Skip to content
Politică

UPDATE Tragedie în aer: un avion cu188 de persoane la bord s-a prăbuşit în mare

observator.ro

UPDATE: 12:21

Ministrul de Finanțe al Indoneziei, Sri Mulyani Indrawati, a declarat că la bordul aeronavei se aflau 20 de funcționari ai Guvernului care se întorceau la posturile lor din Pangkal Pinang după ce își petrecuseră weekendul acasă cu familiile.

Conform Rețelei de Siguranță Aviatică, compania Lion Air s-a aflat Lista Neagră a Uniunii Europene privind portavioanele interzise din iulie 2007, fiind scoasă în iunie 2016, relatează CNN.com

——————————

Un avion al companiei indoneziene low-cost Lion Air, cu 188 de persoane la bord, s-a prăbuşit în mare la câteva minute după ce a decolat de pe aeroportul internațional din Jakarta.

“Avionul transporta 178 de pasageri adulţi, un copil şi doi bebeluși, precum şi doi piloţi şi cinci membri ai echipajului”, a declarat Sindu Rahayu, director general al aviaţiei civile în Ministerul Transporturilor, potrivit B1.ro

Acesta a adăugat că avionul a cerut să revină la bază înainte de a dispărea în cele din urmă de pe radare.

Salvatorii au descoperit resturi ale aeronavei Boeing 737 care s-a prăbuşit la câteva minute după decolare.

“Am găsit veste de salvare, telefoane mobile şi bucăţi din aeronavă”, a declarat Muhammad Syaugii.

Fuselajul avionului Boeing 737 MAX 8 s-ar afla pe fundul mării, la o adâncime de circa 35 metri, a mărturisit el.

“Nu ştim dacă există supravieţuitori. Sperăm, ne rugăm, dar nu putem confirma”, a spus Syaugii într-o conferinţă de presă.

Bucăţi din aeronavă, inclusiv scaune, au fost găsite în apropierea unei instalaţii de rafinare din larg, a declarat un oficial al firmei de stat din domeniul energiei Pertamina.

Zborul JT610 a decolat la ora locală 06:20 de pe aeroportul din Jakarta şi urma să aterizeze o oră mai târziu la Pangkal Pinang, capitala regiunii miniere Bangka-Belitung.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *