Skip to content
Politică

USR a invalidat candidatura lui Antonio Andrusceac pentru Primăria Sectorului 4

psnews.ro

Candidatura lui Antonio Andrusceac pentru Primăria Sectorului 4 a fost invalidată de Biroul Naţional al USR. Potrivit unor surse politice, conducerea USR i-a reproşat lui Adrusceac faptul că a susţinut referendumul pentru familia tradiţională, împotriva deciziei partidului, şi că a colaborat cu Daniel Băluţă, primarul PSD al sectorului 4, fără a spune, concret, în ce a constat blatul, informează adevarul.ro.

În mai multe comentarii pe Facebook, din iulie 2017, pe care le-a şters între timp, Andrusceac scria că „toate femeile sunt făcute să fie soţii şi mame”, iar „frustările nu se ascund în spatele carierei”.

Nu vă mai minţiţi. Toate femeile sunt făcute să fie mame şi soţii. Frustrările nu se ascund în spatele -carierei-. Ce-i de fapt -cariera? O aparenţă de importanţă dată de un ecuson agăţat de gât, un salariu destul de prost pentru multă umilinţă şi renunţări? Prima casă sau maşină luate într-un milion de rate, doar ca să vadă Satu’ că fata s-a ajuns….nu păcălesc însă pe nimeni, tot neîmplinite rămân, fără familii, fără copii, auzind mereu -dar tu mamă, nu te mai măriţi?- Pentru că în înţelepciunea lor, mamele, bunicile, ştiu care este adevărata împlinire a femeii…”, scria Antonio Andrusceac în comentarii de pe Facebook de acum trei ani.

Cum se prezintă Antonio Andruşceac pe pagina USR Sector 4:

„Ca activist, sunt implicat de mulţi ani în viaţa civică, însă pasul către această formă de organizare politică l-am făcut forţat de faptul că nu există în România o cultură politică. Mai mult, gradul mic de implicare a cetăţenilor în acţiuni civice face ca activităţile noastre să fie permanent obstrucţionate de decidenţii politici, iar vocea noastră prea rar şi prea puţin auzită. Obiectivul meu este să implementez, alături de colegii mei, în Administraţia Publică Locală un model de decizie publică participativă, transparentă, individualizată şi care să elimine cât mai mult din cheltuielile ”indirecte”.

Sunt două proiecte de care mă simt ataşat în mod special: Masa Creştină – voluntariat Casa Spiridonia din sectorul 4 şi un proiect, implementat împreună cu Mănăstirea Pasărea, de susţinere financiară a elevelor cu probleme materiale, olimpice şi cu rezultate bune la învăţătură. Am participat alături de multe asociaţii şi fundaţii la acţiuni de împădurire, ecologizare, mitinguri şi alte acţiuni ale societăţii civile, am fost voluntar pentru Nicuşor Dan şi în campania din 2012. Am participat la proiecte de conservare a patrimoniului construit şi muzeal (tabăra de creaţie şi restaurare Centrul Cultural Arcuş 2008-2011), m-am ocupat de realizarea proiectului Troiţei ce adăposteşte Crucea lui Radu Leon Vodă, cel mai vechi monument de pe teritoriul Bucureştiului (Parohia Slobozia- Biserica din intersecţie).

Toate acestea cu sprijinul unor oameni care au avut încredere în mine şi în echipa de studenţi voluntari ai Universităţii Bucureşti – Facultatea de Teologie Ortodoxă“, scrie Andrusceac.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *