Skip to content
Politică

USR București îl vrea cetățean de onoare al Capitalei pe Mihai Șora

gds.ro

Organizația din București a Uniunii Salvați România (USR) îl vrea cetățean de onoare al Capitalei pe filosoful Mihai Șora, primul ministru al Învățământului de după 1989 în cel dintâi guvern FSN al lui Petre Roman.

Într-un comunicat trimis marți PSnews.ro, oamenii Roxanei Wring vorbesc în termeni elogioși despre Mihai Șora (ajuns la vârsta de 101 ani), unul dintre vectorii de opinie ai mișcării #REZIST din ultimul an.

Iată precizările integrale ale USR București:

„Astăzi, mai mult decât oricând, avem nevoie de repere. Avem nevoie de modele care să ne inspire prin energie, tenacitate și echilibru. Mihai ȘORA este un reper de civism, de implicare și participare. Este un exemplu de preocupare lucidă față de ceea ce este cu adevărat important pentru societatea românească.

Din acest motiv, USR București a propus conferirea titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului București domnului Mihai Șora. Inițiativa a aparținut colegului nostru Alexandru Gâdiuță, consilier municipal, și a fost susținută de toți colegii USR din CGMB.

«Îi mulțumim domnului Șora pentru că a acceptat propunerea noastră de a înainta un astfel de proiect către Consiliul General al Municipiului București. Implicarea domniei sale în viața publică, mai ales în acești ultimi ani, este admirabilă prin consistență și consecvență. În aceste vremuri tulburi pe care le traversăm, Mihai Șora este un reper important pe care trebuie să-l respectăm și să îl asumăm ca atare», a declarat Roxana Wring, președinte USR București și consilier municipal”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *