Skip to content
Politică Sănătate Știri

Va fi declarată epidemie de gripă? Ministrul Sănătății, noi precizări

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, spune că nu ştie încă dacă va declara epidemie de gripă, aşteptând datele de la Institutul de Sănătate Publică, acestea urmând să fie disponibile cel mai probabil în cursul serii de marţi.

„Nu ştiu încă dacă o să declar epidemia, aştept datele de la Institutul Naţional de Sănătate Publică, date care încă nu s-au centralizat, de regulă ziua de joi era data raportărilor, am cerut să se raporteze astăzi, probabil înspre seară voi avea rezultatele exacte. Mă voi întâlni cu specialiştii din Comitetul de gripă şi vom lua o decizie„, a declarat, marţi, Sorina Pintea, aflată la Braşov.

Întrebată dacă România este pregătită în cazul în care va fi declarată epidemie de gripă, Pintea a spus: „Este pregătită pentru că procedurile noi le-am transmis în teritoriu încă din 17 ianuarie, când s-a declarat debutul sezonului gripal. Deci măsurile transmise sunt măsuri în caz de gripă”.

Ea a menţionat că sunt unele regiuni unde sunt mai multe cazuri, precum sudul şi vestul ţării, dar „epidemia nu se poate declara local”. Se pot însă lua măsuri la nivel local, precum suspendarea cursurilor acolo unde absenteismul este mai mare de 20 la sută.

Pintea a spus că va face anunţul într-o declaraţie de presă.

Din punctul meu de vedere nu ar trebui să fie un anunţ foarte aşteptat pentru că noi ne comportăm în acest moment, autorităţile, ca şi în cazul unei epidemii. Până la urmă nu cred că trebuie să facem o isterie din asta. Este o boală care circulă, sezonier, pe timpul iernii. Faptul că se încălzeşte vremea ne ajută într-un fel sau nu ne ajută, pentru că virsului gripal îi place la frig spre exemplu, dar sunt alţi viruşi cărora le place la căldură”, a mai spus Pintea.

De asemenea, întrebată în ce condiţii se poate declara încheierea epidemiei de gripă, Pintea a spus că atunci când numărul cazurilor diagnosticate va fi sub cel al cazurilor estimate se va putea spune că s-a încheiat circulaţia virusului gripal.

Dar vă aduc aminte că anul trecut inclusiv în luna mai am avut o persoană decesată”, a adăugat ea.

Ea a mai spus că marţi s-a semnat contractul, iar zilele acestea se vor distribui în teritoriu cele 25.000 de doze de vaccin suplimentare pentru persoanele din categoriile de risc.

Sunt medici de familie care au trimis estimări probabil sub necesar pentru că noi achiziţionăm vaccinul pe baza estimărilor făcute de Direcţiile de sănătate publică care solicită medicilor estimările. estimările de anul acesta au fost la 1.100.000, am comandat 1.300.000 de doze. Solictpările suplimentare au venit abia de săptămâna trecută”, a mai spus Pintea.

Până în prezent, 48 de persoane au murit din cauza gripei în acest sezon.

Întrebată de ce a intrat, împreună cu delegaţia ei, în spitalul din Braşov fără a purta papuci de protecţie, Pintea a spus că a intrat într-o secţie fără pacienţi.

La insistenţele jurnaliştilor, Pintea a afirmat: „În acest moment eu nu am văzut anunţ pe spital care să fie pus că…”, moment în care i s-a spus că este un astfel de anunţ, la intrare.

„Îmi cer scuze, acum l-am văzut„, a replicat Pintea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *