Skip to content
Puterea Știrilor Video

Va avea Viorica Dăncilă soarta celorlalți lideri PSD învinși la prezidențiale? Cristian Pîrvulescu: Conducerea partidului o va obliga să-și asume eșecul

psnews.ro

Invitat la ”Puterea Știrilor”, decanul Facultății de Științe Politice din cadrul SNSPA, politologul Cristian Pîrvulescu, a declarat că, în opinia sa, Viorica Dăncilă nu va demisiona după eșecul de duminică de la prezidențiale. Va fi obligată, în schimb, s-o facă de către conducerea partidului, așa cum au pățit și ceilalți foști lideri social-democrați învinși în alegeri, a explicat politologul.

”Mi-e greu să anticipez, dar așa cum am văzut-o pe Viorica Dăncilă, nu cred că-și va da demisia. Va trebui obligată să-și dea demisia. Acum să fim serioși, nici Adrian Năstase nu voia să-și dea demisia, situația din partid l-a obligat să facă un pas înapoi și până la urmă a fost sacrificat, nici Mircea Geoană, nici Victor Ponta. Deși Ponta a fost conștient în seara alegerilor de acum 5 ani că partidul nu poate mai mult și că trebuie neapărat găsită o alternativă, că PSD ar trebui să rămână un partid-pubelă, în care să rămână ceea ce nu se poate reforma, urmând să se construiască un partid nou. Numai că acel partid nou n-a putut să fie construit în jurul lui Victor Ponta atât de repede încât să fie o alternativă la PSD. Gândiți-vă că Victor Ponta este, din punct de vedere ideologic, destul de inconstant. După 2015 s-a orientat către naționalism, cu Partidul România Unită (PRU), care are un mesaj profund xenofob, după care a încercat să preia elementele de stânga de PSD, nemulțumite de orientarea antieuropeană, antiprogresistă și antisocială a partidului, construind Pro România. Dar și acest mesaj este destul de confuz în momentul de față”, a spus Cristian Pîrvulescu la ”Puterea Știrilor”.

Politologul a precizat că, și de data aceasta, totul va depinde de primarii din teritoriu, care nu vor ezita să abandoneze partidul pentru a se conecta din nou la resurse.

”În situația dată, PSD nu are nici orientare ideologică, pentru primari nu există în proximitatea așa-zis ideologică nicio soluție, deci mă aștept ca aceștia să părăsească cu sutele partidul în lunile următoare, îndreptându-se spre alte partide. Iar frica de acest lucru îi vor face pe cei din conducerea partidului să o oblige pe doamna Dăncilă să facă un pas înapoi, să-și asume eșecul pe care nu-l recunoaște.

În prima luare de cuvânt, Viorica Dăncilă spune că e vorba de un succes. Nu a reușit să recupereze nimic. De altfel, PSD e un partid care-și poate mobiliza electoratul la vot doar la o prezență generală redusă. În momentul în care prezența depășește 40%, când electoratul liber, electoratul de opinie se prezintă la vot, PSD începe să aibă probleme serioase. Primarii au primit semnalul de avertizare și sunt foarte atenți”, a adăugat Pîrvulescu.

Înfrângere istorică pentru PSD

Rezultate oficiale parţiale ale alegerilor prezidenţiale de duminică indică faptul că în ţară, Klaus Iohannis a obţinut 63.16% din voturi şi Viorica Dăncilă – 36,89 %. În diaspora, Klaus Iohannis are un scor de 92,19%, iar Viorica Dăncilă 7,81%. Însumând voturile exprimate în ţară şi în străinătate, rezultă că în total au fost contabilizate 9.632.798 de voturi, reprezentând 96,03%, situaţie în care Klaus Iohannis a fost votat de 6.306.918 de alegători, reprezentând 65,47%, iar Viorica Dăncilă a primit voturile a 3.325.880, adică 34,53 %.

Este cel mai slab scor obținut de un candidat PSD la prezidențiale din istorie. Până duminică, cel mai slab scor era în dreptul lui Victor Ponta, la alegerile din 2014, dar acum Viorica Dăncilă a luat cu 1,2 milioane de voturi mai puțin decât lua candidatul PSD în urmă cu 5 ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *