Skip to content
Politică

Urmează o criză economică, recunosc guvernanții. Kelemen Hunor: Măsurile nu sunt întârziate, pur şi simplu trebuie bine gândite

Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele UDMR, vicepremierul Kelemen Hunor, a declarat, miercuri, că urmează o criză economică care nu a fost generată de România, iar măsurile luate pentru protejarea populaţiei şi economiei trebuie să fie bine gândite, astfel încât să nu se revină asupra lor pentru a fi corectate.

„Trecem printr-o perioadă grea. Trebuie să spunem franc: urmează o criză economică. Nu noi am generat această criză economică”, a spus Kelemen Hunor, la Digi 24.

El a precizat că măsurile care urmează să fie luate pentru sprijinirea populaţiei şi protejarea economiei nu sunt întârziate, ci trebuie „bine gândite”.

„Măsurile nu sunt întârziate, pur şi simplu, sunt nişte măsuri care trebuie bine gândite, ca să nu revii peste 2-3 săptămâni şi să mai nuanţezi o ordonanţă de urgenţă. (…) Sigur, deficitul e un lucru important, dar, când e criză economică, atunci toată lumea se gândeşte cam unde poate să meargă cu deficitul. Noi încercăm să ne încadrăm în deficitul stabilit în Legea bugetului, dar, în acelaşi timp, suntem conştienţi că urmează o perioadă grea şi degeaba am spune ‘staţi liniştiţi ‘. Nu, noi trebuie să adoptăm acele măsuri prin care efectele crizei pot fi suportate de fiecare stat, societate în condiţii cât mai bune. Deci asta e ideea Guvernului, nu să ne grăbim şi, după aceea, să revenim şi să mai corectăm”, a explicat liderul UDMR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *