Skip to content
Economie

Valea Jiului a ajuns Valea Ruinelor. Coloşii abandonaţi din marea regiune minieră a României

adevarul

Valea Jiului este împânzită de ruine ale unor construcţii industriale, care nu au mai putut fi demolate şi nici puse în valoare, deşi au rămas simboluri ale oraşelor miniere.

Peste 100.000 de oameni erau angajaţi în minerit, în Valea Jiului, la sfârşitul anilor ´80. Bazinul carbonifer înconjurat de munţii Vâlcan, Retezat, Şureanu şi Parâng a fost cea mai industrializată regiune a României acelor timpuri.

Valea Jiului a păstrat până în prezent doar o mică parte din industria cu care autorităţile comuniste se mândreau în urmă cu peste trei decenii.

Au rămas, în schimb, sute de hectare de terenuri miniere, neecologizate şi împânzite de ruine, numeroase clădiri a căror ridicare s-a oprit în jurul anului 1990 înainte de a fi realizată complet, construcţii dezafectate, ale nimănui.

Despre ele, mulţi dintre localnici nici nu mai ştiu ce rol ar fi avut, rămăşiţe industriale pentru care planurile de demolare au fost abandonate – toate aceste edificii abandonate dovedindu-se de neclintit din mijlocul unei regiuni extrem de ofertantă în ce priveşte bogăţia naturii, scrie adevarul.ro.

Fiecare din cele şase oraşe miniere de pe văile celor două Jiuri (de est şi de vest) păstrează ruine industriale pe care timpul le-a transformat în adevărate simboluri locale.

TURNUL DE 220 DE METRI DIN LUPENI

O mulţime de ruine industriale împânzesc Lupeniul, însă cea mai mare clădire abandonată care poate fi văzută în oraşul minier a aparţinut uzinei textile „Vâscoza”, în trecut una dintre cele mai mari din România.

Un turn de beton înalt de aproape 220 de metri se ridică din mijlocul construcţiilor dezafectate ale uriaşei fabrici, în care de-a lungul timpului au lucrat mii de femei.

RUINELE ANINOASEI

Mina de cărbune din Aninoasa a fost închisă definitiv în anul 2006, iar planurile iniţiale ale autorităţilor prevedeau ca vechea exploatare, deschisă încă din 1880, să devină un muzeu al oraşului.

Clădirile minei nu au mai fost demolate, în schimb, cele mai multe s-au ruinat, împreună cu blocurile din jurul acesteia. Doar puţul principal al exploatării a rezistat timpului şi poate fi privit ca o adevărată bucată de istorie.

MONUMENTELE PETRILEI

Mina Petrila s-a închis definitiv la sfârşitul anului 2015, după aproape un secol şi jumătate de funcţionare, iar clădirile şi instalaţiile sale au fost dezafectate sau demolate.

Câteva construcţii au rămas încă în picioare şi pot fi vizitate de curioşi, unele fiind incluse pe lista monumentelor istorice. Astfel nu au mai fost demolate, însă nici nu au beneficiat de protecţie adecvată în faţa hoţilor şi a naturii. Puţul Minei Petrila a păstrat o maşină de extracţie preţioasă, care a funcţionat neîntrerupt peste 70 de ani, dar care după închiderea minei a fost vandalizată de hoţi.

BLOCUL FANTOMĂ DIN URICANI

Mina Uricani, înfiinţată la sfârşitul secolului al XIX-lea, a fost închisă în decembrie 2017, iar cea mai mare parte a perimetrului minier a fost ecologizată.

Oraşul de la poalele Retezatului Mic s-a depopulat în ultimele trei decenii, iar multe dintre blocurile ridicate pentru mineri au rămas aproape pustii. Cel mai înalt dintre ele, un bloc-turn ridicat în anii ´60 pentru nefamilişti, a fost complet părăsit şi transformat într-o uriaşă ruină de care localnicii nu se mai apropie.

PREPARAŢIA RUINATĂ DE HOŢI

Preparaţia Coroieşti din vecinătatea minei Vulcan a fost înfiinţată la începutul anilor ´60, iar în primii ani de funcţionare era prezentată de autorităţile comuniste drept una dintre „perlele” industriei din Valea Jiului.

A fost închisă în 2015, iar în prezent a devenit zona industrială din sudul judeţului Hunedoara cea mai căutată de hoţii de fier vechi. Sute de oameni din împrejurimile vechii preparaţii profită de pe urma furturilor de aici, chiar dacă mulţi îşi pun viaţa în pericol, scormonind prin „măruntaiele ei”.

RUINELE FEROVIARE ALE PETROŞANIULUI

În Petroşani, călătorii descoperă câteva construcţii feroviare cu o istorie bogată, rămase de izbelişte. Turnul de apă, înalt de peste 30 de metri, datează de peste un secol.

Monumetul aflat în vecinătatea gării şi a depoului de locomotive se numără printre puţinele construcţii de acest fel din România, însă autorităţile i-au ignorat potenţialul turistic. Lângă el, în clădirile îmbătrânite ale depoului, vechi din 1912, s-au păstrat câteva locomotive de epocă, lăsate pradă ruginii.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *