UPDATE VIDEO Congres PPE la Bucureşti. Liberalii au înmuiat Austria. Unanimitate pentru Schengen

Congres PPE
Congres PPE / sursa: EPP

UPDATE 21:03

Congresul Partidului Popular European, reunit miercuri și joi la București pentru a decide programul politic pentru alegerile europene și pentru mandatul 2024-2029, a adoptat în unanimitate manifestul electoral al celei mai influente familii politice europene, document care conține și solicitarea de aderare cât mai curând posibil a României la spațiul Schengen.

Adoptarea în unanimitate a acestui manifest înseamnă că documentul a fost votat și de delegația partidului ÖVP al cancelarului austriac Karl Nehammer, al cărui guvern s-a opus aderării României și Bulgariei la Schengen în 2022 și care a acceptat o admitere parțială cu frontierele aeriene și maritime de la 31 martie 2024. Inițial, ÖVP a transmis că nu este de acord cu manifestul PPE pe care Congresul îl va adopta, obiectând cu privire la extinderea spațiului Schengen și utilizarea energiei nucleare.

Manifestul electoral, care va sta la baza programului politic al PPE și al Partidului Național Liberal, cuprinde următorul paragraf: “Avem nevoie de admiterea deplină în spațiul Schengen pentru Bulgaria și România, eliminând cât mai curând posibil nu doar controalele aeriene și maritime, ci și controalele la frontierele terestre. Trebuie să reparăm spațiul Schengen, care în prezent este disfuncțional, în special prin consolidarea în continuare a protecției frontierelor externe ale UE și prin prevenirea migrației ilegale în Europa, pentru a realiza un spațiu Schengen sigur și complet, fără controale la frontierele interne”.

UPDATE 20:40

Știrea serii vine de la PNL și congresul popularilor europeni pe care liberalii l-au adus la București.
PNL i-a convins pe reprezentanții PPE din Austria să nu se mai opună aderării României la spațiul de liberă circulație inclusiv terestru. Manifestul PPE a fost adoptat în unanimitate în Congresul PPE.

“Delegația austriacă nu a mai votat împotriva manifestului electoral al Partidului Popular European care cere aderarea cât mai curând posibil a României la spațiul Schengen. Manifestul a fost adoptat în unanimitate”, transmite Siegfried Mureșan.

Europarlamentarul PNL spune că acest vot arată ca blocajul a fost depășit și oficialii români vor obține aderarea deplină a României la spațiul Schengen.

“Manifestul electoral votat mai devreme, care va sta la baza programului politic al Partidului Național Liberal, cuprinde următorul paragraf: „Avem nevoie de admiterea deplină la spațiul Schengen pentru Bulgaria și România, eliminând nu doar controalele aeriene și maritime, ci și controalele la frontierele terestre cât mai curând posibil”, adaugă europarlamentarul PNL.

UPDATE 20:15

Lideri de guvern şi de opoziţie din Europa de Est au făcut apel miercuri, în prima zi a Congresului Partidului Popular European (PPE) de la Bucureşti, la intensificarea sprijinului pentru Ucraina, inclusiv prin oferirea de noi arme, şi a luptei împotriva Rusiei conduse de preşedintele Vladimir Putin, considerând că o eventuală victorie a Moscovei în război ar reprezenta o ameninţare pentru securitatea europeană şi globală.

„Noi, europenii, ne confruntăm în prezent cu cele mai mari ameninţări şi pericole geopolitice la adresa securităţii noastre, a modului nostru de viaţă, a principiilor şi valorilor democratice de după cel de-Al Doilea Război Mondial. În momentul de faţă avem un privilegiu uriaş de a nu fi în primele linii ale frontului, sub domnia gloanţelor, bombelor şi rachetelor, şi în primele rânduri de tranşee. Acest privilegiu ne este adus de sacrificiile eroice ale ucrainenilor, atât militari, cât şi civili, bărbaţi şi femei, copii şi vârstnici”, a declarat şefa guvernului lituanian, Ingrida Simonyte, în cadrul Congresului PPE de la Bucureşti.

Ea a salutat „rezistenţa forţelor armate ucrainene şi a societăţii civile ucrainene”, care „împiedică orice formă de catastrofă modernă”, şi a atras atenţia că, dacă ajutorul pentru Ucraina nu va continua, atunci se va instala „dezordinea”, iar „prosperitatea se va prăbuşi”.

La rândul său, lidera opoziţiei din Belarus, Svetlana Tihanovskaia, care trăieşte în exil, a făcut apel la participanţii la Congresul PPE, în contextul campaniei electorale pentru alegerile europene din iunie, să fie „campioni ai democraţiei” şi „susţinători ai tuturor celor care îşi riscă viaţa şi libertatea în numele valorilor pe care le susţinem cu toţii aici”.
„Vă rog să includeţi Ucraina şi Belarus în programele dumneavoastră electorale. De asemenea, vă rog să oferiţi Ucrainei tot ce are nevoie. Mulţi belaruşi luptă şi pentru libertatea Ucrainei chiar în timp ce noi vorbim acum. Mulţi dintre ei îşi dau viaţa pentru Ucraina, pentru că înţelegem că nu este doar războiul lor, este războiul nostru comun. Vă rog să fiţi alături de cei care luptă pentru un Belarus liber. Schimbări în Belarus ar putea aduce victoria Ucrainei mai repede şi ar fi o lovitură uriaşă pentru Putin. Şi, nu uitaţi, dictatorii nu pot fi calmaţi. Dictatorii nu pot fi reeducaţi. Cu ei trebuie să te lupţi. Aşa că este timpul ca democraţia să-şi arate dinţii”, a afirmat Svetlana Tihanovskaia.

Prezent la rândul său la Congresul PPE de la Bucureşti, fostul preşedinte ucrainean Petro Poroşenko, preşedinte al partidului de opoziţie Solidaritatea Europeană, a declarat că Ucraina trebuie sprijinită „atât timp cât este nevoie pentru victorie” şi că „mesajul nostru comun ar trebui să fie că nu avem încredere în Putin, că nu ne temem de Putin şi cu siguranţă vom câştiga”.

Potrivit fostului preşedinte ucrainean, întărirea regimului de sancţiuni împotriva Rusiei este „singura modalitate prin care putem opri încercarea lui Putin de a finanţa războiul”. El a cerut ca activele ruseşti îngheţate să fie folosite pentru a sprijini Ucraina.

UPDATE 19:10

Ucraina are nevoie de sprijin deplin din partea tuturor ţărilor libere europene, nu există nimic care să fie mai urgent decât revenirea la pace, a declarat Maia Sandu, preşedintele Republicii Moldova.

Liderul de la Chişinău a avut o intervenţie în sesiunea plenară din prima zi a Congresului Partidului European care se desfăşoară la Bucureşti.

„Suntem adunaţi astăzi aici într-un moment esenţial pentru libertate şi pentru democraţiile liberale care sunt supuse atacurilor la momentul de faţă. Agresiunea rusă caută să facă ca eşichierul internaţional să revină la modul cum arăta înainte. De aceea democraţiile noastre trebuie să se ralieze, democraţii care pun preţ pe drepturile omului, pe democraţie şi pe o societate liberală. Acesta este fundamentul pentru o lume paşnică şi prosperă”, a declarat Maia Sandu.

UPDATE 18:30

Klaus Iohannis va avea o întrevedere cu cancelarul Austriei, Karl Nehammer, joi, în a doua zi a Congresului PPE de la București, a anunţat Administraţia Prezidenţială. Aderarea deplină a României la Spațiul Schengen este una dintre mizele principale ale Congresului Partidului Popularilor Europeni. Tot joi, Ursula vor der Leyen va fi desemnată să candideze pentru un nou mandat în fruntea Comisiei Europene.

Potrivit agendei publice a şefului statului, postată pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale, întrevederea este programată la ora 10,30, la Palatul Cotroceni. Este de aşteptat ca în cadrul întrevederii să se discute despre aderarea deplină a României la Spaţiul Schengen.

UPDATE 18:00

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat, miercuri, că, atât timp cât aleşii locali, europeni sau naţionali vor avea ca prioritate absolută preocuparea de a servi interesul public major, vor ieşi câştigători în alegeri.

El a participat miercuri, în cadrul Congresului Partidului Popularilor Europeni care are loc la Bucureşti, la o dezbatere privind „vocea” satelor, municipiilor şi regiunilor.

„Mulţumesc pentru această invitaţie, (…) pentru faptul că se permite autorităţilor locale şi regionale să arate că sunt parte a acestei mari familii a partidului nostru şi că împreună am reuşit şi vom reuşi şi în alegerile europarlamentare care urmează, dând viitor şi partidului nostru şi Uniunii Europene. De aceea, acest manifest pe care-l vom discuta şi vota reprezintă, practic, esenţa fiecărei entităţi din această Europă”, a transmis Boc.

UPDATE 17:20

Președintele PNL, Nicolae Ciucă și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen s-au întâlnit astăzi în cadrul Congresului PPE de la București.

Președintele PNL Nicolae Ciucă a militat pentru susținerea integrării depline în spațiul Schengen a României, cât mai curând posibil.

În cadrul întrevederii, Ursula von der Leyen a apreciat măsurile luate de România în vederea protejării frontiere externe.

Nicoale Ciucă a reiterat angajamentul României de implementare a tuturor măsurilor din PNRR în vederea continuării obțineriii tranșelor din PNRR cât mai repede posibil si s-au evidențiat progresele la nivel tehnic.

Despre Republica Moldova, Nicolae Ciucă a subliniat nevoia integrării rapide a deciziei luate în unanimitate de integrare a Republicii Moldova și Ucrainei și a salutat decizia luată săptămâna aceasta pentru stabilirea cadrului  de negociere. De asemenea, președintele Nicolae Ciucă a întărit angajamentul ferm de susținere a Ucrainei.Ursula von der Leyen a apreciat în mod deosebit tot sprijinul oferit de România Ucrainei și faptul că am fost acolo din prima zi oferind tot suportul poporului ucrainean.

UPDATE 16:30

Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a declarat, miercuri, în plenul Congresului PPE, că PNL se află într-o coaliţie cu PSD prin care dovedeşte că politica naţională şi europeană este o prioritate, el menţionând şi că deşi cele două partide au idei politice diferite, „respectul şi buna comunicare” le vor ajuta să găsească modalităţile de a guverna într-o perioadă dificilă.

„Simpatizanţi liberali, aşa cum am afirmat şi ieri, prin evenimentul din aceste zile Partidul Naţional Liberal îşi reconfirmă rolul de partid pro-european, militând în toată istoria sa împotriva izolării României în Europa şi în lume. Astăzi, aici avem o nouă reconfirmare că tradiţia liberală revigorează destinul neamului nostru. Partidul Naţional Liberal arată astăzi lumii şi ţării că România contează, are un cuvânt de spus, poate deveni un loc în care se gândesc şi se scriu noi platforme politice”, a afirmat Ciucă, transmiţând un mesaj în acest sens simpatizanţilor liberali.

El a subliniat că „politica liberală este în continuare coerentă cu vocaţia sa naţională şi europeană”.

„Ne continuăm istoria scriind cartea prezentului şi a viitorului, motiv pentru care a fi liberal înseamnă a fi mereu în pas cu timpul. Mesajul nostru pro-european este şi sprijinul celor peste 4 milioane de compatrioţi care locuiesc în spaţiul Uniunii Europene şi al Marii Britanii. Destinul şi viitorul românilor este Uniunea Europeană şi acest fapt trebuie să ne inspire pe toţi politicieni, formatori de opinie, cetăţeni europeni de bine, indiferent de naţionalitate”, a spus Nicolae Ciucă.

Liderul liberalilor a menţionat că orice tip de mesaj care contestă valoarea politică a Uniunii Europene „este îndreptat împotriva românilor care şi-au făcut un viitor în Uniunea Europeană”.

El a mai arătat că guvernarea liberală şi, apoi, actuala coaliţie au adus „foarte multe resurse materiale pentru proiectele din ţară”, menţionând în acest sens subvenţiile din agricultură şi şansele pe care le-au avut românii care au decis să se reîntoarcă în ţară.

„Ne aflăm într-o coaliţie care dovedeşte că politica naţională şi europeană este o prioritate. Era necesar să identificăm soluţii pentru a nu ne diviza şi mai mult ca societate. Avem idei politice diferite, dar respectul şi buna comunicare ne vor ajuta să găsim modalităţile de a guverna într-o perioadă dificilă. Trebuie să învăţăm din lecţiile trecutului şi să devenim constructivi. Oamenii nu mai doresc circ politic, vor rezolvarea problemelor care devin o povară pentru mulţi dintre ei”, a adăugat Ciucă.

El le-a transmis simpatizanţilor liberali să identifice în acest an „un standard” în jurul căruia să se regăsească toţi „cei loiali ideilor liberale şi creştin-democrate, clasa de mijloc, antreprenorii mici şi mijlocii şi mai ales tinerii”.

„Nu trebuie să pretindem să fim votaţi, trebuie să convingem să merităm să fim votaţi pentru a câştiga alegerile. Avem nevoie să câştigăm încredere a cetăţenilor fără a le oferi speranţe false. Avem nevoie de o politică onestă pentru a-i asigura pe votanţii noştri că suntem un partid cu conştiinţă şi avem voinţa de a ne ocupa de nevoile lor şi de a conduce România. Invit, stimaţi colegi şi simpatizanţi liberali, să identificăm în acest an un standard în jurul căruia să se regăsească cei loiali ideilor liberale şi creştin-democrate, clasa de mijloc, antreprenorii mici şi mijlocii şi mai ales tinerii. Congresul Partidului Popular este un motiv pentru a vă alătura celei mai importante familii politice europene, care arată anvergura şi importanţa partidului nostru”, a mai arătat Nicolae Ciucă.

Congresul Partidului Popularilor Europeni se desfăşoară miercuri şi joi la Bucureşti.

UPDATE 15:50

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat miercuri în deschiderea Congresului PPE că România este un furnizor de securitate şi de predictibilitate, care asigură siguranţa graniţelor UE şi NATO şi, din acest motiv, are pe deplin dreptul să devină membru deplin al spaţiului Schengen. El a sunliniat că ţara noastră şi-a îndeplinit obligaţiile şi de aceea are un interes legitim pentru ca acest obiectiv să devină realitate. ”Vă mulţumim că aţi inclus acest subiect în manifestul electoral pe care îl vom vota mai târziu, în cursul zilei de astăzi”, a mai arătat el.

”Pentru români, un subiect extrem de important este finalizarea aderării la Spaţiul Schengen. Securitate a graniţelor europene este foarte importantă pentru că este vorba de siguranţa noastră, a copiilor noştri şi a democraţiilor liberale. România este un furnizor de securitate şi de predictibilitate, care asigură siguranţa graniţelor UE şi NATO şi, din acest motiv, are pe deplin dreptul să devină membru deplin al spaţiului european”, a declarat Nicolae Ciucă în cadrul Congresului.

Liderul liberal a arărat că ”peste 120 de miliarde de dolari îi reprezintă contribuţia noastră”.

”De aceea merităm respect şi cetăţenii noştri nu trebuie să stea la coadă ca să pătrundă în spaţiul Schengen. Ne-am îndeplinit obligaţiile şi de aceea avem un interes legitim pentru ca acest obiectiv să devină realitate şi vă mulţumim că aţi inclus acest subiect în manifestul electoral pe care îl vom vota mai târziu, în cursul zilei de astăzi”, a subliniat Ciucă.

UPDATE 15:00

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat miercuri în cadrul Congresului PPE că PNL se află într-o coaliţie care dovedeşte că politica naţională şi europeană este o prioritate.”Trebuie să învăţăm din lecţiile trecutului şi să evităm o politică a urii şi să devenim constructivi. Oamenii nu mai doresc circ politic, vor rezolvarea problemelor”, a arătat Ciucă.

”Prin evenimentul din aceste zile, PNL îşi reconfirmă rolul de partid pro-european, militând în toată istoria sa împotriva izolării României în Europa şi în lume. Astăzi, aici, avem o nouă reconfimare că tradiţia liberală revigorează destinul neamului nostru. PNL arată astăzi lumii şi ţării că România contează, are un cuvânt de spus, poate deveni un loc unde se gândesc şi se scriu noi platforme politice”, a declarat Nicolae Ciucă în cadrul Congresului PPE. Preşedintele PNL a arătat că ”politica Liberală aste în continuare coerentă cu vocaţia sa naţională şi europeană”.

”Ne continuăm istoria scriind cartea prezentului şi a viitorului, motiv pentru care, a fi liberal înseamnă a fi mereu în pas cu timpul. Mesajul nostru proeruropean este şi în sprijinul a peste 4 milioane de compatrioţi care locuiesc în spaţiul UE şi al Marii Britanii. Destinul şi viitorul românilor este Uniunea Europeană şi acest fapt trebuie să ne inspire pe toţi, politicieni, formatori de opinie, cetăţeni indiferent de naţionalitate”, a spus liderul liberal.

Nicolae Ciucă a mai afirmat că ”orice alt tip de mesaj care contestă valoarea politică a Uniunii Europene şi care doreşte să coboare barierele neîncrederii este îndreptat împotriva românilor care şi-au făcut un viitor în UE”.

”Guvernarea liberală şi apoi coaliţia actuală au adus foarte multe resurse materiale pentru proiectele din ţară. Doar să ne gândim la subvenţiile din agricultură şi la şansele pe care le-au avut mulţi compatrioţi care au decis să se reîntoarcă în ţară”, a ţinut să precizeze el. Ciucă a mai spus că ne aflăm într-o coaliţie care dovedeşte că politica naţională şi europeană este o prioritate.

”Era necesar să identificăm soluţii pentru a nu ne diviza şi mai mult în societate. Avem idei politice diferite dar respectul şi buna comunicare ne vor ajuta să găsim modalităţile de a guverna într-o perioadă dificilă. Trebuie să învăţăm din lecţiile trecutului şi să evităm o politică a urii şi să devenim constructivi. Oamenii nu mai doresc circ politic, vor rezolvarea problemelor care devin o povară pentru mulţi dintre ei”, a subliniat Ciucă.

”Nu trebuie să pretindem să fim votaţi, trebuie să convingem că merităm să fim votaţi. Pentru a câştiga alegerile, avem nevoie să câştigăm încrederea cetăţenilor, fără a le oferi speranţe false. Avem nevoie de o politică onestă, pentru a-i asigura pe votanţii noştri că suntem un partid cu conştiinţă şi avem voinţa de a ne ocupa de nevoile lor pentru a conduce România”, a mai spus preşedintele PNL.

UPDATE 14:30

Preşedintele Partidului Popular European (PPE) Manfred Weber a declarat, întrebat cum vede faptul ca liderul PNL Nicolae Ciucă ar putea fi viitorul şef de stat al României, că el îl vede pe „Nicolae ca un foarte bun prieten şi observ abilităţile sale în a conduce PNL, într-o modalitate puternică”. Weber a adăugat că, în perioada în care Ciucă a fost premier, a dovedit că poate realiza dezvoltarea economică a ţării, iar românii au simţit acest lucru. Chestionat ce opinie are despre alianţa electorală PNL-PSD la europarlamentarele din 9 iunie, Weber a răspuns scurt: „Restul rămâne să fie discutat de către prietenii noştri români, după alegerile europarlamentare”. La rândul său, Ciucă i-a mulţumit liderului PPE şi a punctat că românii sunt cei care vor decide, prin votul de la alegeri.

„Eu îl văd pe Nicolae ca un foarte bun prieten şi observ abilităţile sale în a conduce PNL, într-o modalitate puternică. Deci îi mulţumesc pentru acest lucru. De asemenea, conexiunile sale puternice la nivel european, în perioada cât a fost prim-ministru, a dovedit că poate realiza dezvoltarea economică a României într-o manieră incredibilă. Deci efectele stilului său de a conduce pot fi resimţite de către cetăţenii din România şi acest lucru este forte. Prin urmare, felicitări. Restul (alianţa între PNL şi PSD – n.r.) rămâne să fie discutat de către prietenii noştri români, după alegerile europarlamentare.”, a afirmat Manfred Weber, întrebat dacă, în opinia sa, Nicolae Ciucă poate următorul preşedinte al României şi cum vede alianţa electorală între PNL şi PSD la alegerile europarlamentare din 9 iunie, într-o conferinţă de presă susţinută miercuri, împreună cu preşedintele PNL, înaintea Congresului PPE de la Bucureşti.

La rândul său, liderul liberalilor i-a mulţumit lui Manfred Weber pentru votul de încredere şi a adăugat că „cei care decid sunt cetăţenii români”.

„Îţi mulţumesc Manfred pentru votul de încredere, însă cei care decid sunt cetăţenii români, deci să îi lăsăm să voteze şi vom vedea”, a precizat Nicolae Ciucă, în conferinţa de presă.

Congresul Partidului Popular European a început, miercuri la Romexpo, în prezenţa a peste 2.000 de delegaţi din peste 40 de ţări, iar evenimentul se va desfăşura timp de două zile. Cei mai mulţi dintre participanţi au ajuns deja în România. Popularii europeni decid strategia pentru alegerile pentru Parlamentul European, stabilesc manifestul Partidului Popular European şi desemnează principalul candidat pentru şefia Comisiei Europene.

În Adunarea Politică a Partidului Popular European, de marţi, de la Bucureşti, a fost acceptată înscrierea Ursulei von der Leyen în competiţie. În paralel cu Congresul, găzduit de PNL, preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Marcel Ciolacu au miercuri programate mai multe întâlniri cu liderii prezenţi la Bucureşti.

UPDATE 13:40

A început conferința de presă comună la care participă Manfred Weber și liderul PNL, Nicolae Ciucă.


UPDATE 13:20

Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a avut, o întrevedere miercuri, în marja Congresului PPE la Bucureşti, cu preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen. Liderul liberalilor i-a transmis oficialului german că PNL şi PPE susţine candidatura la şefia CE, pentru că „în timpul mandatului său, Comisia a gestionat responsabil şi eficient crizele ultimilor ani: pandemia, invazia rusă din Ucraina şi criza energetică creată de Moscova”. Acesta a mai subliniat că prioritatea imediată a României este aderarea cu drepturi depline la Spaţiul Schengen.

„Partidul Naţional Liberal susţine nominalizarea Ursulei von der Leyen pentru candidatura la un nou mandat în fruntea Comisiei Europene. I-am spus asta în discuţia pe care am avut-o înainte de începerea congresului PPE. În timpul mandatului său, Comisia a gestionat responsabil şi eficient crizele ultimilor ani: pandemia, invazia rusă din Ucraina şi criza energetică creată de Moscova”, a scris Nicolae Ciucă, miercuri pe Facebook.

Liderul PNL a adăugat că i-a transmis Ursulei von der Leyen că prioritatea imediată a ţării noastre este aderarea cu drepturi depline la Schengen.

„I-am arătat că prioritatea imediată a României este admiterea deplină a ţării noastre în Spaţiul Schengen. Pe termen lung, dorim continuarea susţinerii pentru fermieri şi pentru antreprenorii din mediul rural. De asemenea, considerăm că politicile ce vizează schimbările climatice trebuie să fie gândite din perspectivă economică, pentru a nu afecta oamenii mai mult decât o face deja încălzirea globală”, a mai explicat Ciucă.

Preşedintele liberalilor a mai precizat că, „în materie de politică externă, apreciem decizia de începere a negocierilor de aderare cu Republica Moldova şi Ucraina”.

„Integrarea celor două state în UE va asigura securitatea economică a regiunii. Războiul declanşat de Rusia este cea mai mare ameninţare la adresa Europei, iar Ucraina trebuie sprijinită din toate punctele de vedere, inclusiv prin urgentarea apropierii de UE”, a conchis Nicolae Ciucă.

Congresul Partidului Popular European a început, miercuri la Romexpo, în prezenţa a peste 2.000 de delegaţi din peste 40 de ţări, iar evenimentul se va desfăşura timp de două zile. Cei mai mulţi dintre participanţi au ajuns deja în România. Popularii europeni decid strategia pentru alegerile pentru Parlamentul European, stabilesc manifestul Partidului Popular European şi desemnează principalul candidat pentru şefia Comisiei Europene. În Adunarea Politică a Partidului Popular European, de marţi, de la Bucureşti, a fost acceptată înscrierea Ursulei von der Leyen în competiţie. În paralel cu Congresul, găzduit de PNL, preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Marcel Ciolacu au miercuri programate mai multe întâlniri cu liderii prezenţi la Bucureşti.

UPDATE 13:15

Toţi cei care votează pentru populiştii din România la alegerile europene trebuie să fie conştienţi că aceştia vor ajunge într-un grup al prietenilor preşedintelui rus Vladimir Putin care este împotriva solidarităţii la nivel european, a declarat miercuri, înaintea Congresului Partidului Popular European (PPE) de la Bucureşti, preşedintele PPE, Manfred Weber.

Manfred Weber a participat la o conferinţă de presă comună alături de preşedintele Grupului PPE la Comitetul European al Regiunilor (CoR), Olgierd Geblewicz, de eurodeputatul PNL Siegfried Mureşan, vicepreşedinte PPE, şi de primarul oraşului Cluj-Napoca, Emil Boc, după o întâlnire comună a Grupului PPE din Parlamentul European şi a Grupului PPE la Comitetul European al Regiunilor, înaintea începerii Congresului PPE de miercuri şi joi de la Bucureşti.

În cadrul răspunsului la o întrebare despre cum pot fi reduse disparităţile dintre regiunile sărace şi cele bogate, Weber a spus că „în cele din urmă, totul depinde de banii pe care îi putem investi pentru a crea condiţii mai bune pentru cetăţenii noştri”.

El a spus că, la nivel european, PPE luptă pentru solidaritatea europeană. „Vrem să păstrăm Europa împreună, vrem să ne ajutăm unii pe alţii, în special după criza Corona (pandemia de coronavirus – n.r.), să investim 750 de miliarde de euro, sunt mulţi bani, din care cred că partea României este de 30 de miliarde de euro. Să investeşti aceşti bani nu a fost un exerciţiu uşor la nivel european”, a afirmat liderul PPE.

„Treizeci de miliarde de euro în solidaritate suplimentară din partea restului Europei pentru România. Şi nu pot decât să fiu foarte clar. Toţi populiştii, toţi extremiştii din Europa refuză această idee de solidaritate”, a subliniat Weber.

El a ţinut să le transmită un mesaj foarte clar votanţilor din România, în perspectiva alegerilor europene din luna iunie.

„Deci toată lumea trebuie să fie conştientă de asta, când vorbim acum înaintea alegerilor europene, toţi cei care votează acum pentru populişti în România – aceşti membri ai Parlamentului vor ajunge într-un grup al prietenilor lui Putin şi care este împotriva solidarităţii la nivel european. Deci nu putem decât să cerem oamenilor să ia votul în serios şi să voteze pentru cei care apără cu adevărat interesele României şi ale solidarităţii în Uniunea Europeană de astăzi”, a mai spus Manfred Weber.

UPDATE 12:45

La Congresul PPE de la Romexpo, găzduit de PNL se așteptă decizii importante pentru viitorul Parlamentului European.

Sunt figuri importante la București precum Manfred Weber, Roberta Metsola și Ursula von der Leyen. Se discută strategia pentru alegerile europarlamentare din acest an. De asemenea, se va adopta Manifestul PPE și se va discuta chestiunea Schengen.


UPDATE 12:35

Partidul cancelarului austriac Karl Nehammer, ÖVP, care participă la Congresul PPE de la București, nu va fi de acord cu manifestul PPE, deoarece conține și „linii roșii”, cum ar fi energia nucleară sau extinderea Schengen, relatează publicația austriacă Kurier.

„Avem poziții clare și o atitudine clară ca partid popular și european, le susținem și nu ne putem abate de la ele. Există multe sugestii bune și puncte importante în manifest, dar în același timp există și câteva linii roșii pentru noi”, a spus secretarul general al Partidului Popular, Christian Stocker.

„Nu putem fi de acord cu energia nucleară în Austria. Suntem și rămânem împotriva energiei nucleare”, a precizat el.

De asemenea, ÖVP este în mod clar împotriva abolirii principiului unanimității în domeniul politicii externe și de securitate, a mai spus Stocker.

O altă linie roșie pentru ÖVP este renunțarea la motoarele auto cu combustie, planificată de UE.

„Aceasta este una dintre pozițiile esențiale pentru noi în politica europeană și lipsește din manifestul PPE. Suntem în favoarea deschiderii către tehnologie și împotriva interdicțiilor”, a spus Stocker.

De asemenea, ÖVP nu este de acord cu aderarea deplină a României și Bulgariei la Spațiul Schengen.

„Sistemul Schengen este stricat. Trebuie să reparăm sistemul și să nu-l acoperim”, a spus Stocker într-un comunicat.

UPDATE ORA 11:52

Preşedintele PNL Nicolae Ciucă s-a întâlnit miercuri cu preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola cu care a stabilit strategia pentru următoarele alegeri europarlamentare. 

„M-am revăzut astăzi la București cu Roberta Metsola, președinta Parlamentului European, care participă la congresul PPE. Ideea principală a discuției a fost strategia pentru următoarele alegeri europarlamentare. Ca populari europeni, credem că aceasta va fi cea mai bună evaluare a modului în care instituțiile europene abordează problemele curente.
În ultimii ani, în Europa a crescut un val de politicieni și formațiuni extremiste, cu un discurs anti-european. Miza alegerilor din iunie este păstrarea într-o poziție fruntașă a forțelor pro-europene. Doar așa, noul Parlament European și viitoarea Comisie pot continuă să ia măsuri bazate pe valorile pe care este construită UE.
Am discutat și despre fenomenul îngrijorător al răspândirii dezinformărilor și manipulărilor pe rețelele sociale. Concluzia noastră este că le putem combate arătând cetățenilor beneficiile apartenenței la Uniunea Europeană și soluțiile pentru depășirea provocărilor economice din prezent”, a scris Nicolae Ciucă pe pagina sa de Facebook.

Ar putea fi o imagine cu 4 persoane

UPDATE ORA 11:08

Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, miercuri, la Palatul Cotroceni, cu Ursula von der Leyen, Președintele Comisiei Europene, discuţiile având ca temă alegerile europene din aceast an.

„Am primit-o astăzi la Palatul Cotroceni pe Ursula von der Leyen, Președintele Comisiei Europene. Am avut discuții aprofundate despre cele mai importante teme europene, cu accent pe alegerile europene din acest an. Am convenit că menținerea unității și solidarității noastre pentru viitoarea arhitectură instituțională este crucială”, a afirmat preşedintele Klaus Iohannis, conform Administraţiei Prezidenţiale.

Ar putea fi o imagine cu 2 persoane

UPDATE ORA 11:00

Conferința de presă de la întâlnirea comună a Grupului PPE din Parlamentul European cu Grupul PPE la Comitetul European al Regiunilor, susținută de Manfred Weber, Olgierd Geblewicz, Siegfried Mureșan și Emil Boc.

UPDATE ORA 10:00

”Spațiul Schengen nu e complet până nu intră și România”, a declarat preşedinta Parlamentului European Roberta Metsola la întâlnirea cu studenţii Universităţii din Bucureşti, care se desfășoară la Opera Naţională.

”În decembrie 2022, când am fost în București (…) v-am spus că, în timpul mandatului meu ca președintă a Parlamentului European, vom putea să vedem și România în spațiul Schengen și astăzi eu sunt angajată 100% pe această cale. O decizie foarte importantă va fi luată pe 31 martie. decizia nu e completă, dar susnteși susșinuți de prietenii foarte numeroși care vă vor ajuta să ajungeți în Schengen. (…) Aveți cuvântul meu că voi susține integrarea României în spațiul Schengen”, a adăugat Roberta Metsola.

Evenimentul dedicat tinerilor din România, pe teme europene, este organizat de Biroul Parlamentului European.

Întâlnirea îşi propune să faciliteze dialogul între tinerii din România şi preşedintele Parlamentului European cu scopul de a aduce democraţia parlamentară europeană mai aproape de aceştia şi de a promova modul în care Parlamentul European reprezintă cetăţenii europeni, dar şi participarea democratică şi cum se pot implica (prin vot, acţiuni de informare în comunităţi şi voluntariat, până la un rol activ în politică).

Popularii Europeni se reunesc la Bucureşti. Peste 2.000 de delegaţi din 40 de ţări participă la congres
Peste 2.000 de delegaţi din peste 40 de ţări din cadrul Partidului Popular European se reunesc, miercuri şi joi, în congres la Bucureşti.
6 martie 2024, 06:59 (actualizat 6 martie 2024, 08:04)

Totodată, scopul evenimentului este atragerea tinerilor interesaţi de teme europene, precum şi familiarizarea acestora cu oportunităţile şi beneficiile pe care le oferă democraţia parlamentară europeană.

În data de 22 decembrie 2022, Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti a organizat, alături de Biroul Parlamentului European, evenimentul „Împreună suntem Europa”, un prim dialog al tinerilor cu preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, scrie tvr.info.

UPDATE, ORA 09.00

ȘTIREA INIȚIALĂ

Congresul Partidului Popular European începe, miercuri, la Romexpo, în prezenţa a peste 2.000 de delegaţi din peste 40 de ţări. Cei mai mulţi dintre participanţi au ajuns deja în România. Popularii europeni decid strategia pentru alegerile pentru Parlamentul European, stabilesc manifestul Partidului Popular European şi desemnează principalul candidat pentru şefia Comisiei Europene.

În Adunarea Politică a Partidului Popular European, de marţi, de la Bucureşti, a fost acceptată înscrierea Ursulei von der Leyen în competiţie. În paralel cu Congresul, găzduit de PNL, preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Marcel Ciolacu au miercuri programate mai multe întâlniri cu liderii prezenţi la Bucureşti.

Partidul Naţional Liberal găzduieşte la Bucureşti (Romexpo) Congresul Partidului Popular European, un eveniment de amploare, în parteneriat cu Partidul Popular European, cea mai mare familie politică din Europa.

Congresul PPE reuneşte peste 2.000 de delegaţi din peste 40 de ţări, printre care  se vor număra preşedintele Comisiei Europene, preşedintele Parlamentului European, şefi de state şi de guverne, preşedinţii de partide din partea PPE, dar şi comisarii europeni care fac parte din familia politică a popularilor europeni.

Programul Congresului PPE va cuprinde pregătirile şi strategia pentru alegerile pentru Parlamentul European, manifestul Partidului Popular European, dar şi alegerea principalului candidat al partidului pentru funcţiile europene.

În Adunarea Politică a Partidului Popular European, de marţi, de la Bucureşti, a fost acceptată înscrierea Ursulei von der Leyen în competiţia pentru alegerea candidatului PPE la funcţia de preşedinte al Comisiei Europene. Această decizie va fi votată la Congresul PPE, de joi, începând cu ora 10.00.

Deputatul european Siegfried Mureşan a anunţat luni că 11 şefi de state şi de guverne din Uniunea Europeană, împreună cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, au confirmat prezenţa la Congresul Partidului Popular European din 6 – 7 martie de la Bucureşti.

Printre cei prezenţi la eveniment se află şi cancelarul Austriei, Karl Nehammer, care s-a opus intrării României în spaţiul Schengen dar şi preşedintele Grupului PPE din Parlamentul European, Manfred Weber.

Eurodeputatul PNL prezintă lista completă a şefilor de state şi de guverne şi ai liderilor UE care vor lua cuvântul la congres: Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen – Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola – Preşedintele Grupului PPE din Parlamentul European, Manfred WEBER – preşedintele României, Klaus IOHANNIS – prim-ministru Finlandei, Petteri ORPO – prim-ministrul Luxemburgului, Luc FRIEDEN – prim-ministrul Suediei, Ulf KRISTERSSON -preşedintele Ciprului, Nikos CHRISTODOULIDES -cancelarul Austriei, Karl Nehammer -prim-ministrul Irlandei, Leo VARADKAR – prim-ministrul Croaţiei, Andrej PLENKOVIĆ – prim-ministrul Poloniei, Donald TUSK – prim-ministrul Greciei, Kyriakos MITSOTAKIS – prim-ministrul Lituaniei, Ingrida SIMONYTE”

Programul zilei de miercuri

Programul oficial al zilei de miercuri cuprinde şedinţa Grupului PPE din Parlamentul European, dar şi prima sesiune plenară a Congresului PPE.

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, se va întâlni cu preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, la Senat, dar şi cu Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, la Romexpo.

La 13.30, are loc o conferinţă de presă comună a preşedintelui PNL, Nicolae Ciucă, şi a preşedintelui PPE, Manfred Weber, în deschiderea Congresului

Preşedintele şi premierul, întâlniri cu lideri prezenţi la Bucureşti

Preşedintele Klaus Iohannis are, miercuri, una dintre cele mai încărcate agende din ultima perioadă. De la ora 10.00 până la ora 18.45, din oră în oră, are întruniri cu lideri politici prezenţi la Bucureşti, între care preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen şi preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, dar şi cu premierii din Luxembourg, Lituania, Irlanda, Croaţia şi Serbia.

Premierul Marcel Ciolacu se întâlneşte cu premierul din Irlanda şi preşedintele Parlamentului European.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: