USR își strânge rândurile după decizia CCR privind mandatul lui Fritz. Ședință națională convocată de urgență

Foto: USR

Biroul Național al USR se reunește marți seară pentru a convoca, miercuri, ședința Comitetului Politic, forul de conducere al partidului între congrese, care reunește membri din întreaga țară, anunță Hotnews.

UPDATE 18:30

Preşedintele USR, Dominic Fritz, a fost reconfirmat, marţi, în funcţia de preşedinte al formaţiunii, în cadrul şedinţei Biroului Naţional al partidului. Urmează Comitetul Politic al USR, miercuri, de la ora 18.00.

La ședinţa Biroului Naţional al USR de marți s-a decis convocarea unui Comitet Politic pentru acordarea unui vot de susţinere a lui Dominic Fritz, în urma deciziei Curţii Constituţionale.

Este o întâlnire în care a fost convocat Comitetul Politic al partidului USR pentru o simplă decizie, şi anume reconfirmarea statutului de preşedinte al partidului USR al domnului Dominic Fritz, după această decizie. Simt în spate că a existat foarte multă energie pentru această convocare, e vorba de un vot în Biroul Naţional. Colegii noştri să ştiţi că sunt cât se poate de uniţi. Am senzaţia, aşa cum văd lucrurile, că inclusiv timişorenii sunt uniţi, pentru că această vendetă politică, această utilizare a unui jalon PNRR pentru a înfunda un adversar politic nu va face altceva decât să revolte oamenii obişnuiţi, care, evident, îşi doresc să le fie respectat votul. În cazul acesta este votul pe care timişorenii l-au dat pentru alegerea primarului a doua oară în persoana domnului Dominic Fritz„, a declarat, la Parlament, senatorul USR Ştefan Pălărie.

Senatorul a mai adăugat: Eu cred că lucrurile vor continua şi cred că orice formulă de abuz în orice societate nu rămâne fără o consecinţă – în cazul acestea mobilizarea şi unirea oamenilor care în continuare doresc să fie într-un stat democratic. Aşa cum spunea domnul Dominic Fritz în postarea de ieri, asistăm prin consecinţele acestei decizii CCR de ieri la suspendarea statului de drept în România. Or chestiunea asta nu poate să fie un lucru ignorat, trecut cu vederea, pentru că, şi înţeleg că şi astăzi domnul Ilie Bolojan a făcut o postare, o luare de poziţie – astăzi poate să fie o persoană, mâine poate să fi altcineva. Cred şi eu în acest lucru că principiile şi legile sunt cele care ne protejează pe fiecare dintre noi, iar fără aceste legi şi fără aceste principii cădem în haos.

Ștefan Pălărie a mai afirmat că USR a susţinut constant aplicarea legii.

UPDATE 15:00

”Azi am decis cu o largă majoritate în Biroul Naţional convocarea unui Comitet Politic pentru a da un vot de susţinere pentru preşedintele partidului Dominic Fritz”, a anunţat deputatul USR Ionuţ Moşteanu pe Facebook.
”Nu ne face nimeni ordine în partid, nu ne e frică de nimeni, nu ne pot intimida, avem o singură datorie – faţă de oamenii care şi-au pus încrederea în noi. Metodele securiste nu funcţionează cu noi. Am încredere în curajul şi spiritul de echipă al colegilor mei. Au arătat întotdeauna că sunt de partea binelui, a corectitudinii şi a adevărului”, arată Moşteanu.

Știrea inițială – Surse din USR susțin că pe agenda discuțiilor se va afla reconfirmarea lui Dominic Fritz în funcția de președinte al partidului, în contextul deciziei Curții Constituționale privind amendamentul care i-ar putea provoca pierderea mandatului de primar al Timișoarei.

Fritz conduce USR din iunie 2025 și ocupă funcția de primar al Timișoarei din septembrie 2020. El a fost reales în alegerile locale din 2024.

Potrivit surselor citate, în interiorul partidului nu există, în acest moment, o alternativă la conducerea lui Fritz.

„Nu am auzit pe nimeni care să îl conteste intern pe Dominic sau să creadă că retragerea lui ar fi o soluție”, au declarat surse din USR.

Amendamentul care îi poate încheia mandatul lui Fritz

Curtea Constituțională a declarat constituțional, luni, amendamentul potrivit căruia aleșii aflați în funcție, pentru care incompatibilitatea sau conflictul de interese au fost constatate definitiv înainte de intrarea în vigoare a noii legi, își pot pierde mandatul în termen de 30 de zile.

Amendamentul a fost adoptat în comisiile parlamentare inclusiv cu voturi AUR. Ulterior, legea integrității din care face parte prevederea a fost votată în plen și cu susținerea unor parlamentari USR și PNL.

Actul normativ a fost contestat la CCR atât de parlamentari USR și PNL, cât și de președintele Nicușor Dan.

Fritz: „Mandatul meu va înceta în 30 de zile”

Imediat după decizia Curții Constituționale, Dominic Fritz a acuzat un „abuz de putere” și a susținut că noua prevedere ar aplica retroactiv o sancțiune pentru fapte comise înainte de intrarea în vigoare a legii.

„Dacă președintele va promulga legea ANI, mandatul meu de primar va înceta în 30 zile, ca o sancțiune retroactivă pentru lucruri care s-au întâmplat înainte să intre în vigoare legea”, a transmis liderul USR.

Fritz a acuzat că presiunile pentru înlăturarea sa reprezintă o încercare de a „demola bazele democrației”.

Marți dimineață, primarul Timișoarei a revenit cu o reacție ironică pe Facebook: „Tot nu votăm un guvern PSD”.

Ce urmează pentru legea ANI

Pentru ca legea să poată ajunge la promulgare, Parlamentul trebuie să o pună mai întâi în acord cu decizia Curții Constituționale. În acest scop, Camera Deputaților și Senatul vor trebui să se reunească pentru a opera modificările necesare.

După adoptarea formei puse în acord cu decizia CCR, legea va ajunge din nou la președintele Nicușor Dan, care va putea fie să o promulge, fie să solicite Parlamentului reexaminarea acesteia.

USR l-a susținut deja pe Fritz după decizia ÎCCJ

Nu este prima dată când conducerea USR își reafirmă sprijinul pentru Dominic Fritz în contextul situației sale juridice.

Pe 19 iunie, la o zi după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit definitiv că primarul Timișoarei s-a aflat în conflict de interese, Biroul Național al USR a decis în unanimitate ca Fritz să rămână președintele partidului.

La acel moment, purtătorul de cuvânt al USR, Cristian Seidler, a catalogat decizia ÎCCJ drept „profund nedreaptă și disproporționată”.

„Vorbim despre o situație în care nu există niciun folos personal, niciun prejudiciu și nicio faptă de corupție, ci despre o interpretare excesivă a legislației privind conflictul de interese”, afirma atunci Cristian Seidler.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: