Va avea PNL candidaţi proprii la sectoare? Flutur: „Viața într-o coaliție e delicată”

Gheorghe Flutur - Puterea Știrilor

Partidul Național Liberal merge la victorie în 2024, susține Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava și prim-vicepreședinte Politici Publice PNL. Invitat luni în emisiunea Puterea Știrilor, Flutur nu a exclus posibilitatea ca alianța cu PSD să continue și după 2024, chiar dacă liberalii au decis să participe singuri la alegerile de anul viitor, cu sloganul „Prin noi înșine”.

„Viața într-o coaliție politică e delicată”

„Nu mă grăbesc să dau pronosticuri pentru 2024, pentru că aș greși. Partidul Național Liberal merge la victorie. Noi trebuie să folosim cei aproape 1300 de primari, să le valorificăm potențialul lor și majoritatea sunt exemple de bune practici în administrațiile locale și județene. Aceste exemple vrem să le dăm și în alte comunități, să vadă ce înseamnă primar liberal, inițiativă liberală și avem zone, oameni în țară cu care ne mândrim foarte tare și vrem să multiplicăm asta. Deci, ca să spun acum procente, aș greși, dar suntem foarte atenți. Lucrăm acum la bugetul de stat. Pentru 2024 trebuie să avem alocate resurse și pentru pensii, dar și pentru dezvoltarea României. PNL-ul a venit la guvernare promițând dezvoltarea României. Proiectul Anghel Saligny este marca PNL, cel care înseamnă apă, gaze naturale, canalizare, drumuri, cu prioritate în mediul rural. Avem proiectele europene pentru mediu urban, cu multe orașe modernizate.  Absorbția banilor, să nu greșim, să întârziem, să pierdem bani. Sunt priorități pe care noi le avem. Avem miniștri importanți în Guvern care vin săptămânal la discuții cu noi, cu conducerea partidului, să vedem ce probleme mai sunt și încercăm această simbioză, pentru că viața într-o coaliție politică e delicată. Trebuie să ai cultura și maturitatea politică să înțelegi ce înseamnă o coaliție.

Noi ne-am întâlnit la Sinaia acum 3 săptămâni în urmă și am trasat drumul nostru <<Prin noi înșine>>. Partidul Național Liberal și-a luat soarta mâini, că apăruse fel de fel de discuții în spațiul public. Știm să ne luăm soarta în mâini, știm să luptăm, dar nu excludem să continuăm guvernarea cu PSD și după 2024, pentru că e nevoie de stabilitate politică. Vreau să fiu corect, nici noi, nici PSD, nici alții nu vor face singuri 51%”, a declarat Gheorghe Flutur, la Puterea Știrilor.

Întrebat dacă PNL va avea candidați proprii și la primăriile din Capitală, prim-vicepreședintele partidului a anunțat că a susținut Partidul Național Liberal Liberal „să meargă pe picioarele lui, dar vom vedea cât de mult va confirma candidatul sau echipa noastră și vom fi foarte realiști și foarte pragmatici”.

Amintim că Flutur a fost desemnat, alături de alți 9 liberali, să se ocupe de planul PNL de abordare a alegerilor europarlamentare de la anul viitor.

Așadar, din echipa de campanie pentru alegerile europarlamentare fac parte: secretarul general Lucian Bode (şef de campanie), prim-vicepreşedinţii Rareş Bogdan, Dan Motreanu, Gheorghe Flutur şi Iulian Dumitrescu, alături de Emil Boc, Vasile Blaga, Ilie Bolojan, Ion Dumitrel şi Hubert Thuma.

„Nu am discutat aceste lucruri. Încă nu am discutat aceste lucruri, pentru că și noi măsurăm, cântărim, vom vedea, vrem să fim pragmatici, vrem să fim realiști și vom spune ce avem de spus în perioada următoare. Dar astăzi prioritatea noastră este să începem să încălzim motoarele tuturor structurilor din teritoriu. Am susținut Partidul Național Liberal Liberal să meargă pe picioarele lui, dar vom vedea cât de mult va confirma candidatul sau echipa noastră și vom fi foarte realiști și foarte pragmatici.

Noi pornim la această luptă gândindu-ne la șansa numărul unu. De aia căutăm candidații cei mai buni, îi scoatem la încălzire, să iasă, să comunice bine, să aibă un program. Și asta vom face în perioada următoare. Deocamdată ne gândim la candidații pe europarlamentare, cu mesajul pe care PNL-ul trebuie să-l aibă. Care-i poziția PNL-ului pentru Parlamentul European, care va fi amprenta liberală în Parlamentul European în perioada următoare. După aia pregătim localele, parlamentarele, le pregătim pe fiecare în parte. Astea am început să le discutăm în echipa națională de campanii.

Noi în martie găzduim congresul PPE-ului, cel mai mare partid din Parlamentul European, la București. Suntem gazde, suntem organizatori. Până atunci sper să avem și să putem să comunicăm acea listă pentru alegerile europarlamentare. Măsurăm, calculăm de două ori, de trei ori. Nu ieșim cu 7-8 luni înainte, pentru că nici strategic nu este corect”, a mai spus Flutur, la Puterea Știrilor.

 

Autor

  • Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: