Urșii atacă din nou în România. S-a întâmplat iar după tragedia cumplită din Bucegi. De această dată victima a fost un bărbat de 47 de ani care a ajuns la spital cu multiple răni după ce un urs l-a atacat cu brutalitate la stâna sa din Mureș.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş a demarat o anchetă după ce un cioban a fost atacat de un urs, miercuri, în jurul orei 2:00, în apropierea unei stâne din localitatea Dumbrava. Incidentul a fost raportat printr-un apel de urgență la 112.
Poliția a stabilit că victima, un bărbat de 47 de ani din comuna Şieuţ, judeţul Bistriţa-Năsăud, a fost rănită la nivelul membrelor inferioare de urs în timp ce se afla la stână.
Bărbatul a fost transportat de urgență la spital pentru îngrijiri medicale. Autoritățile locale și paznicul de vânătoare au fost informate despre incident.
Șeful Serviciului Salvamont Mureș, Kovacs Robert, a declarat că echipajul Salvamont din Lunca Bradului a fost alertat între orele 2:00 și 3:00 dimineața.
Echipele de intervenție au ajuns rapid la fața locului, au acordat primul ajutor ciobanului și l-au transportat la spital.
Coordonatorul UPU SMURD Târgu Mureș, dr. Cristian Boeriu, a precizat că victima a ajuns la Serviciul de Urgență la ora 4:37 cu leziuni care au necesitat intervenție chirurgicală. Operația a fost realizată de o echipă de la Chirurgie Plastică a SCJU Târgu Mureș.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte ale incidentului, în cadrul unui dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Niciodată nu trebuie să fugi dacă vezi un urs în apropiere pentru că acel moment activează instinctul de prădător al animalului. Păstrați-vă pe cât posibil calmul.
De asemenea, niciodată nu trebuie să stai cu spatele la el, pentru că animalul te va percepe ca o pradă vulnerabilă, ușor de atacat. Nu privi niciodată animalul direct în ochi. O va percepe ca pe o amenințare.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News