Skip to content
Politică

Urmează schimbarea de putere la CNA. Ce partid va avea cei mai mulți membri numiți

Patru membri ai CNA își vor încheia mandatele în următoarele zile, instituția informând deja conducerea Senatului în acest sens. Noile numiri ar urma să schimbe radical raporturile de putere din CNA.

Narcis Iorga, Cristina Trepcea, Christian Mititelu şi Radu Călin Cristea sunt cei patru membri care vor părăsi CNA în această toamnă, după expirarea mandatelor de șase ani, informează dcnews.ro.

Potrivit articolului 11 din Legea Audiovizualului, Consiliul este compus din 11 membri şi este numit de Parlament, la propunerea: Senatului – 3 membri; Camerei Deputaţilor – 3 membri; Preşedintelui României – 2 membri; Guvernului – 3 membri.

Cei patru membri care vor părăsi CNA au fost propuși astfel:

Narcisa Iorga – de preşedintele României, Traian Băsescu;

Cristina Trepcea – de Camera Deputaţilor, unde Alianța D.A. avea cei mai mulți deputați;

Christian Mititelu – de Guvernul condus de Călin Popescu Tăriceanu;

Radu Călin Cristea, după demisia din 2013 a lui Mihai Mălaimare – de Guvernul condus de Victor Ponta.

În aceste condiții, puterea va pierde un membru CNA, dar va propune trei dintre cei patru înlocuitori.

Un calcul simplu arată că actuala putere politică a țării (prin PSD – cu șase membri – și UDMR – cu unul) ar urma să aibă propuși șapte dintre cei 11 membri ai CNA. PSD singur ar avea majoritate în Consiliu. Potrivit legii, deciziile CNA se iau cu voturile a cel puțin șase membri și în prezența a minimum opt.

Ceilalți șapte membri ai CNA, ale căror mandate vor expira în 2018, au fost susținuți în 2012 după cum urmează:

Valentin Jucan – de PDL;

Laura Georgescu – de Guvernul condus de Victor Ponta;

Viorel Vasile Buda – de PNL

Florin Gabrea – de preşedintele Traian Băsescu;

Lorand Turos – de UDMR;

Monica Gubernat – de PSD;

Răsvan Popescu – de PSD.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *