USR cere DNA să se autosesizeze în cazul Academiei Române, în urma unor „fapte cu iz penal”

Academia Română

USR cere DNA să se autosesizeze în cazul Academiei Române, după ce un raport al Curții de Conturi din decembrie a scos la iveală posibile nereguli. Conform senatorului Ștefan Pălărie, 20 de clădiri ar fi fost trecute în administrarea Fundației „Patrimoniu”, o entitate privată, deși legea permite doar transferul terenurilor agricole și silvice.

„Curtea de Conturi arată că la Academia Română s-au practicat fapte ilegale. Acestea ar putea fi încadrate ca abuz în serviciu, iar prejudiciul trebuie stabilit de justiție. DNA se poate autosesiza pe baza raportului, pe care îl voi transmite dacă este nevoie”, a explicat Pălărie.

Controverse legislative

Între timp, la Senat a fost depus un proiect de modificare a Legii Academiei Române care ar permite instituției să transfere bunuri din domeniul public în cel privat fără aprobarea Guvernului. Senatorul USR a declarat că se va lupta pentru ca proiectul să fie respins: „Aceste fapte cu iz penal ar putea fi șterse prin lege. Vom face toate procedurile pentru a reîntoarce legea în Comisie și a o respinge în plen”.

Proiectul mai prevede și prelungirea mandatului președintelui Academiei de la patru la cinci ani, fără limită de două mandate, ceea ce i-ar permite actualului președinte, Ioan-Aurel Pop, să candideze din nou. Pop a fost criticat de societatea civilă pentru promovarea unor discursuri naționaliste și a unor personalități controversate.

Prioritate: protejarea domeniului public

„Cel mai grav este că se discută despre posibilitatea de a arunca domeniul public în administrare privată pe baza unei fițuici. Anularea limitelor de mandate devine secundară în fața acestei situații”, a subliniat Ștefan Pălărie, avertizând asupra riscului unei „spălări de gulere albe” prin modificarea legii.

Citește mai mult AICI.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: