Informația cu tânărul vâlcean de 19 ani care s-a incendiat pentru că ar fi pierdut 3.000 de lei la jocuri de noroc a fost infirmată de anchetatori, afirmă, pe surse, Digi 24: „anchetatorii nu au luat vreo clipă în calcul ipoteza ca băiatul să fi jucat și pierdut bani”, conchide materialul citat.
De altfel, încă de când știrea a început să se rostogolească în presă, mama tânărului a susținut că acesta nu frecventa jocurile de noroc: „Un copil care te îmbrăţişa şi te pupa şi pe mâini şi pe cap, ca să aveţi idee ce fel de copil era. Nu juca, domnule, la jocuri! Singurul viciu pe care-l avea era că fuma. În rest nu avea niciun viciu”, a declarat femeia la Antena 1. Însă, chiar dacă mama a infirmat povestea cu jocurile de noroc, acest lucru nu a împiedicat crearea unei avalanșe de știri și informații false, stigmatizându-l o dată în plus, complet gratuit, pe tânăr, spre durerea familiei.
La investirea fake news-ului cu credibilitate a contribuit decisiv Uniunea Salvați România, care a încercat să capitalizeze electoral pe seama tragicului eveniment. Întâi, deputata USR Diana Stoica, unul din inițiatorii proiectului care își propune să interzică jocurile de noroc din apropierea școlilor sau bisericilor care, la câteva ore de la moartea tânărului, a postat pe o rețea de socializare un mesaj în care lega direct sinuciderea tânărului de pierderea unor bani la jocuri de noroc: „În această dimineață un copil de 19 ani și-a dat foc. A ars de viu și a murit. În fața unei săli de păcănele, care este fix lângă liceul unde el a învățat.”
Mai grav e că deputata a afirmat că informația ar fi venit din cadrul anchetei: „Din presă am aflat primele informații din anchetă, că îl chema Alexandru și că motivul sinuciderii prin auto-incendiere ar fi unul crunt: a pierdut 3.000 de lei la păcănele cu o seară înainte.”
A urmat deputatul USR Sebastian Cernic, care, la Senat, a propus un moment de reculegere pentru tânăr: „Pentru Alexandru, 3.000 de lei au însemnat toată viaţa lui. Poate pentru că nu a ştiut să ceară ajutor, dar, cu siguranţă, acest lucru s-a întâmplat şi pentru că noi ceilalţi şi noi parlamentarii nu l-am ajutat. Pentru Alexandru mai putem doar să ţinem un moment de reculegere în memoria lui şi vă rog să facem acest lucru”.
Climaxul de ridicol a fost atins de deputatul USR Filip Havârneanu, celălalt inițiator al proiectului de lege care prevede ca pe o rază de 300 metri de orice unitate de învățământ să fie închise sălile de jocuri. Acesta a propus ca legea să fie dedicată tânărului de 19 ani: „De aceea, împreună cu cei doi colegi USR, co-inițiatori, am decis să dedicăm acest proiect de lege în memoria lui Alexandru.”
Exasperată de această serie amplificată de minciuni, rostogolindu-se la nesfârșit, familia lui Alexandru le-a scris politicienilor vinovați de fake news, încercând să-l stopeze și să restabilească adevărul, dezvăluie Fanatik: „”Le-am scris și acelor oameni, care au pornit această acțiune. De ce o fac, pe baza a ce? Au dovezi, au anchetat ei? Se pare că nu (s-au oprit, n.r.), altfel nu ar mai fi plin de tâmpenii mediul online”, spune Loredana, sora lui Alexandru. Apelul ei a rămas, așadar, fără răspuns. Postarea deputatei USR Diana Stoica este bine mersi pe Facebook; partidul stindard al anticorupției, al celor frumoși și liberi care vor o țară ca afară, n-are niciun scrupul să continue să propage un fake news revoltător, călcând în picioare durerea unei familii îndoliate.
În plus, Loredana dezvăluie complexul de motive care l-ar fi împins pe tânăr spre gestul fatal: este vorba de o depresie, cauzată probabil de dificultatea de a-și găsi un loc de muncă („Alexandru nu avea serviciu, își căuta un loc de muncă. Mama îl întreținea, momentan”, spune Loredana), survenită pe o istorie personală traumatică: „Alexandru era un copil, care avea multe traume din copilărie. Era, în continuare, un tânăr foarte furios.”, Mai exact, susține sora tânărului, este vorba despre divorțul părinților, după o căsnicie disfuncțională și marcată de momente tensionate, care și-au pus amprenta asupra unui copil foarte sensibil.
Confruntată cu cinismul politicienilor, reacțiile societății civile nu au întârziat să apară: „Domnilor politicieni, cei care încă nu v-ați urcat pe cadavrul lui Alex, cei care nu ați făcut selfie-uri din Parlament, cei care nu ați vorbit despre un moment de reculegere numărând like-urile primite, de la dumneavoastră mai avem o mică speranță: depresia este o boală, ea nu se vindecă punând stigme pe tot ce vine din exterior, ea se vindecă prin programe care să ajungă la interiorul tânărului.”, a declarat Ramona Țole, director de programe al filialei române a Centrului European pentru Prevenirea Adicțiilor.
Uniunea Salvați România s-a specializat, se pare, pe legi punitive, care amendează sau interzic: în 2019, a propus „legea zgomotului”, care-i amendează pe gălăgioșii care vorbesc în casă peste 35 de decibeli. La sfârșitul aceluiași an, a propus înăsprirea pedepselor pentru substanțe psihoactive, majorând, printre altele, la trei ani pedeapsa cu închisoare pentru deținere de marijuana (ceea ce înseamnă că un puști prins cu un joint poate înfunda închisoarea, întrucât la trei ani nu se mai dă cu suspendare). Acum și-a pus în cap să interzică jocurile de noroc, deși un sondaj realizat de Observator – Antena 1 arată că românii nu sunt împotriva acestora (doar 27% dintre respondenti s-au declarat pentru interzicere ).
În plus, cât a fost la guvernare, USR a fost ca apa sfințită: deși a avut Ministerul Sănătății pe mână n-a ieșit cu vreun proiect coerent pe contracararea adicțiilor. Dacă tot și-a stabilit ca marotă adicțiile, trebuia să fi implementat programe de educație preventivă sau de consiliere pentru persoane aflate la risc de a dezvolta comportamente adictive. Pentru că așa se face – măsurile punitive trebuie dublate de programe sociale de prevenție și ajutare-reinserție socială a celor vizați de legea represivă. Altfel legea respectivă adâncește problema în loc s-o rezolve, aruncându-i pe „beneficiari” în cea mai dură excluziune.
În concluzie, înainte de a lansa campanii punitive de igienizare forțată a spațiului public, practic de „a-i salva cu forța pe români de ei înșiși” (cum se vede din sondaj), în sfârșit, înainte de a ține momente de reculegere în Parlament, poate ar trebui ca politicienii USR să vină și cu ceva pozitiv. În antropologie, se vorbește de managementul timpului liber: ce alternative ieftine de petrecere a acestuia oferă, de pildă, statul român tinerilor proveniți din medii sărace, încât să-i țină departe de jocuri de noroc? Are USR vreo propunere în sensul acesta?
Sigur, întotdeauna e mai ușor să interzici din pix sau să demonizezi o industrie a timpului liber decât să vii cu alternative: până una alta, cluburile sportive sunt subfinanțate, iar bazele sportive cu acces gratuit au devenit după 1989 un vis frumos.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News