Skip to content
Politică

Urmările Brexitului. BNR: România va fi cel mai expus stat european

pixabay.com

Economistul-şef al Băncii Naţionale a României (BNR), Valentin Lazea, într-o conferinţă organizată de Reprezentanţa Comisiei Europene în România, a atras atenția asupra faptului că România va fi cel mai expus stat european în cazul declanşării unei crize internaţionale, după ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, pentru că avem al doilea cel mai mare deficit de cont curent din UE după această ţară.

În opinia economistului-şef al BNR, deficitul mare de cont curent este cel mai îngrijorător criteriu din Tabloul de Bord al Comisiei Europene.

„Vestea cea mai grea vine de la un criteriu care nu este depăşit şi nici nu va fi depăşit mulţi ani de acum încolo. Este vorba de criteriul deficit de cont curent, iar aici trebuie să fac o povestioară mai lungă. Criteriul la care îţi dă voie ca şi ţară acest Scoreboard este 4% din PIB. Şi nu numai 4%, ci timp de trei ani să ai o medie mai mare de 4% din PIB. Adică, să ai un cont curent total dezechilibrat trei ani la rând. În 2016, România avea un deficit de 1,3% din PIB. În 2017 urmează să vedem datele, probabil că deficitul a fost 3,4% din PIB. Şi o să ziceţi: ‘Bun, şi care e problema? Dacă criteriul e 4% şi anul trecut a fost 3,4% nu avem nicio problemă, cu atât mai mult cu cât el ar trebui să depăşească 4% trei ani la rând ca să ieşim din criteriu’. Deci, repet, nu vom ieşi din acest criteriu probabil în următorii cinci ani sau şase ani. Este cel mai puţin preocupant pentru atât? Nu. El este cel mai preocupant pentru că România astăzi, când vorbim, are al doilea cel mai mare deficit de cont curent din Uniunea Europeană după Marea Britanie. Şi după ce va ieşi Marea Britanie din Uniunea Europeană, România va avea cel mai mare deficit raportat la PIB”, a spus Valentin Lazea, potrivit Capital.

El a precizat că România va fi cea mai fragilă, atunci când o criză internaţională va veni, fiind cel mai expus stat european din acest punct de vedere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *