Skip to content
Politică

USR și PLUS intră în ședință

PS News

Liderii USR se vor întruni miercuri, de la ora 19,30 într-o şedinţă a Comitetului Politic al formaţiunii, au precizat surse politice, pentru Agerpres.

Tot miercuri seara se va desfăşura o şedinţă a Consiliului Naţional al PLUS, în cadrul căreia urmează să se discute inclusiv despre mandatul de negociere pentru zilele următoare.

Şedinţele au loc după ce, anterior, în cursul zilei de miercuri a avut loc o reuniune a echipei de negociere USR PLUS.

Conform unui comunicat al USR PLUS, conducerea alianţei susţine varianta nominalizării lui Dacian Cioloş sau a lui Florin Cîţu pentru funcţia de prim-ministru, dar consideră că un eventual nou Guvern condus de Ludovic Orban „nu răspunde aşteptărilor” electoratului de centru-dreapta.

„USR PLUS îşi exprimă dorinţa şi disponibilitatea de a continua discuţiile asupra structurii şi programului unei guvernări pe baza unei majorităţi alături de PNL şi UDMR.

Ambele variante de premier propuse de partide la consultările cu Preşedintele României, Dacian Cioloş din partea USR PLUS şi Florin Cîţu din partea PNL, au susţinere din partea noastră.

Considerăm că un eventual nou guvern condus de Ludovic Orban, având în vedere demisia din funcţia de premier şi neîndeplinirea angajamentelor luate faţă de USR PLUS, nu răspunde aşteptărilor electoratului de centru-dreapta care îşi doreşte un nou început şi o guvernare cu mandat reformist„, a precizat USR PLUS.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *