PSnews

PSnews VIDEO

Urzelile în PSD privind Consiliul Concurenței. Chirițoiu: Interesul este pe zona aceasta! EXCLUSIV

Wall-Street.ro

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a fost invitatul de miercuri al ediției interviurilor video PSnews. Amintim că Bogdan Chiriţoiu se află în fruntea Consiliului Concurenţei de opt ani, fiind la al doilea mandat, care ar urma să se încheie în anul 2020.

Printre temele abordate în cadrul interviului s-a aflat și iniţiativa legislativă privind modificarea Legii concurenţei, care există în acest moment în dezbatere parlamentară, precum și informația vehiculată în spațiul public privind o eventuală a schimbare a acestuia din fruntea instituției.

”Este bine să-i întrebați pe inițiatori care este sensul acestei modificări, pentru că este o inițiativă parlamentară, nu este un proiect acre să fi fost inițat de noi, să fi trecut prin Guvern, nu este o inițiativă a noastră și a Guvernului, ci este o inițiativă parlamentară. Ei cred că știu cel mai bine ce vor să obțină. Legea – în linii mari – este o lege bună (ce avem noi acum), adică nu văd foarte multe lucruri de schimbat, ca să fiu sincer. Este o lege pe care am ținut-o la curent cu cele mai bune practici din UE, ea este perfectibilă cu siguranță, putem să mai găsim câteva lucruri de rafinat la ea și o să lucrăm în perioada următoare, o să venim și noi cu câteva propuneri de șlefuire. În esență, cred că este o lege bună. Ce bănuiesc că îi interesază în primul rând, și asta este o zonă de care încerc să mă țin mai departe, este zona politică a numirilor. […]  Eu cred că interesul, de fapt, pe zona aceasta este, și cum spuneam, încerc ca instituția să nu fie foarte implicată în zona aceasta. Ceea ce îmi doresc eu este să fim foarte atenți să nu afectăm funcționarea instituției”, a declarat Bogdan Chiriţoiu pentru PSnews.ro

Chestionat dacă, înainte ca amendamentele privind modificarea Legii concurenței să ajungă în Parlament, a purtat o discuție cu inițiatorii acestor schimbări, preşedintele Consiliului Concurenţei a replicat:

”Nu. Am aflat de aceste amendamente când au fost depuse în Parlament, moment în care Guvernul a cerut punct de vedere al instituției. Înainte nu am avut o discuție, după aceea au fost multe discuții”.

Totodată, confruntat cu informațiile apărute în spațiul public, potrivit cărora s-ar încerca schimbarea sa din funcția pe care acesta o ocupă în fruntea Consiliul Concurenței, Bogdan Chirițoiu a subliniat că:probabil eu o să fiu ultimul care o să aflu despre așa ceva”.

Nu știu eu foarte bine lucrurile acestea, este și proverbul acela românesc că ”nu știe bărbatul ce știe tot satul”. Probabil că eu o să fiu ultimul care o să aflu despre așa ceva. Pe de altă parte, sunt deja de un număr de ani în Consiliul Concurenței și nu cred că au trecut 3 luni fără să aud eu ba că sunt schimbat, ba că sunt promovat, ba că mă duc în nu știu ce funcție. Au trecut ani și ani de când tot aud că în 3 luni sigur se schimbă, așa că am o anumită doză de scepticism când aud toate aceste zvonuri. Ceea ce am simțit în ultima vrema este un interes mult mai mai mare din partea Parlamentului în funcționarea instituției, decât în alți ani, a mai susținut preşedintele Consiliului Concurenţei.

Urmăriți secvența de la început și până la minutul 07:19:

 

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi