Cu o săptămână înainte de startul US Open 2023, ultimul Grand Slam al anului, Simona Halep se agață de ultima sa șansă de a evolua la competiția de la New York, care va debuta la 28 august.
Astfel, aflată în stare de suspendare provizorie, Simona Halep a decis să nu se retragă de pe lista de start de la US Open, punându-i pe organizatori într-o situație delicată.
Aceștia din urmă vor aștepta până mâine, 21 august, atunci când e tragerea la sorți a tablourilor de calificare, Simona Halep urmând să fie descalificată dacă nu va primi până atunci o decizie favorabilă în scandalul de dopaj.
Chiar dacă în prezent e pe locul 578, Halep ar avea dreptul să evolueze pe tabloul principal, românca aflându-se la data înscrierilor pe poziția 55, notează ziare.com.
Există și un precedent în acest sens, cu spaniolul Fernando Verdasco, care a putut participa la Australian Open în 2023, deși s-a aflat în stare de suspendare provizorie înaintea turneului. Lui Verdasco i-a fost ridicată suspendarea chiar în ziua tragerii la sorți a tabloului de calificări, scenariu la care visează și Simona Halep.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News