Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat vineri la Varșovia deblocarea fondurilor europene pentru Polonia, ca recunoaștere a acțiunilor noului guvern pro-european al premierului Donald Tusk de a realinia Polonia la principiile statului de drept, relatează agențiile AFP și Reuters.
„Două decizii vor fi luate săptămâna viitoare privind fondurile europene”, a spus șefa executivului comunitar, referindu-se la fondurile de coeziune și la cele din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în total circa 136,5 miliarde de euro, pe care Bruxellesul le-a înghețat acuzând fostul guvern polonez condus de formațiunea conservatoare Lege și Justiție (PiS) de încălcarea statului de drept prin reformele efectuate în justiție, limitarea drepturilor comunității LGBT sau contestarea întâietății deciziilor Curții de Justiție a UE (CJUE) în fața dreptului național, scrie Agerpres.
Ursula von der Leyen a salutat reformele și măsurile inițiate de guvernul Tusk privind „independența justiției” și planul de acțiune aferent pe care Varșovia l-a prezentat Bruxellesului săptămâna aceasta.
Principalele puncte ale acestui plan privesc statutul Consiliului Național al Magistraturii, al Curții Supreme, Curții Constituționale, tribunalelor de drept comun și separarea funcțiilor de ministru al justiției și de șef al Parchetului național. Din fondurile de aproximativ 136,5 de miliarde de euro care vor fi deblocate, circa 76,5 miliarde reprezintă fonduri de coeziune și aproximativ 60 de miliarde fonduri din planul european de relansare post pandemie și de susținere a tranziției verzi.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News