Skip to content
Economie

Uzina Ford din Craiova a fost vândută. Ce maşini urmează să se fabrice

Facebook/ford craiova

Ford a anunțat primele schimbări generate de marea reorganizare a companiei, care include separarea producției de vehicule electrice (Ford Model e), pe combustie (Ford Blue) și Ford Pro (vehicule comerciale. Una dintre consecințe este transferul uzinei către Ford Otosan. Au fost anunțate datele de producție pentru două modele electrice fabricate la Craiova.

Ford Craiova va intra în proprietatea Ford Otosan din Turcia, în acest an, o companie pe care Ford o deține împreună cu constructorul turc. Concret, Ford are 41%, un procent egal cu Koc Holding, restul de 18% fiind listat pe bursă.

Otosan a plătit 575 milioane de euro pentru fabrica din Craiova, plus 140 milioane de euro, plată condiționată de nivelul de utilizare a capacității. Planurile de industrializare de la Craiova cuprind două vehicule electrice la centrul de electrificare din Craiova: Ford Puma electric va fi produs din 2024 la Craiova, de asemenea, Transit Courier și Tourneo Courier, începând din 2023 și electric din 2024.

Activitățile de vânzări din România va fi redenumită Ford Romania Services SRL, urmând să fie reorganizată pentru a prelua toate activitățile care nu țin de producție. Nu în ultimul rând, una din consecințe va fi oprirea producției modelului EcoSport, pentru a face loc noilor modele, informație anunțată anterior de Profit.ro.

Ford a anunțat anterior că investește în uzina Otosan din Kocaeli 2 miliarde de euro, pentru a crește volumul de producție și de baterii. Ford Otosan va produce Transit Custom – Tourneo Custom va fi fabricată începând din 2023, cu versiuni electrice pentru ambele, în timp ce Transit Courier și Tourneo Custom vor fi construite la Craiova.

Parteneriatul dintre Koç Holding și Ford datează din 1928, iar uzina din Kocaeli a fost deschisă în 2001, iar din 2004 aceasta a reprezentat principala fabrică Ford pentru producerea Ford Transit Custom și Transit de 2 tone. De asemenea, gama Ford Courier este fabricată la uzina Yenikoy Ford Otosan, situată tot în Kocaeli. În total, aproximativ 85% din vânzările întregii familii de vehicule comerciale Transit sunt reprezentate de vehicule fabricate de Ford Otosan în Turcia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *