Vâlcea: Incendiu la locomotiva unui tren de călători, în gara Băbeni/ Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

112 SMURD
Sursa foto: X

Un incendiu a izbucnit, joi seară, la locomotiva unui tren de călători aflat în gara Băbeni, judeţul Vâlcea, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale. Primele informaţii arată că nu sunt victime. Reprezentanţii CFR SA au precizat că trenul este un automotor, iar mecanicul a anunţat o degajare de fum la motor.

UPDATE – ”Mecanicul trenului R 2018, format dintr-un automotor, anunţă că s-a produs o degajare de fum la motor, în jurul orei 17.35. Trenul se afla între statiile Ioneşti şi Băbeni, km 271+315. A fost solicitată intervenţia pompierilor”, a precizat purtătorul de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan.

ŞTIREA INIŢIALĂ – Pompierii din judeţul Vâlcea intervin cu 3 autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD la un incendiu izbucnit la locomotiva unui tren de călători, în gara din Băbeni.

”Din spusele apelantului, nu sunt victime”, a transmis ISU Vâlcea.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: