Skip to content
Politică

UPDATE Vrea încă un miting / Paul Stănescu îi retează avântul lui Iohannis: Nu cred că va câştiga un nou mandat

gandul.info

UPDATE 20:21

Vicepreședintele PSD Paul Stănescu a declarat sâmbătă la Slatina că social-democraţii ar putea organiza un nou miting la Bucureşti, guvernantul solicitându-le membrilor de partid să fie pregătiţi de fiecare dată „cu arma la picior”, scrie Mediafax.

Stănescu a participat la Conferinţa de Alegeri a Tineretului Social-Democrat Olt, mulţumindu-le tinerilor pentru prezenţa şi organizarea de care au dat dovadă la mitingul organizat în Capitală.

El a spus că este posibil să fie chemaţi din nou la Bucureşti.

”Apreciez foarte mult ce aţi făcut şi aţi avut un moment în care m-am bucurat enorm, mitingul de la Bucureşti, când v-aţi organizat foarte bine şi cred că PSD Olt n-a răspuns niciodată aşa de bine la un asemenea mare eveniment pe care partidul l-a organizat la nivel naţional. Am văzut că au fost şi persoane mai în vârstă ca mine, dar au fost foarte mulţi tineri. M-am bucurat că de la Olt aţi venit foarte mulţi şi fac apelul la voi: să ştiţi că în următoarea perioadă, uitându-ne cu toţii pe scena politică, trebuie să fim pregătiţi de fiecare dată «cu arma la picior», este posibil să mergem din nou la Bucureşti şi v-aş ruga să mergem cât mai mulţi să spunem că nu contează doar câteva mii de oameni care se strâng în faţa Guvernului, acolo, în Piaţa Victoriei, care de fapt nu reprezintă interesele naţiunii, ci alte interese. Am verificat aceste lucruri şi au alte interese, interesele altora. Nu pot să spun aici cam ce cred eu despre ce interese sunt, dar v-aş ruga să fiţi pregătiţi (sunteţi tineri) cu arma la picior: când preşedintele va fluiera, cu toţii să fiţi la Bucureşti!”, a afirmat Stănescu.

Liderul social-democrat a afirmat că nu partidele sunt vinovate de nerealizările din ultimii ani, opinând că ele au avut doar guvernarea, „puterea, din păcate, a fost ocultă, a fost în altă parte”.

„Rugămitea mea este să fim uniţi cu toţii, să fim solidari şi aşa cum spunea preşedintele Liviu Dragnea, în mesajul de aseară, să mergem până la capăt. Nu mai există loc de întors, România nu mai are timp să piardă timpul. Nu s-au îndeplinit obiective, autostrăzi, tot ce vreţi, pentru că în ţara asta au fost unii care n-au vrut să facem lucru, au fost guverne… De fapt, din 2000, nu partidele care au fost la guvernare au avut puterea. Partidele au avut doar guvernarea, puterea, din păcate, a fost ocultă, a fost în altă parte”, a conchis Stănescu.

—————–

Vicepremierul Paul Stănescu îi retează avântul președintelui Klaus Iohannis, susținând că acesta nu va câştiga un nou mandat la Palatul Cotroceni.

T0tuși: deși a fost unul dintre liderii PSD care s-au exprimat explicit pentru suspendarea lui Iohannis, Stănescu a părut mai rezervat sâmbătă în legătură cu acest subiect, informează News.ro.

CITIȚI ȘI: Iohannis mai vrea un mandat de președinte: Sunt ferm hotărât să candidez!

„Nu cred că va câştiga un nou mandat”, a declarat Paul Stănescu.

Ministrul Dezvoltării Regionale și Adminsitrației Publice a mai afirmat că „este incredibil ca un preşedinte să nu respecte o decizie a Curţii Constituţionale”, Stănescu referindu-se aici la amânarea semnării de către Iohannis a decretului privind revocarea Codruței Kovesi.

Întrebat dacă PSD îl va suspenda din funcţie pe Klaus Iohannis, Paul Stănescu a răspuns că social-democraţii încă nu au luat o hotărâre şi că vor vedea ce face preşedintele, care „poate mai citeşte”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *