Skip to content
Politică

UPDATE VIDEO Guvernul Ciucă a trecut de votul Parlamentului!

Inquam Photos / George Călin

UPDATE 13:08

Guvernul Ciucă a primit votul de încredere al Parlamentului, înregistrând 318 voturi favorabile, în condiţiile în care erau necesare cel puţin 234 astfel de voturi. ”Împotrivă” au fost înregistrate 126 de voturi.

UPDATE 12.17

Deputaţii şi senatorii au început votul, joi, în plenul reunit, cu privire la programul de guvernare şi lista miniştrilor Cabinetului Nicolae Ciucă.

UPDATE:

”Am venit în Parlament pentru a vă cere votul de încredere. Arătăm că punem pe primul loc interesele românilor”, a afirmat Ciucă de la tribuna Parlamentului în cadrul şedinţei în care Guvernul va fi investit.

Premierul desemnat a afirmat în faţa parlamentarilor că România va continua investiţiile în infrastructură, precizând că fără ele „România nu se poate redresa şi nu poate atinge obiectivele pe care ni le dorim”. El a afirmat că executivul va aloca 7 la sută din PIB pentru investiţii, pentru infrastructură şi unităţile administrative.

El a precizat  de asemenea „educaţia este un domeniu prioritar pentru mine”. „Sitemul de învăţământ dual va reduce rataşomajului”, a afirmat Ciucă de la tribuna Parlamentului.  

Partidele din coaliţie au semnat acordul politic, a afirmat joi preşedintele PNL Florin Cîţu, precizând că este un acord normal.

Era normal, s-a semnat un acord al coaliţiei de guvernare. Conţinutul l-aţi văzut dumneavoastră zilele trecute, a fost în presă. Este un acord normal„, a declarat Cîţu.

Întrebat cum se va face rotaţia premierilor în guvern, Cîţu a spus: “Nu există o procedură clară, dar avem Constituţia”.

Ştire iniţială:

Senatul şi Camera Deputaţilor s-au reunit, joi, în şedinţă comună pentru votul de învestire a Guvernului propus de premierul desemnat Nicolae Ciucă.

Şedinţa plenului reunit al Parlamentului a început la ora 10,00.

Premierul desemnat Nicolae Ciucă va prezenta programul de guvernare şi lista Guvernului. Vor avea loc dezbateri, urmate de votul asupra cererii de acordare a încrederii Parlamentului asupra programului şi întregii liste a Cabinetului.

Potrivit Constituţiei şi Regulamentului, Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

Votul este secret, cu bile.

Trebuie să fie prezenţi cel puţin jumătate plus unu dintre membrii celor două Camere ale Parlamentului.

Pentru a fi învestit, Guvernul Ciucă are nevoie de votul favorabil a 234 de parlamentari. Dar Cabinetul Ciucă este susţinut de PSD, PNL, UDMR şi minorităţile naţionale, care au în total 321 de senatori şi deputaţi, ceea ce îi asigură o majoritate confortabilă pentru a trece de votul Parlamentului.

Marţi, premierul desemnat a depus la Parlament lista cu miniştri şi programul de guvernare.

Lista Guvernului PNL – PSD – UDMR este următoarea:

– prim-ministru – Nicolae Ciucă (PNL)

– vicepremier, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii – Sorin Grindeanu (PSD)

– vicepremier – Kelemen Hunor (UDMR)

– ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei – Cseke Attila (UDMR)

– ministrul Finanţelor – Adrian Câciu (PSD)

– ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene – Dan Vîlceanu (PNL)

– ministrul Economiei – Florin Spătaru (PSD)

– ministrul Antreprenoriatului şi Turismului – Constantin-Daniel Cadariu (PNL)

– ministrul Energiei – Virgil Popescu (PNL)

– ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Adrian Chesnoiu (PSD)

– ministrul Sănătăţii – Alexandru Rafila (PSD)

– ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor – Tanczos Barna (UDMR)

– ministrul Educaţiei – Sorin Cîmpeanu (PNL)

– ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale – Marius Budăi (PSD)

– ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de şanse – Gabriela Firea (PSD)

– ministrul Culturii – Lucian Romaşcanu (PSD)

– ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării – Florin Roman (PNL)

– ministrul Sportului – Eduard Novak (UDMR)

– ministrul Justiţiei – Cătălin Predoiu (PNL)

– ministrul Afacerilor Interne – Lucian Bode (PNL)

– ministrul Apărării Naţionale – Vasile Dîncu (PSD)

– ministrul de Externe – Bogdan Aurescu (PNL)

Miercuri, miniştrii propuşi în Cabinetul Ciucă au fost audiaţi în comisiile de specialitate ale Parlamentului, toţi primind avize pozitive. Avizul comisiilor la audierea miniştrilor propuşi este consultativ.

În cazul adoptării, Hotărârea Parlamentului privind acordarea votului de încredere se înaintează de îndată şefului statului spre a proceda la numirea Guvernului.

După ce Guvernul primeşte votul de încredere din partea Parlamentului, premierul şi miniştrii vor depune individual, în faţa preşedintelui României, jurământul de credinţă.

Guvernul în întregul său şi fiecare membru în parte îşi exercită mandatul începând de la data depunerii jurământului.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *