Urșii cerșetori de pe Transfăgărășan vor fi capturați și relocați. Prima va fi o ursoaică cu pui, despre care specialiştii spun că a devenit agresivă. Aceasta va fi dusă în Sanctuarul de la Zărneşti. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a spus la Digi24 că, după închiderea Transfăgărășanului, urșii nu vor mai avea mâncare și există riscul să atace gospodăriile oamenilor.
Urșii nu vor fi tranchilizați decât în caz de urgență, ei urmând a fi capturați în cuști speciale care au început deja să fie instalate pe marginea drumului.
Ursoaica luată în vizor se află în zona Transfăgărăşanului de mai mult timp, însă anul acesta s-a produs o schimbare în comportamentul ei şi a devenit agresivă, motiv pentru care va fi prima relocată, împreună cu puiul.
Acţiunea de relocare are loc în contextul în care Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a emis Ordinul necesar pentru capturarea şi mutarea animalelor.
Fechet a spus că va dura ceva timp până când va fi prinsă ursoaica.
„Nu așteptăm că să se întâmple asta foarte repede. Urșii sunt intelegenti și de multe ori acest proces de capturare e unul anevoios, cu atât mai mult cu cât trebuie să prindem și puiul pentru a-i trimite la Zărnești la sanctuarul de urși”, a spus ministrul.
„Acești urși, spre deosebire de alții care atacă gospodăriile oamenilor și care ar trebui recoltați, împușcați conform legii, acești urși de pe Transfăgărășan trebuie trimiși într un număr cât mai mare posibil la sanctuar pentru a avea o viață lungă și liniștită. Vor fi duși în limita a câți urși poate primi acel sanctuar, decizia le aparține în totalitate”, a explicat el.
„În anul acesta vom termina o investiție a Ministerului Mediului, finanțată din fonduri europene, care prevede și construirea unui complex pentru urși în județul Brașov, la Timișul de Jos unde vom putea găzdui un număr între 60 și 100 de alți urși. Se lucrează chiar acum la gardul care împrejmuiește acea zonă”, a precizat ministrul.
„Colegii mei de la Garda Forestieră îmi spun că săptămânal se aplică un număr însemnat de amenzi turiștilor care aleg să hrănească urșii. Când nu va mai avea cine să-i hrănească, pentru că Transfăgărășanul se va închide în curând, acești urși vor ataca gospodăriile din acea zonă”, a avertizat Fechet.
„Am dispus instalarea panourilor de avertizare pe întreg traseul la care ne referim. Vor fi în total 10 panouri de avertizare, vom aduce la cunoștință că hrănirea este ilegală, hrănirea va fi sancționată contravențional”, a mai spus el.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News