Skip to content
Politică

Uraganul Ophelia a anulat zborul spre Craiova: zeci de români blocați pe aeroport

esa.int

Aproximativ 150 de români pasageri ai unei curse Wizz Air de la Liverpool la Craiova au rămas blocaţi pe aeroportul britanic după anularea zborului din cauza furtunii Ophelia.

Pasagerii români, printre care se află şi copii, aveau programat zborul spre Craiova, de pe aeroportul din Liverpool, luni seară în jurul orei 21.00. Aeronava Wizz Air care trebuia să-i aducă în ţară şi care efectua zborul tur Craiova – Liverpool de luni nu a putut ateriza însă din cauza furtunii, astfel că zborul retur a fost anulat, potrivit mediafax.ro

Directorul Aeroportului Internaţional Craiova, Mircea Dumitru, a declarat că avionul Wizz Air a efectuat mai întâi cursa Craiova-Liverpool, dar, din cauza vremii, a aterizat la Doncaster.

Atunci, comandantul aeronavei a decis să se întoarcă la Craiova, aflându-se în imposibilitatea de a mai lua oamenii care îl aşteptau la Liverpool.

Azi-noapte, din cauza furtunii, avionul a aterizat nu pe Aeroportul Liverpool, ci la Doncaster. A lăsat pasagerii acolo şi a venit înapoi la Craiova gol, deci nu a mai făcut cursa Liverpool-Craiova. A aterizat la Craiova, în jurul orei 3.00”, a declarat Mircea Dumitru.

El a adăugat că în astfel de cazuri doar comandantul aeronavei poate lua decizii.

Numai comandantul aeronavei poate să ia o astfel de decizie. Este singurul care poate să decidă ce face, dacă îşi continuă zborul, dacă aterizează în altă parte şi aşa mai departe. Înţeleg de la ei că au fost destul de urâte condiţiile meteo în zonă”, a mai spus Dumitru.

Zborul Wizz Air din Liverpool la Craiova a fost anulat din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din oraşul britanic, tuturor pasagerilor fiindu-le oferită posibilitatea de a reprograma gratuit un zbor alternativ, anunţă reprezentanţii companiei aeriene.

Zborul Wizz Air W6 3983 de la Craiova la Liverpool din data de 16 octombrie a fost direcţionat către aeroportul din Doncaster Sheffield din cauza condiţiilor meteo nefavorabile de la Liverpool. În consecinţă, zborul Wizz Air W6 3984 de la Liverpool spre Craiova a fost anulat. Tuturor pasagerilor li s-au oferit posibilitatea reprogrmarii gratuit pe zboruri alternative WIZZ, rambursare completă, cazare sau decontarea altor costuri cauzate de întârziere în concordanţă cu politică Wizz Air şi reglementările UE”, conform reprezentanţilor Wizz Air.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *