Vâlcov e doar primul. România mai are de recuperat din Italia condamnați celebri

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Fostul ministru PSD Darius Vâlcov a fost extrădat, luni, din Italia şi a ajuns după gratii, la Penitenciarul Rahova. Este primul fugar celebru pe care statul român reuşeşte să îl aducă din Italia, ţară devenită refugiu pentru mulţi condamnaţi români, precum Mario Iorgulescu, Alina Bica, Daniel Dragomir, fost ofițer SRI, sau omul de afaceri Dragoș Săvulescu.

Condamnat definitiv la 6 ani de închisoare pentru corupţie, Darius Vâlcov a fost adus de la Roma sub escortă militară.

El a fugit din țară cu puțin timp înainte de a fi condamnat de Instanţa Supremă la 6 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă şi spălarea banilor. Darius Vâlcov a fost trimis în judecată pentru trafic de influență, spălare de bani, efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, în formă continuată. Pentru instrumentarea cazului, la percheziţii, procurorii au găsit în casa acestuia bani şi mai multe tablouri, toate ascunse în pereţii casei.

Autor

  • Are o experiență de peste 25 de ani în presa românească. Și-a început cariera în radio, a continuat cu presă scrisă (reviste) și acum este parte din echipa PSNews. Bun comunicator, pasionată de cuvântul spus sau scris, are o aplecare spre natura umană și literatură fantastică. Pledează vinovată de curiozitate și entuziasm.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: