decretate 3 zile de doliu național în urma atentatului din Barcelona, iar forțele de ordine sunt în stare de alertă. Cele două atentate au fost revendicate de gruparea teroristă Stat Islamic.

5 teroriști implicați în cele două atentate au fost uciși de către polițiștii spanioli.

 

UPDATE 23.05

Al treilea atacator a fost arestat. Teroristul care a călcat trei poliţişti cu o maşină a fost împuşcat şi ucis de forţele de ordine într-un schimb de focuri, potrivit DC News.

UPDATE 23.00

Un român se află printre cei răniţi, fiind spitalizat cu traumatisme grave la picioare şi la mâini, anunţă DC News.

UPDATE 22.15

13 morţi, 80 de răniţi dintre care 15 răniţi grav, 2 arestări, un suspect este încă liber, potrivit Realitatea TV.

UPDATE 22.10

Un martor ocular a comunicat că la Barcelona au fost reţinuţi doi bărbaţi, unul fiind marocan, potrivit Realitatea TV.

UPDATE 21:28

Bilanț actualizat: 13 morți și 50 de răniți. Anunțul a fost făcut de Ministerul de Interne, potrivit Digi 24.

UPDATE 21:20

Trei poliţişti au fost călcaţi de o maşină într-un cartier apropiat de scena atentatului. În urma acestui incident s-au auzit focuri de armă, probabil trase de către atacatori în încercarea de a scăpa de poliţie.

O corespondentă Antena 3 a oferit detalii de la faţa locului: „Ofiţerii verifică la acest moment mai multe piste. Acea furgonetă folosită pentru atac a fost închiriată de undeva de lângă Barcelona. Mai exista o furgonetă care ar fi trebuit să fie folosită de atacatori pentru a scăpa”.

UPDATE 21:10

Ofiţerii de poliţie au încercuit un bar numit „Rey de Istanbul” , dar nu au confirmat că cei care se află în bar sunt adevăraţii atacatori, momentan rămânând la statutul de suspecţi.

Aceştia au mai declarat că la faţa locului a fost găsit un paşaport spaniol aparţinând unei persoane de origine marocană.

Teodor Meleşcanu, ministrul Afacerilor Externe: „Din momentul în care s-a întâmplat incidentul, toate informaţiile pe care le-am primit sugerează că printre victime nu există cetăţeni români”.

UPDATE 21:00

Ministerul Afacerilor Externe a comunicat că nu există niciun român printre victimele atentatului de la Barcelona.

UPDATE 20:41

Unul dintre atacatori a fost capturat la peste 60 de kilometri de Barcelona, în apropierea celeilalte furgonete implicate, potrivit Digi 24.

Până în acest moment, presa internaţională a scris că cele două furgonete au fost închiriate.

UPDATE 20:32

Ministrul de Interne, Joaquim Forn, a confirmat moartea unei singure persoane, potrivit El periodico.

UPDATE 20:20

Premierul spaniol a convocat consiliul de miniştri. „Sunt în contact cu serviciile de securitate. Prioritatea este acordarea de îngrijiri medicale persoanelor rănite şi facilitarea activităţilor serviciilor de securitate”, a transmis Mariano Rajoy prin Twitter.

UPDATE 20:18

Potrivit Poliţiei spaniole, cel puţin trei persoane au murit, iar 20 sunt rănite. În schimb, presa vorbeşte de 13 morţi.

Autorităţile tratează incidentul ca e un posibil atentat terorist şi a transmis oamenilor să nu se apropie de zona Piaţa Catalunya, anunţă BBC.

https://www.youtube.com/watch?v=36InTOidY6k

UPDATE  20:00

Numărul victimelor ucise în atentat a crescut la 13, potrivit Digi24.

———————————————————————

O furgonetă albă a intrat în mulțime la Barcelona în seara zilei de joi, 17 august, la ora 18.20, făcând victime în mulțime. Până în prezent, au fost confirmați de autorități cel puțin 2 morți și în jur de 20 de răniți. Incidentul s-a petrecut in centrul Barcelonei, in zona Bulevardului Las Ramblas, cel mai important din oras, foarte frecventat de turisti. Din primele informatii, duba a intrat pe trotuar, in multime, unde erau zeci de oameni. Autoritatile spaniole au avertizat populatia sa evite zona Piata Catalunya, unde a avut loc incidentul. Doi barbati inarmati au intrat intr-un restaurant din Barcelona, imediat dupa ce duba a intrat in pietoni, relateaza Reuters.

Stațiile de metrou din apropierea locului faptei au fost închise, iar șoferul furgonetei a fugit și este căutat de forțele de ordine. În același timp, presa din Spania vorbește despre o luare de ostatici la un restaurant din Barcelona, imediat după incidentul anterior menționat. Însă această informație nu a fost confirmată încă de autoritățile spaniole, potrivit Digi24.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *