Skip to content
Politică

UPDATE/Gabriela Firea, audiată la Parchetul General după violențele din Piața Victoriei

http://inquamphotos.com

UPDATE

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a fost audiată ca martor de către procurorii militari de la Parchetul General în dosarul privind protestul din 10 august.

S-a încheiat audierea. Am fost citată în calitate de martor în dosarul care anchetează împrejurările privind ziua de 10 august. Am răspuns tuturor întrebărilor domnului procuror. Pot să vă spun doar la modul general că a fost vorba despre elemente care sunt în responsabilitatea Primăriei Capitalei și în special cele privind autorizarea adunării publice din data de 10 august, solicitările care au fost depuse pentru autorizație, dacă au fost sau nu aprobate, dacă a existat un organizator care a asumat răspunderea legală pentru manifestarea din 10 august. Cam în această zonă au fost întrebările. Primarul General trebuie să respecte legea și noi nu avem atribuții militare, și anume să participăm cu astfel de intervenții sau să cunoaștem secrete de serviciu ale structurilor care sunt abilitate de lege să restabilească ordinea și liniștea publică”, a declarat Gabriela Firea, potrivit Antena3.ro. 

Întrebată dacă crede că a fost justificată intervenția în forță a Jandarmeriei, Firea a spus că „acest lucru se va stabili acum de către procurori. Ar fi o greșeală din partea mea să mă antepronunț. Se va stabili, în urma anchetei, dacă intervenția a fost justificată, dacă a fost conformă, dacă au fost respectate toate elementele legale”. 

Credeți că prefectul ar putea deveni țapul ispășitor al intervenției în forța Jandarmeriei?

„Cred că s-a încercat ca prefectul să fie scos țap ispășitor, dar ancheta va releva faptul că nu are nicio vinovăție. E din punctul meu de vedere, sunt subiectivă. Nu avea cum să aibă acces doamna prefect la secrete de serviciu și ordine militare, mai ales fiind un prefect foarte nou”, a spus Gabriela Firea.

Sunt elemente care să arate o eventuală implicare a ministrului Carmen Dan în evoluția evenimentelor legate de intervenția jandarmilor?

„E o anchetă nepublică și nu vreau să mă antepronunț. Eu am făcut niște afirmații anterioare audierii de azi care au caracter administrativ și politic, nu juridic. Din surse deschise, am înțeles că doamna ministru era în concediu la data pregătirii intervențiilor, dar că ulterior și-a făcut rechemare oficială pentru a participa în ziua mitingului la coordonarea acelei acțiuni”.  

Ce măsuri credeți că ar fi trebuit să ia ministrul Carmen Dan?

„Eu nu pot să-i dau sfaturi ministrului de Interne. Pot să constat doar că e o anchetă în curs. Să ne punem întrebarea de ce s-a ajuns la o astfel de anchetă și să așteptăm rezultatul acesteia”. 

——————————-

Primarul general, Gabriela Firea, a ajuns, marţi, la Parchetul General unde a fost citată pentru a depune o declaraţie în dosarul deschis de procurori după violenţele de la protestul din 10 august. Ea a spus că vorbeşte întotdeauna ”pe bază de argumente”, nu doar în domeniul juridic, ci şi în politică.

Gabriela Firea a ajuns la Parchetul General la ora 11.00 şi a precizat că a fost citată de către procurori.

”Întotdeauna vorbesc numai pe bază de argumente, nu doar în acest domeniu, juridic, ci şi în alte domenii, inclusiv politic. Eu voi răspunde întrebărilor domnului procuror care m-a contactat şi care mi-a spus că trebuie să fiu audiată în dosarul care este acum în anchetă privind intervenţia jandarmilor de pe 10 august”, a spus Firea, potrivit News.ro.

Ea a precizat că va oferi detalii la ieşirea din sediul Parchetului.

La Parchetul General este aşteptat, marţi, şi viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, cel căruia Firea i-a delegat atribuţiile în data de 10 august.

De asemenea, marţi a fost la Parchetul General şi prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, dar la plecare a afirmat că vizita sa nu are legătură cu dosarul protestului.

Până în prezent au fost depuse 770 de plângeri în urma violenţelor din 10 august.

În şedinţa Comitetului Executiv al PSD de sâmbătă de la Neptun, primarul Capitalei, Gabriela Firea, i-a cerut demisia ministrului de Interne Carmen Dan, pe care o acuză că a pasat responsabilitatea asupra prefectului Capitalei pentru intervenţia în forţă a jandarmilor la protestul din 10 august din Piaţa Victoriei. Solicitarea Gabrielei Firea a fost supusă la vot în CEx şi a fost respinsă.

Gabriela Firea, i-a adus, duminică seară, noi acuzaţii ministrului Carmen Dan, spunând, la România TV, că ministrul de Interne a venit la şedinţa CEx cu print screen-uri ale mesajelor sale private de pe WhatsApp şi afirmat că fusese atenţionată încă de anul trecut de ministrul Carmen Dan să aibă grijă ce vorbeşte pe WhatsApp, pentru că este uşor de interceptat.

Doamna ministru a scos dintr-un dosar, deşi nu cred că avea de unde să ştie ce voi spune eu, decât dacă îmi urmăreşte corespondenţa, probabil, a scos nişte foi şi a spus că sunt nişte print screen-uri, xerox-uri convorbiri private dintre doamna prefect şi un secretar de stat. Am întrebat: <<Doamna ministru, ne spionaţi? Ne urmăriţi? Ne controlaţi mesajele, WhatsApp-urile?>> A întors atunci discuţia şi a spus că domnul secretar de stat i-a pus la dispoziţie. I-am spus că <<dumneavostră mi-aţi spus acum un an să am grijă ce transmit pe WhatsApp pentru că dumneavoastră aveţi mesajele pe Whatsapp ale unui senator din Bucureşti şi să fiu precaută şi atentă>>. Dacă la acest nivel am ajuns. Noi ne luptăm cu statul paralel, dar parte din statul paralel e pe lângă noi, cu o doamnă ministru de Interne care vine la Comitetul Executiv pregătită în apărarea sa cu nişte mesaje private”, a declarat Gabriela Firea.

De asemenea, Firea a susţinut că jandarmii care au asigurat ordinea la mitingul din 10 august din Piaţa Victoriei au dormit o noapte pe jos, fără paturi, fără apă şi mâncare, „ca nişte vite”, şi spune că i-a reproşat ministrului de Interne, Carmen Dan, că nu a avut grijă nici măcar de oamenii săi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *