Skip to content
Politică

USR, ședință cu scandal și amenințări cu bătaia. Cum au ocolit legea pentru a pune mâna pe banii statului AUDIO

Inquam Photos / Virgil Simonescu

Scandal mare într-o ședință USR, în care membrii de partid au căutat o soluție prin care să fenteze legislația pentru a avea acces la banii statului. Și după ce s-au înmulțit criticile la adresa Biroului Național al partidului, n-au lipsit nici amenințările cu bătaia.

Redacția PS News vă prezintă în exclusivitate înregistrarea de la ședința USR și transcriptul discuțiilor, în care useriștii s-au certat între ei pentru a rezolva problema contractelor de închiriere a sediului. Mai exact, totul a pornit după ce AEP a constatat că partidului subînchiria sediul pentru cabinetele parlamentarilor USR, iar legea din România interzice acest lucru.

Înregistrarea care a ajuns la redacția PS News este din 2019 și scoate la iveală harababura din interiorul partidului și faptul că USR a încălcat conștient legislația din România care interzice subînchirierea, continuând să funcționeze în afara legii și după controlul AEP. Unul dintre membrii USR, Dumitru, chiar spune și insistă că vrea să discute cu alte persoane, să găsească o soluție să mai „salveze” banii pe contractele de subînchiriere, deși toți ceilalți spun că aceste contracte trebuie să înceteze.

Tendința contractelor de subînchiriere transformă USR-ul într-un business, într-o agenție imobiliară, în condițiile în care partidul deja primește bani de la stat. Cu alte cuvinte, chiria pentru sediul USR ajungea să fie plătită din banii decontați de parlamentari pentru închirierea biroului.

Dezbaterea USR a început cu Liviu (așa cum îl numesc alți membri USR prezenți la ședință), probabil este vorba de Liviu Mălureanu, recunoscut după voce, dar acesta nu-și prezintă numele de familie. Liviu Mălureanu este vicepreședinte și membru în Biroul Național al USR. Personajul „Liviu” are o discuție aprinsă cu Tudor Benga și pe durata ședinței a evitat să vorbească despre vinovați, așa cum i-a cerut Benga de mai multe ori.

N-au lipsit nici amenințările cu o presupusă bătaie, auzindu-se pe înregistrare cum cineva instigă la așa ceva. După ce Tudor Benga i-a cerut „domnului director financiar din mandatul trecut” să facă un calcul, Cristina Prună i-a invitat afară, timp în care un membru USR – greu de recunoscut din cauza gălăgiei – a spus: „Îl bateți și intrați înapoi”.

USR s-a grăbit să ia o decizie, dar n-a avut niciodată intenția să caute vinovații pentru această încălcare a legii. Partidul condus de Dan Barna vorbește despre „fără penali” în funcții publice, dar după cum se poate observa din înregistrarea care a ajuns în redacția PS News, se pricepe foarte bine să fenteze legea pentru a se abona la banii statului.

Atunci când USR este prins că încalcă legea, trece și acuză magistrații că sunt „pesediști”, după cum o spune chiar Dumitru, unul dintre membrii partidului, ce apare pe înregistrarea care a ajuns în redacția PS News. Useristul critică magistrații și caută vinovații în altă parte, în loc să se uite în propriul partid.

PS News vă prezintă mai jos transcriptul discuțiilor din USR:

Liviu: Am semnalat problema si am zis sa se decidă in BN. Înțeleg ca atunci s-a decis in BN sa se continue închirierea spatiilor către parlamentari. Evident, AEP ne-a dat amenda si ne-a confiscat sumele respective. Nu sunt mari. Sumele confiscate pe 2017. Însă ele devin consistente in 2018 si 2019. Sunt cel putin vreo 100.000 de lei.

Am avut situația asta la SG la Dolj si sectorul 3. La sectorul 3, unde sunt eu, colegii s-au gândit ca e mai prudent sa spargă contractul si sa închirieze direct. La Dolj cred ca au încheiat contractul acolo. A mai rămas aici. Am primit si eu nu foarte mult timp în urma, înștiințare de la Sava, avocatul nostru, ca s-a pierdut procesul si e definitiv. Eu l-am pus de atunci pe ordinea de zi. Decizia evidenta e să închidem partea asta de contract, dar vom rămâne cu gaura care se va continua.

Pe surse am aflat că există o posibilitate să confiște sumele și pe anul trecut, care erau în derulare, sunt in control la AEP. Să confiște toate chiriile pe anul trecut si pe anul acesta. E clar ca nu se mai poate. Ar trebui sa fie o chestie clara. Sa nu ne trezim ca oamenii încep sa închirieze de capul lor.

Și atunci a fost un nivel de încredere foarte ridicat. Și Claudiu Prisnel a intervenit si ne-a asigurat ca nu avem cum sa pierdem chestia asta. Si atunci sa nu se gândească colegii hai sa închiriem noi așa. As vrea sa-l las si pe Dumitru sa ne spună de procesul asta. Discuția a fost destul de clara. Era un nivel de încredere destul de ridicat si de aceea s-a continuat cu închirierea spatiilor.

O decizie evidenta, sa reziliem toate contractele. O alta decizie ca pentru facturile parlamentarilor care nu s-au decontat la Parlament sa le stornam si… Sa nu deconteze facturile, sa le stornam noi la SG. Sa dam o decizie clara. Sa nu mai avem surprize ca alți parlamentari sa subînchirieze in cadrul sediilor locale.

Cristina Prună prezintă ședința și anunță cine va lua cuvântul în dezbatere: Avem următorii înscriși: Dumitru, Stelian Ion, Levi (n.r. probabil Erik Levente), Teodora Stoian, Tudor Benga, Silvia Dinică, Allen Coliban si Cristi și domnul Silviu Ispas.

Dumitru: Eu in 26 iunie 2018, am făcut un fel de brainstorming si am întrebat vreo 20 de juriști din partid. Care e opinia lor despre interpretărilor lor. 19 au zis ca mine, ne luptam cu AEP si câștigam. Numai unul singur a zis ca e ca AEP-ul. Si atunci am zis si eu, 19 contra 1, atunci mergem mai departe Nu am interpretat de capul meu. Am testat sa vad. Spune ca daca ai închiriat de la stat, tu partidul, ai voie sa subînchiriezi la parlamentarii tai cu condiția sa nu faci profit. Partidul sa nu câștige din banii care sunt acordați de stat parlamentarilor. Autoritățile publice locale iți dau ție partid închiriere. Si mai vine si parlamentarul care ia bani de la Parlament si îți dă bani.

Noi, USR nu făceam profit. Parlamentarii noștri dădeau niște bani, noi dădeam toți banii proprietarului si nu câștigam niciun șfanț. Dar am avut ghinion. Completul care a căzut în apel, e o pesedistă, singura din Tribunalul București, Secția a 2a care n-a ținut greva magistraților. La chestii de genul asta… Adică magistrații de tipul… asta de la Secția Specială. Există în magistratură și genul ăsta de oameni. Daca va uitați la decizie, nu explica de ce nu ai dreptate, pur si simplu copiază de acolo. Noua nu ne da niciodată, autoritățile locale fug ca ciuma de noi. Cred ca la Cluj e singurul caz in care primăria a explicat. Parlamentarii vor trebui sa închirieze direct de la parlamentari. Sa scădem presiunea pe bugetul partidului. Alta soluție nu vad. Daca se poate face storno, ceva, sa ne corectam, se poate. Mulțumesc.

Stelian Ion: O sumă foarte mare s-a strâns deocamdată si înțeleg ca urmează un alt val. Daca ajungem la 200.000 de lei, o suma pe care am putea s-o folosim in campania electorala, si acum ne milogim de unii si alții sa obținem suma asta. Ar fi fost mult mai util sa-i folosim acolo. Problema cu instanțele si toți avocații știu ca niciodată nu poți sa garantezi nicio soluție. Era o chestiune de management. Eu când am primit o amenda, am preferat sa plătesc amenda, jumătate din minim, chiar daca eram nevinovat, si sa mă judec apoi sa primesc banii înapoi.

Noi trebuie sa începem sa învățam din greșeli. Asta a fost o mare greșeala. NU cred ca ne dădeam peste cap daca făceam contractele separat. In final tot trebuie sa le facem. Tocmai pentru ca știm ca e foare posibil sa ajungem in fata unui judecător, care ori n-a înțeles, ori poate are dreptate si n-avem noi dreptate, ori are ceva cu noi USR, ori nu i-a plăcut pantofii avocatului, se întâmpla chestiile astea. Trebuie sa avem mare grija pe viitor. Sa încercăm sa ne conformam si acolo unde am considera ca nu e cazul sa ne conformam. Ne-a trecut glonțul pe lângă ureche si cu înscrierea alianței. Daca nu reușeam atunci, era o mare problema. Tot ce putem face din punct de vedere administrativ trebuie sa facem, sa nu ajungem la mana instanțelor, pentru că acolo e o doza de subiectivism, hazard si din păcate poți sa mori cu dreptatea in mana.

Levi: S-a luat o decizie a BN. Eu nu țin minte sa se fi luat o decizie. Cum s-a luat decizia asta?

Liviu: Nu am mai urmărit mai departe. Eu atunci am vorbit cu Dobre, pentru ca e membru in BN. Eu am insistat sa nu continuam, dar am zis ca e si jurist, si membru in BN. Poate sa confirme si Dumitru, l-am abordat atunci pe Dobre. Nu aveam nicio atribuție pe partea asta. Daca aveam decizie, poate altfel se scria istoria. Nu știu exact ce s-a mai discutat in BN, dar ce pot sa spun, ca eu asta l-am rugat pe Dumitru. Sa discute problema in BN.

Dumitru: Va citesc exact e-mailul, de la Silviu Ispas. (…) Deci decizia s-a luat la nivel SG pentru ca anul asta ar veni o alta echipa AEP care ar avea o alta opinie.

Allen Coliban: Știam de problemele astea. E mai complicat și pentru contabilitate. Noi nu am avut nicio problemă până acum. Cine a luat decizia respectivă? Si pe termen scurt se poate semna un contract de comodat. Sau daca e sa găsim o firmă imobiliara care sa preia contractul si sa subînchiriezi.

Teodora (de la S3): Aveam o întrebare pentru Liviu. Suma e pentru 30.000. Deci suma asta e 10.000 lei pe luna. Mult mai mare decât ai calculat tu. Ar trebui să avem un calcul de la SG, de la contabilitate, sa știm la ce sa ne așteptam. Doi la mana, am citit hotărârea, și exista și o interdicție de subînchiriere. Printre altele, instanța o menține. Problema pe care o văd eu acum si care ar trebui tranșată. 1. Cine a dat ok-ul pe contractele alea sa fie subînchiriate. Cine a fost, trebuie sa știm. Probabil ca n-o sa aflam. Sau știe Silviu. 2. Ce a zis Stelian, sa avem o poziție de prevenție, pentru ca nu sunt banii noștri, sunt banii partidului. Toate problemele astea, de la AEP, ar trebui sa existe publicate la nivel intern in partid. Noi la S3 am avut o problema ca am folosit niste copii intr-un clip, problema care a mai existat la alti colegi din partid, dar nu se stie despre ei. Lucrurile astea nu putem sa le băgam sub preș la nesfârșit. Rugămintea mea este ca in urma tuturor controalelor, sa avem o lista cu problemele care s-au regăsit, care sa fie publica fără nicio rușine, dar sa știm sa nu repetam greșelile. Minuta asta nu va publicata, nu stim ce se intampla in partid. Trebuie sa luam niste masuri.

Tudor Benga: Eu nu degeaba vorbeam de lucruri organizaționale. Problema e in felul următor. Povestea cu subînchirierea spatiilor, logic ca e foarte simplă. Tu ca partid poți sa faci negustoreala simpla. E si motivul pt care te lasă cu alea de la stat, pentru ca alea sunt cu plafoane joase, nu poți sa faci profit. Vreau sa știu daca exista o decizie de BN. Trebuie verificate minutele. O să mă auziți ședință de ședință. Dacă noi nu începem sa avem minute, o sa ajungem in proces. V-o zic cât se poate de clar. Asta nu e for că suntem noi așa la o bere. De-aia suntem înregistrați la tribunal, de-aia avem o răspundere legală. Nici la un SRL de 100.000 lei cifră de afaceri nu poți. Sunt cât se poate de calm. Suntem în responsabilitate legală. Dacă într-adevăr, suma asta e 30.000 lei, înseamnă 10.000 pe lună. Înseamnă că 18 luni, atunci discutam de 200.000 lei. Nici nu pun problema ca putem lua o decizia. Vad așa o tentație sa împingem niște cartofi fierbinți. Hai să vedem ce s-a dat și pe ce bani.

Liviu: Să se consemneze ca Tudor Benga vrea sa amânăm si mai facturam, eventual încă o lună.

Tudor Benga: Uhuuu. Deci domnul director financiar din mandatul trecut, să faci un calcul și să ne spui exact ce sume s-au cheltuit. Ce o să faceți?

Mai mulți membri USR se ceartă în același timp.

Cristina Prună: Vă rog frumos, ieșiți afară dacă aveți ceva de împărțit.

Un membru USR din sală, greu de recunoscut din cauza gălăgiei: Îl bateți și intrați înapoi.

Silvia: Îmi pare rău ca s-a ajuns aici. Pentru că eu atunci când am căutat cabinet parlamentar, am vrut sa ajut cele 2 filiale, sector 5 si sector 6. I-am cerut lui Stelian un model de contract, știam ca ei găsiseră o rezolvare in Constanta. Inclusiv persoana responsabila, de cheltuielile parlamentare, din Senat, mi-a atras atentia ca asa ceva nu e posibil, subînchirierea de la partid. Am mers pe situatia lui Allen. Si asa funcționăm de atunci. Este adevarat ca proprietarul n-a fost foarte fericit cu aceasta perspectiva. Ma surprinde ca cei de la Camera, respectiv Senat, n-au comentat deloc in sensul asta. Ar fi fost un filtru care ne-ar fi putut ajuta.

La revenirea în sală a celor aflați în conflict, Cristina Prună întreabă: V-ați bătut?

Cristian: Am o factură pe 3 octombrie. Ce fac? O plătesc? O stornez? Aștept sa vad ce se intampla. Legal, știe cineva daca are repercusiuni si asupra parlamentarilor? Cu toate astea, dacă e sa încetăm acum, toate contractele, ar trebui sa le incetam de azi, sa nu se mai emita facturile pe noiembrie. Chiar daca vine controlul si ne amendeaza, sa incercam in instanța. Dar sa încetăm contractele astea.

Radu-Mihai: Eu am plătit, sunt dintre cei care am avut aici biroul. Nu sunt de meserie jurist. Nu am analizat contractul. A fost o decizie, am mers înainte. Eu trebuie sa mă bazez că juridicul da o soluție care e solida. Și în contextul asta, nu contează numai numărul si tipul de experiența. Oamenii ăștia sunt mai aproape de partea administrativa. In situația asta, trebuie sa fie foarte clar, cel care ia decizia, pe cine consulta si cum, cat ia in considerare ce i se spune. Structura organizaționala care ne va salva, vreau sa va aduc aminte, orice lucru care pare sa aiba tangente cu probleme legea la USR, ne afectează politic. Si obiceiul acestui partid, este ca imediat ce cineva are o astfel de problema, s-o scoată in presa. Ne trezim sistematic cu același lucru. Si vreau sa am siguranța ca in viitor, adică ideea era sa beneficieze toata lumea de banii de parlamentari, sa nu se duca in alta parte, ca s-ar putea duce aici.

Tudor Benga: Ceea ce cred eu, este sa vedem ce entitate a luat decizia prelungirii, aceeași entitate sa ia decizia in momentul de fata. Daca spunem ca entitatea care a luat atunci decizia, responsabilitatea legala, rezolvam noi acum, si zicem ca suntem singura entitate care luam decizia, rezolvam. Dar sa facem separarea.

Silviu: Prima dată când am luat contact cu proprietarul si cu contractul, a fost in mai, dupa angajare. Am discutat extinderea spațiului folosit. Pana in mai nu foloseam decat parterul si etajul 1. Am semnat un act adițional de extindere a spatiului, dar am constatat ca contractul curent, semnat in 2017, era in ordine, si probabil nu era deloc valabil, era cu societate comerciala. In ce baza semnează societatea? Am constatat ca am sapata prin toate detaliile, exista 5 proprietari, nu doar unul, ca ceilalti sunt in conflict cu el. Am schimbat tot contractul in iunie, am introdus toti proprietarii in contract si atunci am platit chiria conform deciziei lor, cu toți avocații la masa, si suntem ok acum.

A apărut decizia AEP. Tot ce însemnă notificare de potențiale amenzi, era prezentat de Liviu prin participarea la BN, inclusiv aceasta situatie. S-a cerut opinia juridica din oricâte părți am putut. Am mers pe ideea subînchirierii in baza opiniei juridice aproape unanime ca vom castiga. Si Sava, si juristii considera ca pe orice alt complet am fi câștigat. Sigur s-a discutat in BN, o sa caut. Pentru ca imi amintesc ca cei care beneficiau de subînchiriere au protestat ca au căutat solutii juridice. BN a decis sa continuam. Organismul care va decide încetarea contractului va fi SG, pentru ca trebuie scos USR dintr-o pozitie de ilegalitate, chiar daca BN ar spune sa continuam contractul.

Teodora: Referitor la întrebările lui Cristian Seidler. Nu trebuie sa facem notificare de reziliere. Poate fi încetat contractul prin acordul părților. Doi la mana, bineînțeles ca o sa fiu de acord ca nu putem spune ce s-a zis. Asta e o prostie. Faptul ca noi încălcăm, pe cale de interpretare, o lege nu ne face ilegalisti penali, se întâmplă ca uneori sa le interpretezi in alt mod decat o face o instanța. Nu putem sa păstram toate lucrurile pe care le greșim sub preș ca o sa iasă in presa. Acum pentru ca am persistat in greseala 2 ani, probabil nu vom lua avertisment, vom lua amenda. Trebuie luat si asta in calcul. Cineva ar trebui sa se uite si pe lucrul acesta. Nici nu e asa mare. In ceea ce privește, suma mi se pare mare. Vom contesta decizia AEP.

Cristina Pruna: Ce s-a zis aici ca noi nu trebuie sa luam o decizie, Tudor a zis chestia asta. Eu nu pot ca membru al BN sa nu iau o decizie pentru stoparea imediata a acestor contracte. Si nu stiu daca ceilalti sunt de acord, dar eu propun sa luam o decizie la finalul discuțiilor. Nu cred că să ajungă (n.r. in presa) toate problemele noastre din Poiana si pe urma sa fim atacați

Cristian Moș: Da, Cristina, suntem de acord, sa luam o decizie prin care SG sa înștiințeze parlamentarii, sa se puna in regula cu actele. Ce vad eu problema aici. Cum de am ajuns in situatia asta. La noi parlamentarii platesc separat, partidul plătește separat.(…) Din punctul meu de vedere ar trebui anunțați cat mai repede parlamentarii si sunt de acord cu tine, Cristina.

Tudor Benga: M-am opus unei decizii fără să știu cuantumul. Doi la mana, responsabilitatea. Tot ceea ce a spus Silviu, SG-ul are obligația legală de a face un demers, exact ăsta, pe care noi îl întărim politic, si sa-l respecte. Stilul asta de bullying politic pe care voi îl practicați in clipa doi…

Cristina Prună: Te întrerup pentru ca o dai într-o discuție politică. Toți de la masă și toți care s-au conectat la distanță sunt de acord că trebuie să luăm o decizie și tu cauți o motivație politică într-o chestie pe care trebuie s-o tranșăm rapid prin vot. Mai avem două chestiuni super importante si începem s-o dăm în chestiuni politice. Nu în situația asta.

Tudor: S-a explicat foarte clar ce s-a schimbat. Motivul pentru care eu insist este o chestie sistematica. Tot timpul se taie colțurile, se găsesc soluții de scurtături, dar în momentul în care scurtăturile alea bagă organizațiile în gard, nimeni nu dă socoteală. Și noi nu învățăm. Am cerut clar. Informația completă si decidenții.

Cristina Pruna: Eu sunt super lămurită, cine si-a asumat, cine, ce, unde au fost greșelile, am avut si cuantumul. Eu sunt super lămurită asa ca am sa propun si o decizie. Ar trebui ca BN sa ceara SG sa informeze parlamentarii sa sisteze de urgenta contractele de subînchiriere. SG sa informeze si filialele din tara care sunt in aceeași situație, sa sisteze de urgenta aceste contracte.

Liviu: Ca idee, toate observațiile care rezulta din urma controalele AEP, cel puțin cat am fost eu director. La mine nu a ajuns nicio informatie ca ar fi vreo alta filiala ca a inchiriat contracte (n.r. in afara de S3 si Dolj).

Cristina Prună: Eu înțeleg ca parlamentarii aveau același contract de subînchiriere, doar ca aveau sediile de la stat. Ar trebui poate sa adoptam asta. Daca sigur trimite informarea asta catre toti sefii de filiale, daca trimiți catre toți, sa nu înțeleagă cei care au închiriat sediul de la stat si au subînchiriat la parlamentari.

Dumitru: Chestia asta cu stornarea nu e chiar ok. Legea permite stornarea in anumite situații. Daca putem sa salvam niște bani, pentru viitorul control AEP, de ce sa nu-i salvam banii aia? Asta e viata. Dar macar sa ma interesez, in ce condiții. Ce părere aveți?

Stelian: Mie mi se par destul de clare lucrurile. Stornarea se face atunci când au existat niște nereguli in facturile alea. Tu ar trebui sa returnezi. Hai sa nu ne mâncăm de sub unghii pentru o luna doua. Daca vrem sa facem pentru septembrie, octombrie o rezolvare pentru a le deconta e sa le antedatezi, sa faci contract cu proprietarul, proprietarul sa facă alte facturi și tu sa plătești.

Tudor Benga: Dumitru, dar tu nu ești de specialitate.

Silviu: Stornarea este o procedura absolut legala, se poate face daca se îndeplinesc condițiile pentru care trebuie sa faci o stornare. Din punctul nostru de vedere, se poate face stornarea. (…) Dar nu înseamnă ca parlamentarii vor mai putea face ceva cu banii aia, vor trebui sa-i predea la parlament. Valoarea chiriei oricum pleca din conturile partidului, parlamentarii ajutau partidul cu o parte din chirie.

Tudor Benga: Problema noastră e ca ne găsim azi aici, si azi aici a existat un contract. Daca noi după ce avem tot acest complot care știe, daca noi apărem cu o alta data, mi se pare fals. Daca noi ne apucam sa ne ducem in spate, sa modificam date si contracte…

Ședința USR s-a încheiat cu decizia de a renunța la contractele subînchiriate, după ce AEP a descoperit și a sancționat USR pentru încălcarea legislației.

 

 

3 comentarii la “USR, ședință cu scandal și amenințări cu bătaia. Cum au ocolit legea pentru a pune mâna pe banii statului AUDIO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *