Val de viroze în toată țara | Problemele care pot apărea și cum le prevenim

Sursa foto: Facebook

Adrian Marinescu, director medical al Spitalului de Boli Infecțioase Matei Balș din Capitală, a vorbit la Antena 3 CNN despre ce viroze sunt în prezent, în țara noastră, și cum putem să le prevenim.

”Aș spune infecții virale, pentru că, din păcate, inclusiv rujeola ne-a pus foarte mari probleme în ultimele 5-6 luni și nu dă semne că se va opri.Avem zeci de cazuri de rujeolă în fiecare zi și unele chiar înseamnă forme complicate.

În principiu, dacă vorbim de cele care țin de sezon, ele au ajuns să se liniștească acum. Avem puține cazuri de gripă, nu mai vorbesc că infecția cu SARS-COV 2 s-a redus extrem de mult. Sigur că sunt și alte infecții virale și pentru fiecare sezon, bineînțeles că sunt anumite virusuri. În mod clar, dacă vine căldura, vom avea și toxinifecții alimentare.

Dacă pacientul are boli cronice, dacă e un copil mic, dacă e o persoană în vârstă și starea generală nu este una bună și poate nu controlează nici simptomele digestive, nici febra, evident că va ajunge la un consult.

Părerea mea e că ar trebui să ajungă la medicul de familie, în primă fază, pentru că la camerele de gardă timpii de așteptare sunt mai mari. Deci, la medicul de familie, la cel mai apropiat cabinet, dacă nu rezolvă, sigur că la o cameră de gardă nu trebuie să fie neapărat de boli infecțioase, poate să fie la spitalul cel mai apropiat”, a declarat Adrian Marinescu, director medical al Spitalului de Boli Infecțioase Matei Balș din Capitală.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: