Skip to content
Politică

UPDATE Victorie pentru Opoziție: Moțiunea de cenzură a trecut. Guvernul Viorica Dăncilă a fost demis

Inquam Photos / George Calin

UPDATE 14:33

Victorie pentru Opoziție!

Guvernul PSD Viorica Dăncilă a fost demis de plenul Parlamentului, care a aprobat moțiunea de cenzură depusă de opoziție, cu 238 de voturi ”pentru”.

UPDATE 14:17

Votul asupra moţiunii de cenzură s-a încheiat. Urmează numărarea voturilor.

UPDATE 13:55

183 de deputați au votat moțiunea de cenzură, din totalul de 32o, și a început deja procedura de vot în cazul senatorilor. Opoziția mai are nevoie de 40 de voturi.

UPDATE 13:42

Parlamentarii PSD Mihăiţă Găină şi Sorin Bota, care au semnat moţiunea de cenzură, au şi votat-o în plen. Mihăiţă Găină este şi finul ministrului Agriculturii, Petre Daea, care a afirmat dimineaţă despre acesta că nu va vota.

Și liderul TSD Gabriel Petrea a votat moțiunea, așa cum a declarat pentru PSnews.ro. DETALII AICI: Ruptură în PSD: Gabriel Petrea, președintele TSD România, va vota moțiunea de cenzură

UPDATE 13:12

Parlamentarii sunt chemați în ordine alfabetică să-și exprime votul. Victor Ponta a cerut să voteze printre primii pentru că este citat la tribunal ca martor într-un proces al fostului președinte al Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea. Votul este secret, cu bile

UPDATE 10:41

A început şedinţa de plen. Sunt prezenţi 334 de parlamentari din 364.

——————————————————-

Moţiunea de cenzură, denumită „Că să reconstruim România, Guvernul Dăncilă trebuie demis de urgenţă!”, va fi dezbătută și votată joi, în plenul Parlamentului. Documentul a fost semnat de 237 de parlamentari de la PNL, USR, PMP, UDMR, PRO România, ALDE, doi deputaţi ai minorităţilor naţionale, patru parlamentari PSD şi un deputat independent.

Pentru ca moţiunea de cenzură să fie adoptată, este nevoie de 233 de voturi, astfel că opoziția se arată, cel puțin în declarațiile publice, optimistă în privința șanselor de succes.

Doar că PSD n-a stat degeaba și, profitând că este încă bine conectat la resurse și funcții, a reușit să întoarcă o parte din trădători, dar să și racoleze acoliți noi. Sau cel puțin așa susțin liderii social-democrați. Viorica Dăncilă sau Mihai Fifor, de pildă, nu scapă nicio ocazie să-și liniștească susținătorii, invocând în repetate rânduri un previzibil eșec al moțiunii.

Sezonul răzgândelilor și trădarea trădătorilor

În aceste ultime zile s-a negociat intens, dar în timp ce opoziția a oferit doar proiecții de mai bine într-un viitor nesigur, social-democrații au putut pune pe masă oferte concrete. Bani pentru bugetele locale, de exemplu, anunțați deja de premier și de ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici.

Așa au apărut trădările, apoi trădările trădătorilor. Printre ei, parlamentarii de Cluj Horia Nasra şi Cornel Itu, care au plecat de la PSD la Pro România, partidul lui Victor Ponta. Chiar dacă nu se regăseau pe lista semnatarilor moțiunii, era de presupus că ar fi votat în favoarea ei din postura de membri Pro România. Doar că miercuri s-au răzgândit, și-au adus aminte că PSD este ”partidul copilăriei și tinereții” lor și s-au întors în rândul social-democraților. Deci încă două voturi în dreptul Vioricăi Dăncilă.

De asemenea, în aceeași zi, doi deputați de la PMP au trecut de partea Guvernului, senatoarea USR Ramona Nicoleta Dinu a anunțat că va absenta din motive de sănătate, Oana Bîzgan, ex-USR, actualmente independentă, a spus că nu va fi joi în București, iar deputatul Adrian Dohotaru, tot fost USR-ist, a zis că se mai gândește dacă votează moțiunea.

Semne mari de întrebare sunt și în privința lui Marius Bota, care a semnat moțiunea, dar ar fi mai tentat acum să-și schimbe opțiunea, în schimbul unui post înalt promis de Dăncilă. Victor Ponta a declarat că Bota a fost convins personal de premier să renunţe la moţiune şi că i s-ar fi promis un post de comisar european sau şef la ASF

Incertitudine și de la UDMR

Nici în zona UDMR lucrurile nu sunt tocmai bătute în cuie. Deși Kelemen Hunor a a dat asigurări că reprezentanții UDMR au semnat și vor și vota moțiunea, Uniunea Maghiarilor este singurul partid din blocul antiguvernamental care nu va vota la vedere joi în Parlament.

„În afară de UDMR, toate partidele semnatare vor vota la vedere, joi, la moțiunea de cenzură”, a declarat președintele PNL, Ludovic Orban.

Și dacă lucrurile nu erau destul de negre pentru opoziție, deputatul independent Remus Borza a anunțat, tot miercuri, cu o zi înainte de vot, că a înființat un grup de 15 parlamentari care sunt dispuşi să sprijine Guvernul Dăncilă. Cei 15 vor fi reuniți sub numele „Forța Națională”, iar printre ei sunt şi parlamentari care au semnat moţiunea de cenzură, susține Borza.

Orban rămâne optimist, Băsescu îl contrazice

În ciuda ultimelor mișcări de pe scena politică, președintele PNL, Ludovic Orban, spune că mizează pe 244 de voturi din cele 233 necesare.

”În războiul mediatic care se poartă se vehiculează foarte multe informații, care nu au legătură cu realitatea. Domnii deputați Nasra și Itu n-au semnat moțiunea și nici nu au fost luați în calcul. Niciodată nu i-am luat calcul că vor semna moțiunea. În privința domnului Bota, dumnealui nu a dat nicio declarație că nu va vota moțiunea de cenzură, pentru că nu pui o semnătură și apoi nu mai semnezi. Nu cred că este atât de naiv domnul Bota să creadă că va fi susținut de PSD la președinția ASF. El a fost pus vicepreședinte ASF

Eu vă spun cum stăm cu calculele astăzi, direct. Noi avem 237 de semnături și până în momentul de față știm doar de un parlamentar care are probleme de sănătate. Mai există dubii asupra a doi parlamentari, dar mai avem promisiuni pentru încă 10 voturi din partea deputaților. Deci chiar dacă se vor pierde acele 3 voturi, cei care vor veni vor compensa și vor asigura succesul moțiunii de cenzură”, a declarat Ludovic Orban.

Optimismul liderului liberal este temperat de fostul președinte al României, Traian Băsescu. El consideră că Ludovic Orban își bazează întregul demers al moțiunii de cenzură pe „trei trădători de profesie”: Kelemen Hunor, Călin Popescu-Tăriceanu și Victor Ponta.

„Greu de spus. Este vremea trădărilor, iar faptul că Orban își bazează moțiunea pe trei trădători de profesie, Kelemen Hunor, Tăriceanu și Ponta, nu mi se pare cea mai sigură soluție. Nu vorbesc trădători la votul de cădere a guvernului, ci de trădători de după. Orban crede că va face guvern după moțiunea de cenzură. Eu am dubii serioase că Ponta va sta ca mielul și nu va încerca alte aranjamente. Ponta, Tăriceanu și Hunor”, a explicat Traian Băsescu.

1 comentariu la “UPDATE Victorie pentru Opoziție: Moțiunea de cenzură a trecut. Guvernul Viorica Dăncilă a fost demis

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *