Skip to content
Politică

Va primi Piedone ajutor în dosarul Colectiv? Silviu Mănăstire: ”El a semnat autorizația de construire în parc pentru Mitrache, zis Câine” – DOCUMENTE

psnews.ro

Jurnalistul Silviu Mănăstire se întreabă, pe pagina de Facebook a emisiunii ”Dosar de politician”, dacă liberalii îl vor ajuta pe Cristian Popescu Piedone, care are vineri termen în dosarul Colectiv, prin conexiunile pe care le au în Justiție. Întrebarea ziaristului vine în condițiile în care candidatura lui Piedone la Primăria Sectorului 5 i-ar spori șansele candidatului PNL, Cristian Băcanu, prin faptul că ar lua voturi de la PSD, principalul rival al liberalilor în sector.

”Tocmai în campanie, Piedone va merge vineri, 18 Septembrie, în fața judecătorilor Curții de Apel București la termenul din dosarul Colectiv (apelul dosarului). Unde va afla câți ani de pușcărie va face de fapt, 8 sau cu două cifre. Piedone crede, în naivitatea lui, că dacă este candidat, judecătorii vor amâna cauza și vor fi mai blânzi în sentință.

" "

O păsărica din Justiție susține că una dintre judecătoarele din completul care îl judecă pe Popescu Piedone este doctoranda avocatului Valeriu Stoica, fost șef PNL, ministrul Justiției, și om cu relații grele în sistem. Întâmplător sau nu, candidatul liberal la sectorul 5 este secretarul de stat de la ministerul Justiției, avocatul Băcanu.

Acum întrebarea este: liberalii vor să-l ajute sau să-l păcălească pe Piedone, știut fiind faptul că Băcanu poate ajunge primar doar dacă Piedone ia ceva voturi în plus față de cei 5 la sută pe care ii visează?”, scrie Silviu Mănăstire.

Piedone a semnat autorizația de construire pentru Mitrache, zis ”Câine”

Jurnalistul publică și o copie a autorizației de construire, semnată de primarul Sectorului 4 de atunci, Cristian Popescu Piedone, în baza căruia afaceristul Mihai Mitrache, zis ”Câine”, apărat vehement de Nicușor Dan, a ridicat un restaurant de 400 mp în Parcul Orășelul Copiilor .

„Apropos de scandalul de la sectorul 4… Mitrache Câine, cel pentru care Nicușor Dan NU făcea trafic de influență, nici intervenții și nici mediere, a primit autorizația de construire în parc de la penalul Popescu Piedone, Câine având o relație extrem de apropiată și pragmatică cu cel condamnat la 8 ani și jumătate de pușcărie în dosarul Colectiv”, precizează Silviu Mănăstire.

 

Cine candidează în Sectorul 5

Unsprezece candidaţi au intrat în cursa electorală pentru funcţia de primar în Sectorul 5 al Capitalei:

-Cristian Piedone Popescu (Partidul Puterii Umaniste) – economist

– Cătălin Lucian Iliescu (PMP) – inginer

– Ion Valentin Voicu (ALDE) – inginer, actual consilier general

– Daniel Florea (PSD) – jurist, actualul primar

– Cristian Tudor Băcanu (PNL) – avocat, actual secretar de stat

– Ştefan Pirpiliu (Alianţa Pro Bucureşti 2020) – inginer

– Marian Daniel Vanghelie (Partidul Social Democrat Independent) – technician

– Florin Ciomag (Mişcarea Alianţa Patrioţilor Români) – antreprenor

– Octavian Mirea (Partidul Ader la Democraţie Educaţie şi Reconstrucţie) – inginer

– Adrian Fundeneanu (Partidul Neamul Românesc) – antreprenor

– Adrian Ion Urichianu (PRM) – profesor

 

" "
" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *