Întrebat, într-un interviu pentru „Puterea Știrilor”, cum va gestiona situația în care USR va refuza orice alianță cu PMP după alegerile parlamentare, Eugen Tomac susține că „nu există un asemenea scenariu, pentru că Partidul Mișcarea Populară este singurul partid care nu a avut nicio înțelegere cu PSD”.
„Nu există un asemenea scenariu dintr-un simplu motiv: chiar și motivele inventate la alegerile locale au fost neserioase, pentru că singurul partid politic care în Parlament, timp de patru ani de zile, nu a făcut absolut nicio înțelegere cu PSD este Partidul Mișcarea Populară”, explică Tomac.
Președintele PMP a afirmat că „USR a avut înțelegeri cu PSD”, argumentând că „în Parlament nu se întâmplă nimic fără o negociere politică”.
”Omul negru” de la Fisc. Generalul SIE din Securitatea lui Ceaușescu care a umilit PNL
Negocieri blocate la împărțirea prefecturilor: cele mai bogate 5 județe, disputate de toate partidele coaliției
Cine sunt secretarii de stat trimiși de USRPLUS în Guvern: legături cu PSD, interviuri pentru Sputnik, experiență zero
Nelu Tătaru s-ar întoarce la Ministerul Sănătății: Vom vedea ce ne va rezerva viitorul
Ivermectina nu tratează Covid-19! Dr. Beatrice Mahler: Sunt mai multe reacții adverse care pot fi brutale
”Bănuiți că domnul Dircă a ajuns adjunctul lui Iordache doar pentru că este senatorul USR? În Parlament nu se întâmplă nimic fără o negociere politică, iar PSD nu face cadouri doar de dragul unor aranjamente.
În politică, totul se negociază și am această satisfacție că am ținut partidul departe de orice neînțelegere necurată în Parlament”, a precizat președintele PMP.
Totodată, Eugen Tomac susține că „PNL a avut înțelegeri cu PSD în Parlament, împărțind funcții, consilii de administrație și șefi de instituții”.
Au discutat, au mai împărțit funcții, consilii de administrație, șefi de instituții, unul a luat PNL, unul PSD, deci au existat înțelegeri între aceste partide în Parlament.
Noi nu am participat la niciun fel de târg cu PSD-ul nici când ne-au cerut să susținem Guvernul, nici când ne-au cerut să susținem moțiunea împotriva PNL. Am fost un partid care a rămas consecvent liniei politice pe care și-a asumat-o în momentul în care s-a creat.