Skip to content
Politică

USR a dat un deputat dintr-o filială cu 11 membri

vivafm.ro

Oricât de puțin credibilă ar părea o astfel de situație, Uniunea Salvați România (USR) a dat un deputat dintr-o filială cu nu mai mult de 11 membri cu carnet de partid.

Este vorba despre organizația județeană Bistrița-Năsăud, care a organizat joi o conferință de presă pentru a anunța câștigarea unui mandat de deputat, prin Cristina Iurișniți, scrie Agerpres.

Iurișniți a lipsit de la conferința de presă, deoarece era plecată într-o delegație în calitate de profesor de limba franceză, astfel că anunțul a fost făcut de către managerul de campanie, Mihai Bălan.

„Pentru USR Bistrița-Năsăud, o filială care acum trei luni nu exista, care nici în momentul actual nu are structură, nu are primari, nu are sedii, are doar un grup de voluntari (…), este un miracol, sincer, pentru că ne-am organizat și am plecat de la zero, atât ca experiență, cât și ca bani. (…) Ne bucurăm foarte mult că suntem partid parlamentar și că avem și noi parlamentar”, a spus Bălan.

El a adăugat că biroul politic județean al USR numără 11 membri, care practic sunt singurele persoane cu carnet de partid, restul echipei fiind format din voluntari.

Managerul de campanie al USR Bistrița-Năsăud a ținut să prezinte și cifrele financiare, care arată că bugetul de campanie al filialei a fost de 24.980 lei, din care peste 10.000 lei au fost cheltuiți cu agenția de publicitate din Cluj care s-a ocupat inclusiv de promovarea pe Facebook, iar circa 13.000 lei a costat publicitatea electorală în presa locală.

USR Bistrița-Năsăud a obținut, în urma votului de duminică, 11 decembrie, 5,3% la Senat și 5,4% la Camera Deputaților. Cele mai bune rezultate au fost înregistrate la nivelul municipiului Bistrița — 10,24% la Senat și 11,09% la Camera Deputaților.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *