În ciuda faptului că carnea de porc este carnea preferată de consumatori, majoritatea țărilor din Europa Centrală și din regiunea Balcanilor, inclusiv România, nu sunt autosuficiente în ceea ce privește producția de carne de porc, arată datele unui studiu realizat de Departamentul pentru Agricultură al SUA (USDA). Este motivul pentru care importurile din regiune sunt semnificataive, dintre toate statele România cumpărând de peste granițe cel mai mult.
„Principalii importatori neți de carne de porc din această regiune sunt România, Polonia, Republica Cehă, Republica Slovacă și Bulgaria. Deși pesta porcină africană (PPA) rămâne o caracteristică predominantă în sectorul porcinelor din Europa Centrală, focarele au scăzut, iar industriile din unele state membre și-au sporit investițiile pentru a-și crește oferta și a reduce ponderea importurilor în consum. Pe baza acestei evoluții, se preconizează că producția de porcine din România va crește ușor în 2024. Deoarece creșterea în curți joacă un rol foarte important în răspândirea PPA, Guvernul român a aprobat în aprilie 2023 „Legea porcinelor”, care interzice creșterea în fermele de curte din România. Deoarece îngrășarea rămâne însă permisă în curți, nu se anticipează că această lege va avea un efect semnificativ asupra eradicării PPA. În schimb, autoritățile bulgare au pus în aplicare o legislație care limitează creșterea porcilor în curți și sprijină comercializarea. În Bulgaria, situația din industria cărnii de porc se îmbunătățește, iar unii producători de cereale ar fi început să treacă la creșterea cărnii de porc”, spun analiștii USDA.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News