Skip to content
Politică

UPDATE Tragedie în Norvegia: accident de elicopter cu 11 morţi

" "

UPDATE 16:56

Unsprezece dintre cele 13 persoane aflate la bordul elicopterului care s-a prăbușit vineri, în largul coastei vestice a Norvegiei, au fost găsite moarte, relatează AFP și Reuters, citându-i pe salvatori.

Căutările pentru descoperirea celorlalte două persoane continuă, a declarat un purtător de cuvânt al salvatorilor.

Elicopterul, un aparat de tip Super Puma care s-a prăbușit în imediata apropiere a coastei vestice a Norvegiei în timp ce se întorcea de pe o platformă petrolieră, avea la bord 11 norvegieni, un britanic și un italian, a anunțat Centrul de coordonare a operațiunilor de salvare din sudul Norvegiei de la Sola, transmite Agerpres.

———-

Mai mulți morți au fost descoperiți după prăbușirea, vineri, a unui elicopter cu 13 persoane la bord în largul coastei vestice a Norvegiei, relatează ziarul local Bergens Tidende, citând surse din poliție.

‘Am găsit cadavre, dar nu putem avansa un număr’, a declarat polițistul Morten Kronen, din cadrul poliției din Bergen, scrie Agerpres, citând presa străină.

Anterior, salvatorii au anunțat că nu au descoperit niciun semn privind eventuali supraviețuitori.

‘Au loc căutări în speranța de a găsi supraviețuitori. Până acum nu am descoperit semne că ar exista supraviețuitori’, a declarat presei un purtător de cuvânt al centrului de salvatori de la Sola, Anders Bang Andersen.

Elicopterul se întoarcerea de pe platforma petrolieră Gullfaks B, operat de Statoil, din Marea Nordului, când s-a prăbușit.

La bordul elicopterului se aflau 11 pasageri și doi membri ai echipajului, au anunțat Statoil și salvatorii.

‘Elicopterul este complet distrus’, a declarat un purtător de cuvânt al centrului de coordonare a operațiunilor de salvare din sudul Norvegiei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *