Skip to content
Coronavirus

”Valea plângerii” sau oboseala pandemică. Psihiatrul Gabriel Diaconu: Am văzut oameni decenți, educați, care alunecă într-un extremism al afirmațiilor

Facebook/Gabriel Diaconu

Contactat de PS News, medicul psihiatru Gabriel Diaconu susține că o parte a populației a ajuns la epuizare psihică după mai bine de un an de pandemie și acceptă din ce în ce mai greu noile restricții, mai ales că autoritățile comunică greoi sau deloc în astfel de situații. Psihiatrul spune că a observat „oameni decenți, precauți, educați” care alunecă într-un extremism al afirmațiilor: ”Ne dăm seama că ei riscă să moară, dar noi riscăm să nu mai putem trăi”.

”Pe lumea asta există mijloace prin care oamenii deprind noi abilități, spre exemplu abilitatea de a purta o mască, abilitatea de a te organiza într-o anumită mulțime. E o curbă a învățării, oamenii se adaptează. În momentul în care oamenii se adaptează, pentru unii dintre ei noile măsuri restrictive nu vor face o diferență foarte mare, pentru că din totalul populației unii dintre oameni vor fi automatizați deja, vor fi deprins deja chestia asta și le va intra în reflex.

Ponderea lor după un an va fi undeva la 15-20% maxim, adică unul din 5 români deja nu își mai pune problema restricțiilor în ceea ce privește mobilitatea, măști, ore de închidere, pentru că au internalizat deja prelungirea pandemică.

Lângă ei există o masă crescândă, greu de estimat, dar probabil la un 35-30%, care a obosit groaznic de mult pentru că s-a luptat cu îndoiala încă de la început, a sperat la unison, a disperat la unison, și care în zilele noastre mai are un pic pe fundul vasului resursa de-a se mobiliza voluntar în direcția respectării unor noi reguli sau schimbarea din mers a anumitor proceduri. Acești oameni care acum un an poate că erau solidari comunității, în zilele noastre îi vezi deziluzionați. Probabil că sunt așa din cauza unor momente de absurditate în comunicarea publică. Sunt deziluzionați pentru că, deși li s-a spus că efortul lor va face o mare diferență, aceasta nu li s-a măsurat, și iată că astăzi este un nou val care vine, o nouă hemoragie de infectări în comunitate”, spune medicul.

Acesta este de părere că, odată cu implementarea noilor măsuri, ”vom observa că sunt foarte mulți români sunt obosiți, o oboseală pandemică pe care putem s-o numim ”valea plângerii”. Gabriel Diaconu susține că acesta este momentul în care autoritățile ar trebui ”să dea un semnal că nu și-a uitat cetățenii”.

”În ”valea plângerii”, până să înceapă efectul colectiv și la nivel administrativ central, și la nivel cultural, social, va fi extrem de multă suferință psihologică, atât din punct de vedere fiziologic cât și patologic. Și aici vorbim de personalul sanitar, dar și de epuizarea răbdării celor care și-au văzut în ultimul an afacerile absolut răvășite de interdicții, cei care și-au pierdut pâinea de pe masă. De asemenea, epuizarea morală a unora care au căutat să-și adapteze companiile în regim de telemuncă, dar care nu își pot converti modelul afacerial genului ăsta de muncă și atunci drenează resurse și spun că mai pot rezista 6 luni după care mor și ei.

Ăsta este momentul în care statul ar trebui să dea un semnal că nu și-a uitat cetățenii, pentru că, trăind în ”valea plângerii”, nu mai avem luxul anului trecut în care să spunem ”stai în casă, salvează vieți”. Atunci era clar ce vieți salvam și atunci ne permiteam să salvăm vieți. La un an de la pandemie, costul medical a rămas cam același, dar costul social s-a schimbat și observ din ce în ce mai mulți oameni decenți, precauți, educați, că alunecă în acest extremism al afirmațiilor „ne dăm seama că ei riscă să moară, dar noi riscăm să nu mai putem trăi”. Când spun treaba asta oamenii, fac referire la veniturile lor, la siguranța zile de mâine. Suntem în curând în aprilie și, la un an de la pandemie, haosul îl regăsim în educație, în organizația industriei ospitalității care este toată un geamăt în România.

În al doilea an, care nu este nici ultimul de pandemie, acestea devin prioritățile. Să le lași la sfărșitul conversației și să ieși în continuare cu mască, bască și fanfară și să spui: de la 7 seara, sau de la 9 seara, sau de duminică sau de marți o să stați în formă de romb și nu în formă de treflă în fața magazinului cred că riscă să ducă la efecte inverse. Până și acei oameni cumpătați să dea deodată cu basca de pământ și să înceapă să înjure printre dinți exact din motivele astea, pentru că nevoile lor sociale au fost atât de mult timp frustrate încât astăzi nu le mai pasă că statul încolonat salvează o viață. Astăzi vor să fie oameni mai mult decât să fie numere”, adaugă psihiatrul.

Gabriel Diaconu precizează că ”efortul voluntar va fi dublat de o nesimțire voluntară”. ”Nu involuntară. În momentul în care comunitatea se fărămițează și se sparge, poți să vezi că oamenii încep să se expună unor pericole și spui că e ridicol că nu mai respectă măsurile, dar nu e ridicol, e o urmare a epuizării firești”, afirmă medicul.

”Ăla e momentul în care nu mai contează dacă vorbești de tulpini mai mult sau mai puțin contagioase, pentru că singura tulpina contagioasă va fi cea socială care va deveni virală.

Omenirea este sub o formă de asediu și starea de asediu este modelul psihologic pe care îl cauți. Într-o stare de asediu, oamenii încep să se atunce de pe metereze, începe foametea, începe lipsa apei, oamenii încep să sape și la un moment dat îi vezi că se apucă să se bată între ei pe mâncare, pe resurse. Menținerea asta a unui asediu fără valve sociale e o o formă de nătângie a actualei administrații. Oamenii din păcate, și aici mă refer la cei din actualul guvern în felul în care și-au organizat lucrurile, gândesc ca finanțiști, nu ca oameni care să fie minim informați de felul în care funcționează masa la nivel social sau psihologic. Ei își imaginează că românii o să le fie recunoscători dacă la sfârșitul anului bilanțul va suna într-un anumit fel. S-ar putea, dar până atunci va fi un an greu pentru ei la Guvern să facă față unei activități extrem de apopulare”, conchide Diaconu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *