Skip to content
Politică

USRPLUS a pus gând rău companiilor de stat. Ministrul Investițiilor anunță concedieri masive printre bugetari

Inquam Photos / Virgil Simonescu

Companiile de stat din România sunt o gaură neagră şi trebuie să devină o sursă de venituri la buget, a afirmat vineri Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, menţionând că „plăţile pentru conducerea acestor companii vor trebui să fie legate de performanţă”, arată Agerpres.

La companiile de stat din nou o recomandare de ţară recurentă: companiile de stat din România sunt o gaură neagră şi trebuie să devină o sursă de venituri la buget, o sursă de mandat public. Dacă are rost să ţinem o companie de stat pentru că are o misiune publică atunci facem explicit această misiune – sau să le închidem pe acelea care nu mai au niciun fel de rost. Nu există o entitate a statului român care să se ocupe centralizat de această problemă şi vom crea această entitate la SGG.

Pornisem oarecum o discuţie cu OECD (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică) ca parte a candidaturii României la OECD să operaţionalizăm o asemenea entitate. Acum am pus-o şi în PNRR. Asta înseamnă că această entitate va trebui să primească planul de restructurare, va trebui să facă audituri pe fiecare companie de stat şi să propună împreună cu ministerul care deţine acea companie un plan referitor la acea companie: fie o restructurezi, fie o laşi aşa cum este dacă este performantă, fie că o închizi dacă nu are nicio misiune publică„, a menţionat Ghinea, la o dezbatere pe tema PNRR.

Totodată, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a subliniat că plăţile pentru conducerea acestor companii vor trebui să fie legate de performanţă, iar numirile pe bază meritocratice să fie făcute la toate companiile de stat.

 

1 comentariu la “USRPLUS a pus gând rău companiilor de stat. Ministrul Investițiilor anunță concedieri masive printre bugetari

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *