Skip to content
Politică

USR, acuzată de blat cu PSD la Cluj. Despre ce este vorba

USR Cluj a prezentat ieri un sondaj de opinie realizat de institutul de sondare IRES, la nivelul municipiului Cluj-Napoca, care a stârnit numeroase suspiciuni în mediul online.

Sondajul, comandat de USR și distribuit masiv de membri ai Alianței USR-PLUS pe rețelele sociale, inclusiv de controversatul Andrei Caramitru, consilier al lui Dan Barna, conținea date cu numeroase semne de întrebare, arată bugetul.ro.

Potrivit acestuia, în cazul alegerilor europarlamentare, Alianța 2020 USR PLUS ar obține 36,6%, PNL – 20,1% și PSD-12,9%.

Cifrele prezentate sunt suspecte, în condițiile în care primarul municipiului Cluj-Napoca este Emil Boc, lider al PNL și care se bucură de o popularitate de aproximativ 80% în rândul clujenilor, iar organizația PNL Cluj este una dintre cele mai puternice din țară, potrivit rezultatelor de la ultimele alegeri.

De asemenea, institutul de sondaje IRES se află în sfera de influență a lui Vasile Dâncu – fost vicepremier susținut de PSD în guvernul condus de Dacian Cioloș – și mâna dreaptă a lui Dacian Cioloș în timpul guvernării din 2016.

În urmă cu o săptămână, Cioloș l-a atacat pe Emil Boc, primarul Clujului, acesta spunând despre orașul administrat de Boc că a devenit victima propriei dezvoltări.

Un sondaj care să arate că PNL este pe locul doi în Cluj, este atât în avantajul USR – plasat convenabil pe locul 1- dar și al PSD, care are nevoie de demobilizarea electoratului liberal în municipiul administrat de Emil Boc, mai ales după înfrângerile electorale recente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *