Skip to content
Economic Știri

Următoarele modele de iPhone ar putea avea încărcare inversă fără fir

Printre toate discuțiile despre 5G și alături de toate eforturile de a reduce marginile pe cât de mult posibil, a apărut în lumea mobilă încă o tendință mai fistichie în ultimul an – încărcarea inversă fără fir. Huawei Mate 20 Pro a avut această funcție, noul P30 Pro o are și el, Samsung s-a confirmat și el acestui trend cu modelul Galaxy S10, iar acum se pare că Apple urmează să calce și el pe urmele celorlalți, scrie zonait.ro.

Potrivit unui nou raport de la faimosul analist Apple Ming-Chi Kuo, compania va include această tehnologie în viitoarele modele de iPhone din acest an, care urmează să fie prezentate în toamnă.

Cu această caracteristică, noile dispozitive iPhone vor putea încărca fără fir alte dispozitive iPhone sau noile modele AirPods cu carcasa de încărcare fără fir, precum și orice alt dispozitiv compatibil cu modul de încărcare Qi. Evident, cel mai probabil această funcție va fi folosită pentru încărcarea noilor AirPods, deoarece probabil procesul va fi prea lent pentru a încărca alte telefoane, să nu mai vorbim că, probabil, nu veți dori să goliți bateria iPhone-ului, care este și așa cunoscut pe piață pentru o capacitate redusă de stocare a energiei.

Kuo spune că Compeq va furniza plăcile bateriilor, iar STMicro va furniza celor de la Apple un controller de încărcare fără fir în ambele sensuri. Pentru ca acest lucru să funcționeze, se așteaptă o creștere a capacității acumulatorului pentru dispozitivele iPhone 2019. Succesorul lui iPhone XS Max ar putea avea o baterie de 10-15% ori mai mare, în timp ce succesorul lui iPhone XS ar putea avea o creștere cu 20-25%. În ceea ce privește succesorul iPhone XR, acesta ar trebui să câștige doar un plus de la 0 până la 5%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *